Adrian Nastase poata incepe sa-si faca probleme pentru scaunul sau. Dupa o perioada de tacere, in care aliatii se pare ca au renuntat la ideea de a-l detrona pe presedintele Camerei, liberalii si democratii au decis sa introduca in Regulamentului Camerei o prevedere care sa permita schimbarea conducatorului acestui for prin vointa majoritatii deputatilor.

Intentia partenerilor de la guvernare a provocat neliniste in randul social-democratilor, care iau in calcul retragerea de la lucrarile Legislativului, daca initiativa PNL-PD va avea succes.

Alianta a convenit deja asupra propunerilor concrete pe care le va face la discutarea noului Regulament al Camerei Deputatilor in sedinta de miercuri a Consiliului National de Conducere. Purtatorul de cuvant al gruparii a anuntat oficial ieri ca se va incerca impunerea unei formulari "fara dubii" pentru articolul 25, care sa tina cont de principiul juridic "de oglinda".

Adica, daca presedintele forului este ales de majoritatea deputatilor si revocarea acestuia trebuie sa poata fi facuta in acelasi mod.

Conform articolului 25 din Regulament, oricarui membru al Biroului Permanent i se poate revoca mandatul inainte de expirarea acestuia, la cererea motivata a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel putin unei treimi din numarul deputatilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare.

Votul este secret si se exprima cu bile pentru fiecare caz, in cel mult 15 zile de la data inregistrarii cererii de revocare.

Pentru a se asigura ca pesedistii nu pot ridica exceptii de neconstitutionalitate, liberalii si democratii au consultat mai multi specialisti in drept constitutional, care au sugerat forma amendamentului, astfel incat aplicarea acestui principiu juridic sa puna in concordanta Regulamentul cu prevederile constitutionale.

Deputatul liberal a argumentat ieri ca presedintele unei Camere legislative trebuie sa reprezinte "vointa majoritatii, nu a minoritatii", aceasta fiind o garantie a indeplinirii procesului legislativ al programului de guvernare.

In ceea ce priveste solutia data de Curtea Constitutionala asupra articolului 25, liberalii considera ca CC a dat "o solutie politica, nu una juridica", motiv pentru care unii judecatori au facut opinie separata.

Totusi, trebuie spus ca, daca amendamentul Aliantei va fi admis, liberalii si democratii trebuie sa fie atenti asupra imprejurarilor in care vor incerca sa-l revoce pe Adrian Nastase, intrucat, potrivit articolului 25 din Regulament, cererea in cauza trebuie sa aiba la baza o motivatie bine intemeiata.

In acest sens, Nicolaescu a refuzat sa faca publice problemele pe care le vor invoca aliatii, aratand doar ca au fost stabilite doar principiile.

PSD ar putea lasa Parlamentul gol

Vestea a provocat rumoare in randul social-democratilor. Oamenii lui Adrian Nastase au decis sa foloseasca orice mijloc la indemana pentru a bloca modificarea Regulamentului Camerei in directia dorita de aliati. Ei sunt dispusi chiar sa paraseasca lucrarile Parlamentului la dezbaterile asupra documentului si chiar si dupa eventuala adoptare a lui.

Deputatul PSD Dan Mihalache a aratat ieri ca partidul sau va refuza sa mai participe la procesul de legiferare in cazul in care parlamentarii Aliantei D.A. vor demara proceduri de modificare a regulamentelor de functionare a Senatului si Camerei Deputatilor. "Ne vom opune acestui sistem care inseamna, practic, ca daca nu putem respecta legea, atunci o vom schimba.

Ne referim atat la regulamentele de functionare a celor doua Camere, precum si la incercarile de modificare a unor legi cu caracter organic. Nu vom participa la aceasta mascarada legislativa si cred ca PNL-PD nu vor dori sa legifereze singure in Romania fara a avea o opozitie", a spus Mihalache.

El a afirmat ca un sistem democratic inseamna majoritate si opozitie, iar in momentul in care majoritatea prefera sa legifereze fara a avea si opozitie, deja acest lucru ar insemna ca vor avea o problema de perceptie atat interna, cat si externa.

La randul sau, cel vizat apreciaza ideea PNL-PD drept "aberanta". „Presedintele Camerei, spre deosebire de ceilalti membri ai Biroului Permanent este ales pentru un mandat de patru ani.

In situatii cu totul exceptionale, cum ar fi decesul, se poate pune problema schimbarii lui din functie", a declarat Nastase, incercand sa-i ridiculizeze pe reprezentantii Aliantei care au inaintat aceasta propunere. „Una este revocarea ca sanctiune si alta este revocarea politica", a adaugat liderul PSD.