Producatorul de croissante Chipita Romania a investit 3,5 milioane de euro pentru achizitionarea unei noi linii de productie si pentru lansarea de croissante mici.

Am lansat croissante cu gramaje mai mici pentru ca am simtit ca este o cerere in crestere pe piata. Sunt produse cu invelis de ciocolata , spune Constantinos Apostolides, vicepresedinte Chipita International. El a adaugat ca banii reprezinta o noua investitie in fabrica companiei situata in judetul Ilfov.

Oficialii companiei nu au dorit sa furnizeze informatii privind vanzarile pe anul trecut. Conform Ministerului Finantelor, Chipita Romania a avut in 2002 o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro in scadere cu 10% fata de anul anterior.

Portofoliul de produse al companiei include croissante in pachete a cate 65 si 90 grame, comercializate sub brandurile 7Days/Fantastic Star, Olala si Chipicao (primele doua au fost achizitionate de la Star Foods, in 1999) si sub brandul Mini 7 Days. Produsele romanesti sunt exportate si pe piata din Ungaria. Compania distribuie pe piata romaneasca si bake rolls (paine prajita cu diverse arome).

Chipita nu intentioneaza sa produca aceste produse in Romania ci le importa de la locatiile sale de productie situate in estul Europei. "Deocamdata produsele sunt importate din Grecia si Bulgaria si nu avem inca intentia de a le fabrica si in Romania.

Poate ca daca vanzarile vor fi atat de mari incat cele doua fabrici in care se produc sa nu mai faca fata, atunci poate vom produce si aici , a mai spus oficialul companiei.

Chipita Romania a definitivat anul trecut o investitie de 16 milioane de euro intr-o fabrica noua cu trei linii de productie. Pana atunci, Chipita producea croissante pe doua linii de productie, achizitionate de la doua companii elene, Star Foods si Best Foods. Fabrica are 350 de angajati si se intinde pe 16.000 metri patrati carora li se adauga un teren de 4.000 metri patrati.

De la intrarea pe piata romaneasca, in 1999, si pana acum, compania a investit aproximativ 30 milioane de euro, suma care include si constructia noii fabrici.

In 1999, compania a achizitionat o linie de productie de la un alt producator grec de snacks si chips, compania Star Foods, pentru ca doi ani mai tarziu sa cumpere businessul cu croissante ale Best Foods, de asemenea companie de origine elena, care a ramas cu productia de snacks. Suma cu care Chipita a achizitionat linia de fabricatie de la Star Foods a fost de 5 milioane de dolari

Actionarul majoritar al Chipita Romania este Chipita International, urmat de Delta Food Holdings, care are in Romania o fabrica de inghetata si compania de investitii Global Finance, prin intermediul unuia din cele trei fonduri de investitii regionale pe care le gestioneaza.

Participatiile sale includ pachete de actiuni la producatorul de inghetata Delta, cel de medicamente Sicomed, la producatorul de mobilier Neoset, la operatorul de telefonie mobila Orange, precum si la societatea de panificatie Titan/Moara Loulis.

Pe primele trei luni ale acestui an, Chipita International a inregistrat vanzari de 54,3 milioane de euro in crestere cu 9,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform site-ului companiei. Indicatorul EBITDA (profit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) a urcat cu trei procente, pana la 7,9 milioane de euro.

Vanzarile Chipita International in sud-estul Europei s-au ridicat anul trecut la circa 95 de milioane de euro iar pentru acest an estimarile merg catre 110 milioane de euro.

Chipita detine unitati de productie si in Polonia, Bulgaria si Portugalia. Compania a semnat recent o intelegere pentru achizitionarea celui de-al doilea producator de produse de panificatie din Bulgaria, Royal Foods Holding.

Afacerea Chipita a inceput in 1973, in Grecia, prin producerea de gustari (snacks-uri) sarate.