Videoclipul (foarte bun si el) contine o idee de baza simpla si haioasa: putem inlocui televizorul cu insasi viata noastra. Membrii trupei arata la un moment dat casete pe care sint scrise episoade importante in viata lor, cum ar fi: Vama sau Chef etc. Mesajul ar fi: sa ne filmam viata si sa ne-o dam la televiziune, poate asa viata ne va interesa pina la urma...
Si n-au dreptate? Nu uitam de noi insine de atitea ori in fata televizorului? Nu suferim mai mult pentru un serial intrerupt decit pentru lucruri mult mai importante din viata de zi cu zi? Nu cad in cliseul “televizorului alienant”. Pentru ca nimic nu e mai stupid decit sa-ti negi slabiciunile.
De altfel, ii banuiesc pe cei care “infiereaza” televiziunea ca se uita cam prea mult la televizor...
Pe cind, in mesajul celor de la Omul cu sobolani, Apocalipsa mediatica e vesela. E un fel de-a spune, ca-ntre prieteni: frate, nu-mi vine sa cred cit timp pot sa pierd cu toate prostiile de la TV, nu-mi vine sa cred... Adica, un amestec haios de ingrijorare si autocompatimire. Televizorul ne-a intrat in singe, fie ca ne convine, fie ca nu.
Sa te revolti impotriva lui seamana putin cu o revolta impotriva fierului de calcat... Asa ca, una peste alta, Omul cu sobolani e o trupa cool si, in plus, te mai poti juca si de-a interpretarea, asa cum am facut eu aici.
N-am putut sa ma bucur de inchiderea Olimpiadei din cauza lui Cristian Topescu. Asta ca sa rezum intr-o fraza toti nervii mei de duminica impotriva regelui cliseelor din comentariul sportiv. Nu contest realizari, cariere, biografii etc. Atita spun: mi-a stricat placerea provocata de focul artificiilor...
