Chestionarul lui Ockhameste invitația frustră și directă de a scoate la iveală omul din spatele cortinei gesturilor și credințelor cotidiene. Cât de prezente sunt în noi definițiile lumii vechi? Chestionarul acesta este, de fapt, unul despre definiții. Despre modul în care ele trăiesc în noi și ne construiesc perspectiva asupra lumii.

Theodor PaleologuFoto: AGERPRES

Evident, exercițiul propus este inspirat de celebrulChestionar al lui Proust– o serie de întrebări adresate sub pretextul unui joc de societate, la care a răspuns, la un moment dat, și scriitorul francez. Fiecare avea, astfel, ocazia de a-și compara propriile răspunsuri cu cele date de prietenii săi, de figuri publice sau, finalmente, de Marcel Proust. Ne vom permite să înlocuim întrebările pentru a le adecva scopului propus. I-am spusChestionarul lui Ockhampentru că întrebările adresate pretind opțiunea ireversibilă pentru una dintre mai multe ipoteze sau teorii. Aspectul deciziei potrivit principiului ockhamian al parcimoniei a fost presupus ca fiind inerent tuturor răspunsurilor. În fond, chiar și cele mai elaborate răspunsuri ni se par a fi cel mai simplu de asumat.

Theodor Paleologu este cel de-al doilea invitat care s-a lăsat prins de provocarea noastră. Nu credem că mai are nevoie de prezentare. A fost Ministru al Culturii. Înainte de experiența ministerial a fost ambasador al României în Danemarca și Islanda. Mai înainte de toate acestea a obținut o diplomă de studii aprofundate în filosofie, 1998, la Université Paris I (Panthéon-Sorbonne). Iar în 2001, a obținut doctoratul în științe politice la EHESS (École des Hautes Études en Sciences Sociales) și de la Universitatea München. A fost lector la Boston College (1999-2000), “post-doctoral fellow” la Universitatea Notre-Dame, Institutul Erasmus (2001-2002), și la Universitatea Harvard (2002-2003). A publicat trei volume Grand Inquisiteur– katékhon ou Antéchrist? Contribution à la théologie politique,Editions du cerf, Paris, Collection „Passages“; De la Karl Marx la stenograme(Ed. Curtea Veche, București, 2005); Era supărăcioșilor(Ed. Curtea Veche, București, 2009). Pe lângă toate acestea, este posesorul unui rafinat simț al umorului. Motiv pentru care am fost bucuroși de răspunsurile adresate în cadrul Chestionarului lui Ockham. Aproape în fiecare dintre acestea este evidentă o forfotă plină de ironii bonome. În spatele lor, ample referințe și generozitatea dialogului.

1.Theodor Stratilat sau Theodor Studitul? Theodor Stratilat: e sfântul meu patron, omul cu coliva, militarul și martirul.

2. Iconoclast sau iconodul? Iconodul: prin forța lucrurilor, fiind ortodox. Metaforic, sigur, îmi place să pun sub semnul întrebării ideile preconcepute.

3.Meditație sau acțiune? Meditație. Dar sunt forțat, din păcate, să fiu om de actiune.

4.Apofatic sau catafatic? Apofatic: decurge din transcendența divinității. În fond, “norul ignoranței” ne înconjoară: “que sais-je?”, vorba lui Montaigne.

5.Realism sau nominalism? Realism.

6.Evanghelistul Ioan sau Apostolul Pavel? Ioan: a practicat mai multe genuri literare: evanghelie, apocalipsa, epistole.

7.Religie sau credință? Credință.

8.Cal sau măgar? Măgar: e mai simpatic, e îndărătnic, modest și fără pretenții.

9. Mihail sau Gavril? Gavril: e sfântul patron al diplomaților, al celor pașnici. Pe fiul meu l-am numit însă Mihail: e o tradiție de familie.

10. Bach: Casals sau Rostropovitch? Rostropovitch, dar n-as fi in stare să spun de ce.

11.Iubește-ți aproapele sau departele? Aproapele: e mult mai greu.

12.Machiavelli sau Hobbes? Machiavelli: e o referință constantă.

13.Shakespeare sau Goethe? Shakespeare, fără ezitare.

14. Sfântul Francisc sau Sfântul Siluan? Francisc.

15. Hristos pe cruce: Grunevald sau Dali? Grunevald, realismul mistic.

16. Infernul după Bosh sau după Blake? Bosch.

17. Apolinic sau Dionisiac? Apolinic.

18. Alioșa Karamazov sau Ivan Karamazov? Ivan: e mai deștept, e autorul “Legendei Marelui Inchizitor”, despre care am scris în teza de doctorat. E una dintre cele mai strălucite figuri intelectuale din literatura universala

Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro