Spectacolul „În Parc”, de Radu Iacoban, va închide cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu, pe 11 noiembrie 2018, de la ora 19.00, la Teatrul Gong.

Spectacolul 'In parc'Foto: Poster

„În Parc”, montare a Godot Café-Teatru, este o călătorie imaginată de un autor obsedat de anumite stereotipuri din istoria României. Trei scene diferite aduc laolaltă trei personaje istorice faimoase ale țării noastre, iar ultima vorbește despre dragostea noastră pentru gadget-uri și lipsa de comunicare. Acest spectacol este o comedie cu elemente grotești, absurde și antidramatice.

Din distribuția spectacolului recomandat celor cu vârsta de peste 14 ani fac parte Ana Ularu, Rodica Lazăr și Radu Iacoban. Reprezentația de la Sibiu este susținută de Conceptual Lab.

Alte patru spectacole românești fac parte din programul Festivalului Tânăr de la Sibiu: „Regele moare” (Teatrul de Animație Țăndărică), de Eugène Ionesco, adaptare și regie de Eliza Păuna, „Totul e foarte normal” (Centrul de Teatru Educațional Replika), de Alexa Băcanu, „EAT ME” (Create.Act.Enjoy), de Alexandra Felseghi, și „Identic natural” (Asociația Art No More), de Elena Vlădăreanu și Robert Bălan.

Spectacolul „Regele moare”, prezentat pe 6 noiembrie, de la ora 14.00, îi are în distribuție pe Ioan Brancu, Liliana Gavrilescu, Cristina Țane, Mona Toncu, George Simian și Ștefan Craiu.

Este o poveste umană și caldă despre viață, putere, moarte, probabil una dintre cele mai puțin absurde piese ale lui Eugène Ionesco. Ea vorbește despre atitudinea omului în fața morții. Negare, revoltă și resemnare sunt cele trei stări pe care eroul, Bèrenger, le experimentează treptat. Regizoarea Eliza Păun a adaptat textul sub forma unui spectacol de marionete.

„Totul e foarte normal”, cu Silvana Negruțiu și Viorel Cojanu, vorbește despre schimbările fizice, emoționale și intelectuale care se petrec la începutul adolescenței. Spectacolul e dedicat adolescenților, dar și părinților, și încearcă, prin participarea lor activă, să stimuleze comunicarea dintre generații. Spectacolul, care funcționează doar dacă adolescentul vine însoțit de un părinte, va fi prezentat pe 6 noiembrie, de la ora 18.00.

„Identic natural”, cu Alex Fifea și Lala Mișosniky în distribuție, va fi prezentat pe 9 noiembrie, de la orele 12.00 și 19.00. Spectacolul, dedicat tinerilor cu vârste de peste 12 ani, își propune să pună întrebări, nu să ofere soluții, să dea startul unei dezbateri despre alimentație, un dialog întemeiat mai mult pe argumente, date concrete și reale, păreri și nevoi ale oamenilor și mai puțin pe zvonuri și publicitate înșelătoare.

Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor și Sergiu Diță joacă în „EAT ME”, pe 10 noiembrie, de la ora 20.00. Proiectul, dedicat adolescenților, vorbește despre plăcerea vinovată a chipsurilor ascunse în spatele canapelei. Este un spectacol despre viețile noastre bogate în beta caroten, acizi grași, acidul perfluorooctanoic, calciu și magneziu, despre importanța unui abdomen „cu pătrățele” în raport cu fericirea și acceptarea personală.

Cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc în perioada 2 - 11 noiembrie, la Teatrul Gong.

Biletele pentru ediția din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu pot fi achiziționate atât de la Agenția de Bilete a Teatrului Gong (miercuri – vineri, de la ora 11:00 la 18:00, sâmbăta, între orele 10:00 și 18:00, și duminica, de la ora 10:00 la 14:00), cât și online, de pe platformele entertix.ro și myticket.ro.

Prețul unui bilet variază între 9 și 14 lei, în funcție de spectacol și de locul ocupat în sală. Pentru biletele achiziționate online NU este perceput comision!

Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral.