Istoriografia îl numește pe Filostorgiu ca fiind un autor eunomian sau neo-arian, dar tot la fel de bine s-ar putea numi un istoric filo-eunomian ce sintetizează relațiile creștinismului cu Imperiul Roman în perioada post-constantiniană. Filiațiile doctinare cu Eunomie al Cyzicului (ca. 325-ca. 393 AD), retorul cu care polemizează Grigorie de Nyssa (Împotriva lui Eunomie) în marginea discuțiilor trinitare pe tot parcursul secolului al IV-lea, îl plasează în contextul dezbaterilor de orientare neo-ariană. Opera sa supraviețuiește datorită unui rezumat al patriarhului Fotie, în secolul al IX-ea. Evaluând strict din punct de vedere doctrinar, fără aceste instrumente, a sa IB poate fi sursă de erori cronologice, istoriografice, o sursă confesională neo-ariană și cam atât. Din fericire, textul filostorgian circumscrie o serie de elemente de larg interes: geografic, astronomic, istorico-religios, etc., oferind o lectură incredibil de interesantă. Anul 2012 oferă o ediție academică în limba română, extrem de salutară gândind caracterul programatic editorial al colecției Tradiția Creștină, a editurii Polirom, dar și condițiile în care limba greacă este un lux fie în curricula academică preuniversitară, fie în cea universitară.
FILOSTORGIU, Istoria bisericească (ediție bilingvă), traducere de Dorin Garofeanu, studiu introductiv, note explicative și tabel cronologic de Dragos Mîrșanu; ediție îngrijită de Adrian Muraru, Iași: Polirom 2012 [Iulie], 455 p., 13×20 cm – ISBN 978-973-46-2688-5.
Succesiv traducerii Contra Eunomium (I), Grigorie de Nyssa, colecția Tradiția Creștină a editurii Polirom ne pune la dispoziție un autor cunoscut îndeosebi specialiștilor în istoria creștinismului și a controverselor doctrinare de secol IV, Filostorgiu (368-439 AD). Născut la Borissius, Capadocia [actuala Kaysui, Turcia], este un istoric contemporan părinților capadocieni: Grigorie de Nazianz (329-390 AD), Grigorie de Nyssa (335-384 AD), Vasile cel Mare (330-379 AD) și Ioan Gură de Aur (347-407 AD), arhiepiscop al Constantinopolului. Grigorie de Nazianz și Vasile cel Mare, în fapt, sunt menționați și de Filostorgiu (IB, Cap. 8.11). De asemenea, el este contemporan cu alți istorici importanți, Socrate Scolasticul din Constantinopol (389-? AD), Teodoret al Cirului (c. 393 – c. 457 AD), Sozomen (ca. 400- ca. 450 AD). Toți sunt autori de Historia Ecclesiastica, succesiv celei scrise de istoricului roman, exeget și polemist în chestiuni strict legate de istoria și dogma creștină, Eusebiu al Cezareei (c. 263 – 339 AD). În plus, istoricul roman Ammianus Marcellinus (ca. 325 – ca. 391 AD), cunoscut pentru a sa Res gestae în 31 de volume, este tot atît de relevant pentru încadrarea istoriei intelectuale a lui Filostorgiu pentru că trăiesc în aceeași epocă și ambii au o abordare istoriografică de tip herodotinan. Este un cronicar martor de vizu al evenimentelor descrise de el, dacă considerăm rolul de magister militum în perioada lui Constantiu II.
