Prima dată, am luat legătura cu medicul curant și cu medicul de familie ca să mă sfătuiesc ce pot să iau, paracetamolul fiind exclus în cazul meu. Apoi, am sunat la Ambulanță. Am cerut testare și pentru mine și pentru copil, convinsă că era imposibil ca fetița să nu fi luat virusul.
Salvarea a venit a doua zi, cu doi ambulanțieri, un el și o ea foarte tineri. M-am uitat la acești păzitori albi, voiajori prin focare domestice de Covid, și am sperat ca măcar ei să fie vaccinați. Sistemul, complicat în mod inutil, îi supraexpune pe acești oameni. Îi transformă din salvatori în posibile victime, punându-i ca pe niște conțopiști să stea-n picioare ori pe la mesele bolnavilor în interioare infectate, completând acte peste acte și peste acorduri, fără ca, la final, să le poată oferi pacienților dovada testului și fără ca bolnavii să aibă vreo legătură cu propria probă. Situația asta e nefericită și absurdă de ambele părți, nu-i de mirare că ambulanțierului meu i-a sărit țandăra când l-am întrebat ce fac dacă se încurcă probele. Mi-a zis că așa ceva nu se poate întâmpla. Ei bine, s-a-ntâmplat.
La DSP, voluntarii făcuseră o procedură specială pentru cei care nu-și primiseră rezultatul. Erau cazuri nenumărate și oamenii sunau înnebuniți că nu știau dacă sunt infectați sau nu. Unora le treceau simptomele și rezultatele tot nu veneau. Altora le veneau rezultatele lor, dar ale copiilor sau ale altor membri ai familiei testați la aceeași dată, la aceeași oră, în același loc, nu. Explicația e că probele se pun la grămadă în saci, se iau cu mâna din grămadă și se trimit care încotro, la laboratoare de stat sau private. Nu știi ca pacient unde-ți ajunge proba, aștepți să primești un sms. Dar dacă în acest lanț uman, un singur om comite o eroare, greșește o cifră, o literă sau orice fel de semn, poți aștepta rezultatul mult și bine, DSP e nevoit să facă o anchetă.
Când ambulanțierul meu a aflat că avusesem de-a face cu astfel de încurcături ca voluntar DSP, mi-a spus iritat: “Care DSP? Care nu răspunde cu orele la telefon?” Apoi, m-a întrebat ce simptome are copilul. “Se simte bine acum”, i-am spus. “Păi, și dac-ați lucrat la DSP, mi-a replicat el deontologic, nu știați că nu testăm fără simptome?’’ Aveam să aflu că și copilul era pozitiv. Dar, am aflat asta după ce, la rândul meu, am făcut o investigație, mai întâi pe cont propriu, apoi cu ajutorul voluntarilor de la Direcția de Sănătate Publică.
A doua zi pe seară a venit un rezultat. Am primit un email de la o adresă medicală, am deschis și am citit mare în buletinul de analize: POZITIV. În stânga, erau un nume de bărbat și un cod numeric al unui cetățean născut în anii ‘50. Prenumele era SEAN, iar numele era cât se poate de românesc, o combinație stranie și neverosimilă. Nu aveam, deci, rezultatul meu ori al copilului. Primisem, în schimb, buletinul unui domn cu nume ciudat care nu știa că e infectat și care ar fi putut să fie, ca și mine, în posesia unor rezultate ce nu-i aparțineau.
Era târziu, nu mai aveam unde să sun, așa că m-am apucat să explorez rețelele sociale în căutarea acestui om, cu stresul unui bolnav care are simptome clare de Covid. Toate verificările mă conduceau spre cetățeni americani, lucru puțin probabil având în vedere codul său numeric personal. Născut în București, testat cu Ambulanța de Covid tot în București. Mi-a dat prin cap că, la întocmirea de mână a documentației în condițiile de care pomeneam, cineva a scris în grabă o literă și poate că pe om nu-l cheamă SEAN, ci JEAN, așa că am reluat cercetările sub acest prenume” Citește continuarea postării AICI
In cazul meu a fost o singura zi (de fapt nici macar o zi intreaga mai bine zis o noapte, seara pe la ora 7 am realizat ca nu am gust a doua zi dimineata nu mai aveam nimic). Zeci de oameni pe care ii cunosc care au fost testati pozitiv au avut la fel, simptome de raceala usoara. Parintii mei au 58 si 63 si chiar si in cazul lor simptomele au fost de raceala banala!
Singura persoana pe care o cunosc care a fost internata are in jur de 150kg deci se poate zice ca si-a facut-o cu mana lui (sau cu gura lui daca vreti).
Opriti mascarada si reporniti economia! Lockdown-ul a fost o idee dezastruoasa, sper ca Arafat si ceilalti responsabili sa fie trasi la raspundere pentru sabotarea economiei nationale!
Am o intrebare pentru tine: daca pentru "mai mult de 99%" e "nici macar o raceala", si in Cehia numarul de cazuri active e mai mare decat a fost vreodata dupa ce a murit deja 0.2% din populatie de Covid-19, atunci ce procent face o boala severa? E mai mare sau mai mic decat procentul de morti?
Unii, mai civilizati, poarta masca cand au gripa.
Nu esti primit in spital pentru ca nu ai COVID, altfel spitalele au fost mai goale ca oricand anul trecut.
Spitalele sunt goale. MUUULT sub capacitatea lor.
A afirma altceva înseamnă fie ignoranță fie a minți cu bună știință. Tu ești ignorant sau postac plătit al Cântării Pandemiei?
1. sectii ATI unde nu prea mai sunt locuri
2. spitale care nu intra in circuitul covid care sunt mai goale, nu prea ocupate si pentru ca oamenii se tem sa mearga acolo si pentru ca , o anumita perioada, a fost restrictionat accesul dar acum este liber sa mergi dar lumea evita -
In Ro cel putin este act de curaj sa mergi in spital - lumea a invatat sa le evite la maxim si asta nu este rau de loc.
Pasul urmator, logic, ar fi sa fie incurajata medicina la distanta daca ai cu cine...
fericiti vom fi pentru ca nu va mai fi nevoie de atatea spitale si bani bagati acolo si pacientii stau acasa ca medicii sunt vai de capul lor si decat sa mori pe mama altuia mai bine mori pe mana ta, ca tot acolo ajungi dupe...
Nu o sa ne facem bine niciodata daca nu luam masuri acum.
Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia națională, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naționale, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Fosta jurnalista...si robert turcesu e fost jurnalist...si nu numai...
zic sa ne pazim fiecare pepenii.
paza buna trece primejdia rea.