Campionii mondiali ai dansurilor irlandeze vor veni la Timisoara pe 30 aprilie 2015, intr-un mega-show. Spectacolul ”Rhythm of the Dance”, de Mark C. Tynan - coregraful care a creat spectacole pentru celebrul Michael Flatley- va avea loc pe scena Operei Naționale din Timișoara.

"Rhythm of the Dance"Foto: Opera Nationala Timisoara

Rhythm Of The Dance este un poem epic ce recompune coregrafic călătoria celților de-a lungul timpului. Magia dansului și a muzicii vă va purta într-o călătorie fascinantă, în peisaje superbe din Irlanda. Prin povești inspirate de legendele și miturilor celților și ale druizilor, spectacolul spune că oamenii își pot făuri singuri destinul când sunt uniți. Este un show în care arta dansului, măiestria muzicii, imaginația și talentul impresionant al dansatorilor se îmbină perfect cu cele mai performante efecte de sunet și lumină. Un spectacol fascinant susținut de trei tenori, un band tradițional irlandez și 20 de dansatori.

Încă de la înființare, în 1999, Compania Națională de Dansuri a Irlandei, care interpretează Rhythm of the Dance, condusă de Mark C. Tynan, a strâns în jurul său milioane de fani și a susținut turnee pe tot mapamondul, în Suedia, Belgia, Italia, Germania, Luxemburg, Austria, Turcia, India, Thailanda, Australia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Franta, Elveția, Iugoslavia, Portugalia, Taiwan, Malayesia, SUA, Egipt, Polonia, Rusia, Ucraina, Lithuania, Grecia, China, Singapore, Dubai, Argentina, Siberia.

Biletele pentru unica reprezentație a spectacolului ”Rhythm of the Dance” la Timișoara s-au pus ân vânzare la Agenția Operei și costă, în funcție de loc, 200, 150 și 100 de lei.