Istoriografia îl numește pe Filostorgiu ca fiind un autor eunomian sau neo-arian, dar tot la fel de bine s-ar putea numi un istoric filoeunomian ce sintetizează relațiile creștinismului cu Imperiul Roman în perioada post-constantiniană. Filiațiile doctinare cu Eunomie al Cyzicului (ca. 325-ca. 393 AD), retorul cu care polemizează Grigorie de Nyssa (Împotriva lui Eunomie) în marginea discuțiilor trinitare pe tot parcursul secolului al IV-lea, îl plasează în contextul dezbaterilor de orientare neo-ariană. Oricât ar părea de necanonic și partinic doctrinar, opera sa supraviețuiește datorită unui rezumat al patriarhului Fotie, în secolul al IX-ea. Ex ecclesiasticis historiis Philostorgii epitome face parte dintr-un corpus lărgit de compilații, care reprezintă ceea ce numim astăzi Photius Bibliotheca; acesta însumează nu mai puțin de 9 volume (1956-1991), gândind ediția modernă a lui René Henry, care este editată și tradusă pe parcursul a mai multor decenii. Destinat unuia dintre discipolii săi pe nume Tarasius, acest imens volum de „texterezumat” îl consacră pe Fotie un soi de recenzor al celor mai importante cărți în domenii precum filosofia, științele naturale, medicină și, cu precădere, istorie. Din acest motiv, Istoria bisericească [IB] a lui Filostorgiu se poate citi exclusiv prin filtrul fotian, având însă avantajul de a putea fi comparată cu istoriile bisericești ale autorilor contemporani lui, iar din punct de vedere doctrinar, cu operele părinților capadocieni sus menționați. În acest text, Filostorgiu apare mai mereu la persoana a IIIa, în plus, nota introductivă a lui Fotie recomandă istoria sa ca fiind un “encomion închinat mai mult celor cu aplecări eretice, (…) o denigrare a ortodocșilor decât o istorie.” (IR, pp. 60-61). Patriarhul este un cititor de literatură “păgână”, biografii și literatură, astfel încât nu este o bizarerie faptul că decide să includă în Bibliotheca, IB a lui Filostorgiu. Prin urmare, aminteam mai sus, transmisia și recepția textului filostorgian este foarte mult dependentă de lecturile paralele și complementare cu cele ale autorilor de secolul IV, fie laici, fie creștini. Evaluând strict din punct de vedere doctrinar, fără aceste instrumente, a sa IB poate fi sursă de erori cronologice, istoriografice, o sursă confesională neo-ariană și cam atât. Din fericire, textul filostorgian circumscrie o serie de elemente (vezi infra) de larg interes: geografic, astronomic, istorico-religios, etc.
Traducerea IB în limba română oferită de Dorin Garofeanu (doctor în Filologie Clasică la McMaster University, Hamilton, Canada) este însoțită de un studiu introductiv, de tabel cronologic și note explicative ale lui Dragos Mîrșanu (doctorand al Facultății de Teologie Catolică din Louvain), într-o ediție îngrijită de Adrian Muraru (lector Facultatea de Filosofie, Universitatea Al. I. Cuza, Iași). Este prima ediție completă și bilingvă în limba română, fiind precedată de Istoria bisericească de Evagrie. Prescurtare din Istoria bisericească de Filostorg și de Teodor Citețul a Î. P. S. Iosif Gheorghian în 1899, iar aceasta după ce înaltul prelat, între altele student la Sorbona și, mai tîrziu, Membru de onoare al Academiei Române, tradusese integral IB și Viața lui Constantin cel Mare, în varianta Eusebiu de Cezareea (1897), respectiv Sozomen (1896), dar și IB a lui Socrate Scolasticul (1899). La sfârșitul secolului al XIX lea, așadar, în limba română existau toate IB ale istoricilor apologeți de secol IV, iar Filostorgiu se bucura doar de o versiune prescurtată și neacademică, ceea ce este oricum, remarcabil la acea vreme. Anul 2012 oferă o ediție academică, extrem de salutară gândind caracterul programatic editorial al colecției Tradiția Creștină, a editurii Polirom, dar și condițiile în care limba greacă este un lux fie în curricula academică preuniversitară, fie în cea universitară. Așadar, este o traducere însoțită de un aparat critic perfectibil, cu o bibliografie adusă la zi, cu note explicative, dar mai ales, este efectuată după ediția cea mai autoritară în lumea savantă, anume edițiaBidez, J. Philostorgius, Kirchengeschichte: Mit dem Leben des Lucian vonAntiochien und den Fragmenten eines arianischen Historiographen (3ed.; rev. de Friedhelm Winkelmann; GCS; Berlin, Akademie-Verlag, 1981). Anexele (monolingv) sunt traduse în limba română respectând tot logica ediției Bidez: Începutul «Pătimirii Sfântului Mucenic Artemie», cu observațiile lui Filostorgiu despre Antonie, Din «Pătimirea Sfântului Mucenic Artemie»: apologia creștinismului înaintea împăratului Iulian; Pătimirea Marelui, Sfântului și Măritului Mucenic și Făcător de Minuni Artemie; Începutul Vieții Sfântului Teodor, Egumenul Mănăstirii Chora, Din «Viața lui Constantin» (codex Angelicus A). Despre înfrângerea și moartea lui Liciniu; Viața și pătimirea Sfântului Mucenic Lucian din Antiohia; Fragmente dintr-un istoric arian.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro
