Principesa Margareta şi actorul Victor Rebengiuc vor participa, marţi, de la ora 19.00, la "Seri de Poveste", un eveniment caritabil dedicat copiilor, care se desfăşoară la librăria Cărtureşti Verona din Bucureşti, potrivit Mediafax. Cea de-a opta ediţie a evenimentului "Seri de Poveste" este organizată, în perioada 16 - 20 decembrie, de Fundaţia Principesa Margareta a României, în librăria Cărtureşti din strada Verona.

Pe parcursul a cinci seri, copiii şi părinţii sunt asteptaţi în librăria Cărtureşti Verona, începând cu ora 19.00, pentru a lua parte la numeroase momente educative, interactive şi interesante, pline de învăţăminte şi de surprize. Fiecare seară este una specială, cei mici fiind invitaţi să ia parte la reprezentaţii diverse: lecturi ale poveştilor preferate, teatru de păpuşi şi chiar interpretări muzicale.

In fiecare an, acest eveniment încurajează lectura şi are ca invitaţi povestitori actori, artişti, oameni de televiziune şi trupe de teatru care se alătură pro bono acestui proiect.

Evenimentul este unul public şi gratuit şi va continua seară de seară până pe 20 decembrie. Organizatorii încurajează lectura şi vor avea în serile următoare invitaţi precum Eugen Cristea şi Cristina Deleanu, Alina Sorescu, Margareta Pâslaru, Teatrul de Umbre şi Teatrul Dubee Doo.

Programul fiecărei "Seri de Poveste" este disponibil online pe site-ul Fundaţiei Principesa Margareta a României, www.fpmr.ro.

Fondurile strânse în cadrul acestui eveniment prin sponsorizări sunt alocate Fondului Special Pentru Copii, un program naţional ce sprijină anual 200-300 de copii din toată ţara, care se află în situaţii dificile de viaţă şi riscă să abandoneze şcoala din cauza sărăciei.​