Medicamente compensate cu 90 de procente pentru tot poporul? Saru' mana, maica, da' pune alaturi si o lumanare, sa fie primita aceasta pomana! Si daca nu vor ajunge pastilele pentru toata lumea, macar moare crestinul, la coada, neimpartasit, dar cu lumanare. E greu, in an electoral, sa eviti abordari de acest fel.

Orice miscare e gandita si analizata in ecuatia: cate voturi aduce mia de lei? Cresterea nivelului de compensare, pentru pensionari, urmata la scurta vreme de promisiunea generalizarii sistemului, pentru toti asiguratii, a readus in prim-plan situatia din Sanatate. Din 1993, nu a mai fost atins un astfel de nivel al compensarii.

In urma cu 11 ani, constatandu-se ca pretul medicamentelor din import le facea inaccesibile cetatenilor, statul a hotarat sa plateasca o parte din tratamentele efectuate in afara spitalelor. Astazi, nu are rost sa discutam despre implicatiile politice ale deciziei de "supracompensare" mai mult decat o vor face politicienii.

Cei care critica masura anuntata de ministrul Sanatatii, Ovidiu Branzan, au insa si alte argumente. "Calcaiul lui Ahile" il reprezinta, in viziunea lor, finantarea. La un nivel de compensare de 50-60 la suta, si tot se aduna datorii. Pacientul e obligat sa ia la rand farmaciile pana o gaseste pe cea care are si bani de cheltuit, si produsul dorit, si contract cu Casa de Asigurari potrivita.

Ce va fi atunci cand consumul se va dubla sau tripla? Nu e totul o promisiune desarta, repede uitata dupa alegeri? De grija aceasta scapam usor: bugetul pe 2005 va fi discutat in Parlament inainte de 28 noiembrie. Se va putea vedea daca banii pentru o compensare de 90 la suta au fost alocati sau nu. Raman celelalte probleme semnalate de cei care n-au incredere in proiect.

De unde se vor lua banii? Specialistii in Asigurari au remarcat un fenomen numit "hazard moral": omul tinde sa foloseasca in exces un serviciu pe care il obtine gratis. Cu alte cuvinte, odata "ieftinite" medicamentele, pacientul le va inghiti cu trei guri.

Daca banii pentru reechilibrarea balantei sunt luati din bugetul statului, atunci cresc taxele, se scumpeste viata, iar pana la urma tot cetateanul iese in paguba. O astfel de situatie ar trebui sa alerteze institutiile care ne supravegheaza: FMI si Banca Mondiala. De ce nu au atacat si ele noul sistem de compensare? In primul rand, suma in discutie, de circa 5.

000 de miliarde de lei, reprezinta o nimica toata in comparatie cu pierderile din minerit, din industrie sau cu subventiile acordate SNCFR. In al doilea rand, Banca Mondiala si-a cam schimbat atitudinea in ultimul deceniu. Ideea ca Sanatatea e un domeniu neproductiv, care "consuma PIB", ca si Educatia sau Cultura, apartine anilor '70.

Pe atunci, se credea ca investitii masive in infrastructura, in fabrici si uzine, duc la cresterea PIB-ului, de care, ulterior, beneficiaza si Cenusaresele amintite mai sus. Mai multi cercetatori au alcatuit un document, intitulat "Raportul Murray", in care se aducea in discutie notiunea de "capital uman", la fel de important ca si capitalul acumulat in industrie sau agricultura.

Aplicand o astfel de grila de analiza, sumele investite pentru compensarea unor terapii de care muncitorii romani nu au neaparata nevoie se intorc, cu profit, in societate: ei vor solicita mai putine concedii de boala, performantele lor profesionale si capacitatea de munca vor creste, vor rezista in activitate pana la varste mai inaintate s.a.m.d.

Nu sunt de neglijat nici economiile cu spitalizarea: daca nu au bani pentru tratamentele din ambulatoriu, romanii se interneaza, cu pile, caci in spital e gratis. Sau duc boala pe picioare pana se agraveaza suficient ca sa necesite spitalizarea, iar costurile cresc corespunzator.

Statele care si-au permis sa aloce mult pentru Sanatate, cum ar fi Germania si Franta, au avut cresteri economice mai mari decat tarile occidentale stranse la punga. Pe de alta parte, starea in care se afla romanii e mai subreda ca a europeanului. Tranzitia afecteaza Sanatatea cat un razboi, au sustinut specialistii OMS in anii '90.

Iar daca in Cehia "luptele" au durat 4 ani, la noi se adauga inca un deceniu de privatiuni. Pe termen scurt, sunt imposibil de tratat cauzele: poluarea, stresul indus de nesiguranta zilei de maine, munca in conditii grele, alimentatia necorespunzatoare. Macar efectele sa fie atenuate, prin servicii medicale de calitate.

Chiar daca Sanatatea nu e subiect al negocierilor de aderare, Uniunea Europeana se arata ingrijorata de nivelul scazut al cheltuielilor noastre in domeniu. Vrand-nevrand, autoritatile vor fi obligate sa repartizeze Sanatatii 5-6 la suta din PIB.

Mai ramanea de ales zona in care sa fie facute cheltuielile: preventie, dotare cu aparatura medicala sau medicamente? Evident, cele mai rapide rezultate se obtin finantand farmaciile. In 2000, guvernantii alegeau sa investeasca pe termen lung, intr-un ambitios program de retehnologizare a spitalelor, in timp ce scumpeau medicamentele cu 19 la suta. Chestie de optiune politica, pana la urma.

Guvernarea actuala a ieftinit pastilele cu 10 procente de TVA si a crescut nivelurile de compensare, dar n-ar trebui sa creada ca electoratul ii datoreaza ceva. Cei aflati la putere in ultimii 14 ani inca au facut prea putin pentru a compensa suferintele tranzitiei.