Bolnavii de cancer sunt bolnavi cronici, nu urgențe, dar multe dintre intervențiile chirurgicale oncologice au un timing precis în raport cu restul tratamentelor, avertizează Bogdan Tănase, medic chirurg la Institutul Oncologic din București (Fundeni) și președintele Alianței Medicilor. "Mă întreb și eu, ca medic care tratează pacienți oncologici, decidenții înțeleg oare că trebuie găsită o soluție pentru acești bolnavi?", adaugă Bogdan Tănase.

Medicul Bogdan TanaseFoto: Arhiva personala

"Ce se întâmplă cu acești pacienți? Când și cum îi putem opera în siguranță? Avem o Comisie de Chirurgie Oncologica la Ministerul Sănătății, oare această comisie nu ne poate îndruma în vreun fel? Fiindcă suntem noi, ca medici, din punct de vedere medicolegal și moral mai ales, suntem între ciocan și nicovală", se întreabă Bogdan Tănase.

El subliniază că aceste întrebări sunt valabile și pentru toți ceilalți pacienți aflați în tratament cronic: dializa, diabet, boli rare. "Deci? Aude și ajută cineva?", mai spune medicul Bogdan Tănase.

  • Președintele asociației bolnavilor de cancer: Riscul ca ei să moară s-a triplat în această pandemie

Riscul ca cei 400.000 de pacienți oncologici din România să moară s-a triplat în timpul pandemiei de coronavirus, în condițiile în care cei mai mulți dintre aceștia "au fost externați peste noapte și trimiși acasă, la sute de kilometri, să aștepte", atrăgea atenția săptămâna trecută Cezar Irimia, președintele celei mai mari asociații care reprezintă bolnavii de cancer din România. Cezar Irimia acuza atunci faptul că "sistemul de sănătate lasă fără tratament sau diagnostic cert în această perioadă foarte mulți pacienți".

Potrivit lui Cezar Irimia, studiile recente arată că "pacienții oncologici infectați cu coronavirus au un risc de 3,5 ori mai mare de a necesita internare pe secția de terapie intensivă, ventilație mecanică și deces, comparativ cu pacienții fără cancer. Este principalul motiv pentru care trebuie să-i protejăm și să nu-i lăsăm fără acces la tratamenul de care au nevoie, oricare ar fi el: chimioterapie, radioterapie, imunoterapie sau chirurgie. Cu toate acestea, marea majoritate a pacienților oncologici au fost externați peste noapte, trimiși acasă, la sute de kilometri, să aștepte. Pacienții diagnosticați în stadii avansate ale bolii necesită în regim de urgență prescrierea și inițierea tratamentului."

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer acuza faptul că "Sistemul de sănătate lasă fără tratament sau diagnostic cert în această perioadă foarte mulți pacienți, din varii motive. În primul rând, unitățile spitalicești nu sunt pregătite să asigure protecția minimă necesară nici medicilor, nici pacienților oncologici care fie sunt internați, fie trebuie să își continue tratamentul în spital. Medicii se tem de interacțiunea directa cu pacienții, pentru a nu-i infecta sau a fi la rândul lor infectați, și în lipsa soluțiilor de testare, evită consulturile pe cât posibil. Drept dovadă stau apelurile disperate pe rețele de socializare ale centrelor regionale de oncologie în acest sens, cozile de la intrarea acelorași instituții."

Cezar Irimia a subliniat că "Tratementele și investigaţiile specifice sunt amânate, un motiv de disperare în rândul pacienților, întrucât simt că le este luată șansa la supraviețuire. Se tem de coronavirus, de a fi un număr pe lista de decese a Ministerului Sănătății, în care cancerul apare ca și 'co-morbidiate'. Însă pacienții oncologici se tem și mai mult de a le fi periclitată șansa la viață prin lipsa tratamentului sau amânarea lui. Și acest sentiment îi va mâna în continuare să iasă din casă, pe ei sau pe membri familiilor lor."

"Sentimentul de frustrare e similar celui pe care îl trăiește un astmatic sau un pacient infectat cu coronavirus în încercarea eșuată de a trage aer în piept. E aproape imposibil să plângi, pentru ca esti conștient că gestul îți va îngreuna și mai mult respirația. Îți vine să vomiți, dar știi că ai șanse să te îneci cu propia vomă și să nu poți respira în continuare. Umbli bezmetic prin cameră, te agăți de orice lucru care îți iese în cale și îți infigi unghiile cu ură și dor de o gură de aer sănătoasă. Știi că ai șanse să trăiești, însă din cauza pandemiei tot ce ți se spune este să te aștepti. Însă noi nu intenționăm să ne lăsăm pacienții să aștepte și solicităm modificarea legislației pentru a nu periclita rezultatele obținute la pacienții cu cancer în această perioadă de grea încercare pentru societate!", este concluzia lui Cezar Irimia.

Citește și: