Raed Arafat a declarat duminică seară, la Digi 24, că noile măsuri pentru după 15 mai sunt încă în lucru și nu poate dezvălui detalii. Arafat este convins că masca va deveni obligatorie, că legea va reglementa acest lucru, dar trebuie făcută multă educație în acest sens. Arafat spune că nu este de acord cu deschiderea creșelor sau a grădinițelor fiindcă sunt în aceeași situația ca școala. ”Nu putem pe unii să-i acredităm că îndeplinesc normele, pe alții nu, iar până vom ajunge să facem controale și să îi acredităm se termină criza”, declară acesta.

Foto:

Declarații Raed Arafat:

  • Masca chirurgicală are un grad de protecție mai mare, dar e bună și cea din bumbac
  • Sper ca prețurile să scadă la nivelul avut înainte de pandemie
  • Masca va trebui să devină o condiție obligatorie ca să urci în mijlocul de transport. Dacă nu ai mască, soferul nu ar trebui să te lase să urci în autobuz
  • Hipermarketurile ar trebui să dea măști gratuit la intrare dacă vor să aibă clienți
  • Metroul a luat măsuri pentru a scădea traficul și a făcut două fluxuri. E posibil să intrăm și pe rând la metrou
  • Fiecare instituție trebuie să îsi ia măsuri
  • Programul defazat pentru cumpărături sau de muncă e bun și nu trebuie renunțat la el
  • Nu trebuie renunțat la munca de la domiciliu
  • Ar trebui să ne obișnuim ca cineva să ne ia temperatura la intrarea în firmă. Nu știu dacă va fi obligatorie măsura, dar eu o recomand pentru fiecare firmă daca vrea să-și protejeze angajații
  • Un aparat de luat temperatura nu este scumpă, costă în jur de 20 de euro.
  • Noi am introdus deja acest lucru la birourile noastre. de câte ori ajung dimineața la birou, iese un pompier și îmi ia temperatura.
  • Nu as recomanda unui antreprenor să achiziționeze teste rapide. Sunt false speranțe dacă testul e negativ, iar asta nu înseamnă că peste două zile nu ai luat virusul si că esti asimptomatic. Măsurile de prevenție sunt mai importante
  • Despre deschiderea școlilor: La acest moment, nu există nicio discuție că școala nu s-ar deschide la 15 septembrie. Evident că depindem și de cum vor arată lucrurile atunci
  • Despre creșe, grădinițe și after school: Sunt în aceeași situația ca școala. Nu putem pe unii să-i acredităm că ar îndeplini ei conditiile de sigurantă, iar pe alții nu, iar până vom ajunge să facem controale și să îi acredităm se termină criza.
  • La scolile cu un număr foarte mare de copii poate ar trebui gândit un sistem în care pauzele să nu fie în același timp
  • Despre deschiderea mall-urile: Nu cred că va fi prea curând, nu sunt prevederi printre măsurile luate acum
  • Vom lua măsuri și pentru transportul aerian, dar aici vor conta directivele europene
  • Relaxarea nu va fi, teoretic, și pentru zonele aflate în carantină cum este Suceava
  • Despre achizitii: Arafat insistă din nou că nu trebuie acuzați că au luat echipament la suprapreț deoarece era o situație urgentă, iar procurorii să intervină doar acolo unde s-au săvârșit acte de corupție
  • Se fac achiziții pentru un eventual val doi al epidemiei