În cadrul stagiunii 2014/2015 Opera de Stat din Viena a înregistrat încasări de peste 34 milioane de euro din vânzarea biletelor, iar gradul de ocupare a fost de 99,02 %. Aproape 599.000 de persoane au asistat la spectacolele de operă și balet ale celebrei instituții vieneze. Stagiunea 2015/2016 se anunță cel puțin la fel de interesantă și în acelasi timp bogată în prezențe românești. Potrivit Compress, sunt programate trei premiere de balet și șase de operă, printre care și „Turandot“ de Giacomo Puccini (28 aprilie 2016) – spectacol regizat de Marco Arturo Marelli, din distribuția căruia vor face parte și doi artiști români: soprana Anita Hartig și basul Dan Paul Dumitrescu. Totodată pe 23 decembrie 2015 instituția vieneză va prezenta – în premieră absolută – opera „Fatima, sau despre copiii curajoși” de Johanna Doderer, compusă chiar la cererea instutuției lirice din capitala Austriei. În total se vor prezenta pe scena Operei din capitala Austriei 350 de spectacole, printre care 234 de spectacole de operă, 51 de spectacole de balet, 5 concerte și 40 de spectacole de operă pentru copii.

Opera din Viena: Wiener Staatsoper, Axel ZeiningerFoto: Compress

Un debut important la Opera de Stat din Viena în 2015 îl constituie cel al sopranei Irina Lungu, care va interpreta rolul Violettei în „Traviata“ de Giuseppe Verdi. Spectacolul, din a cărui distribuție fac parte și mezzosoprana Aura Twarowska și basul Dan Paul Dumitrescu, se va juca pe 9, 12, 17 și 21 septembrie.

Noua stagiune se va deschide pe 4 septembrie 2015 cu opera „Rigoletto” de Giuseppe Verdi. Spectacolul – în care basul Alexandru Moisiuc îl va interpreta pe contele Monterone – va fi transmis în direct și în Piața Primăriei din Viena, unde va putea fi urmărit gratuit. Tot cu ocazia deschiderii stagiunii, iubitorii muzicii lirice sunt invitați în data de 6 septembrie la „Ziua porților deschise” – o bună ocazie de a arunca o privire în culisele Operei de Stat din Viena.

Stagiunea 2015/2016 va readuce totodată pe scena vieneză staruri internaționale precum Angela Gheorghiu, Elina Garanca, Anna Netrebko, Roberto Alagna, Placido Domingo, Michael Schade sau Ramon Vargas, iar pe 4 februarie personalități din lumea politică, economică, culturală, dar și din showbiz se vor reuni la cea de-a 60-a ediție a Balului Operei din Viena – unul dintre cele mai așteptate evenimente mondene din capitala Austriei.