Manifestările prilejuite de cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor 'Marin Sorescu', au inceput luni, la Craiova. Evenimentul organizat de Primăria municipiului în memoria autorului volumului 'La Lilieci' a debutat cu festivitatea de decernare a premiilor 'Marin Sorescu' care in acest an au revenit cunoscutul rapsod Tudor Gheorghe şi academicianul Nicolae Breban, informeaza Agerpres.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care a înmânat, luni, premiile celor doi câştigători, în cadrul unei şedinţe solemne a Consiliului Local Craiova, a afirmat că juriul care i-a desemnat drept câştigători pe Tudor Ghorghe şi Nicolae Breban a fost condus de academicianul Eugen Simion.

Cu acest prilej, Tudor Gheorghe a mărturisit că este o bucurie să îl avem pe Marin Sorescu ca model de viaţă spirituală, culturală, istorică şi, în acelaşi timp, umană.

La Teatrul Naţional 'Marin Sorescu' - Sala 'Amza Pellea', are loc, luni seară, concertul extraordinar în premieră naţională al lui Tudor Gheorghe intitulat 'Ce-am avut şi ce-am pierdut'. Spectacolul va fi itinerat in mai multe orase din tara.

La rândul său, academicianul Nicolae Breban i-a felicitat pe reprezentanţii autorităţilor locale că şi-au amintit de Marin Sorescu. 'Marin Sorescu a fost un mare dramaturg, un mare poet. Am avut norocul să-i fiu apropiat. Pentru că eu eram puţin între el şi Nichita, mergeam uneori de la unul la altul. Erau doi prinţi ai poeziei româneşti, o poezie care nu v-a mai fi egalată în următorii 50 de ani, dacă nu chiar mai mult', a spus Breban.

Academicianul Nicolae Breban a mai afirmat că România are nevoie de mituri, de tradiţie, care este o conservare dinamică a fiinţei unui popor, care creează o conştiinţă de sine, motiv pentru care Europa, în mai puţin de 20 de ani, va începe adevăratul război pentru rezistenţă, cel pentru menţinerea Europei naţiunilor.

Invitaţii de onoare ai evenimentului au fost academicienii Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Nicolae Breban, prof. univ. dr. Victor Crăciun, prof. univ. dr. Nicolae Georgescu, prof. univ. dr. Doina Rizea, se arata in comunicatul Agerpres.