Miercuri, 22 februarie, de la ora 18.00, Carturesti Verona (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) este gazda evenimentului de lansare a celui mai recent volum aparut in colectia „Historia” a Editurii Polirom, Tarile Romane intre Imperiul Otoman si Europa crestina, semnat de Bogdan Murgescu, unul dintre cei mai importanti istorici romani.

La eveniment, alaturi de autor, vor lua cuvintul prof. dr. Ioan Panzaru si dr. Ernest Oberländer-Tarnoveanu. Moderatorul discutiilor va fi Oana Boca, director imagine editura Polirom.

Cartea, aparuta si ca eBook, reprezinta un bilant de etapa, reunind cercetari realizate timp de mai bine de doua decenii si jumatate cu privire la istoria Tarilor Romane la sfarsitul Evului Mediu si in epoca moderna timpurie.

Volumul ofera o imagine complexa a Tarilor Romane, de la situatia politica si evolutia comertului pina la raporturile dintre economie, finante si activitatea militara, valorificind documente ale vremii si avansind unele teze incitante privitoare la istoria acestei regiuni la sfirsitul Evului Mediu si inceputul epocii moderne.

Secolele XV-XVIII au o importanta fundamentala in istoria omenirii: acum se contureaza harta lumii moderne, se definesc mecanismele economice, sociale si culturale ale acesteia si se afirma primatul Europei la scara globala. In Tarile Romane, aceasta perioada este marcata de figurile unor mari domnitori si de rezistenta antiotomana, dar si de probleme economice si sociale.

Din cuprinsul volumului:

Dimensiunea europeana a domniei lui Stefan cel Mare • Mihai Viteazul – medieval sau modern? • „Fanarioti” si „paminteni”. Religie si etnicitate in definirea identitatilor in Tarile Romane si in Imperiul Otoman • Anul 1711 si filorusismul romanesc in secolul al XVIII-lea • Citeva observatii pe marginea datoriilor domnitorilor Tarii Romanesti si Moldovei in 1594 • Impactul conjuncturii europene asupra comertului romanesc in a doua jumatate a secolului al XVII-lea • Tarile Romane in epoca moderna timpurie

Bogdan Murgescu, unul dintre cei mai importanti istorici romani de la ora actuala, este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii din Bucuresti si din 2011 presedinte al Societatii de Stiinte Istorice din Romania.

In 1998 este distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Romane pentru lucrarea Circulatia monetara in Tarile Romane in secolul al XVI-lea (1996).

Alte lucrari publicate: Istorie romaneasca – istorie universala (600-1800) (1994), A fi istoric in anul 2000 (2000), Istoria Romaniei in texte (coord., 2001).

De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut: Revolutia romana din decembrie 1989. Istorie si memorie (coord., 2007) si Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (2010), volum distins in 2011 cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, Premiul „CriticAtac” si Premiul „Eugeniu Carada” pentru Economie.