Raportul Freedom House privind politicile anti-coruptie ale Romaniei a fost mai dregraba comentat decit citit. Dupa reactiile PSD si ale PNA as fi crezut ca este vorba acolo despre atacuri murdare la adresa copiilor lui Ioan Amarie.

Raportul nu face decit sa documenteze constatarile facute anterior de presa, de ONG-uri interne si de Comisia Europeana in raportul de tara.

Ideea de baza este ca s-a lucrat masiv asupra cadrului legislativ, s-au bifat constiincios pasii recomandati de programele de asistenta: institutie speciala cu atributii si resurse extraordinare (PNA), organism colectiv profesional de conducere (CSM), legislatie preventiva (declararea averilor, accesul la informatii publice),

reglementarea conflictelor de interese, legea achizitiilor publice etc. Problema este ca rezultatele nu se vad. Se ajunge la un moment dat in care fantezia reformista in materie legislativa se epuizeaza. PSD si-a exersat patru ani aceasta fantezie si aici s-a si blocat lupta anti-coruptie.

Nu exista lege care sa ii faca pe magistrati sa fie eroi, daca ei sint convinsi ca le este mai bine slugi.

Probabil ca si PSD, si domnii Amarie si Botos care joaca drama neintelesilor se cred sabotati. Dar raportul nu le trece cu vederea meritele: „In perioada 2000-2004, Romania a creat un impresionant arsenal de instrumente legale pentru transparenta, responsabilitate si anti-coruptie.

" Si este descrisa fantezia cu puseuri de legiferare de care vorbeam mai sus. Apoi vin constatarile de bun simt. Oamenii de la Freedom House au constatat ca jurnalistii nu prea au incredere in PNA. Ca, de exemplu, Sergiu Sechelariu nu a fost anchetat decit dupa ce s-a schimbat puterea.

Ca Serban Mihailescu nu a fost deranjat cu intrebari, desi doi angajati ai sai au luat mita in schimbul unor promisiuni pe care doar ministrul le putea indeplini. Ca dosarul Flota a fost redeschis suspect si, dintre cei care puteau fi implicati, cei din PSD au fost lasati pace.

Sint acestea acuzatii incredibile, dirijate politic? Pur si simplu circula in spatiul public, prin presa, chiar la aceasta rubrica au aparut cele mai multe dintre ele. Intrebari legitime la care autoritatile ar fi trebuit sa raspunda demult. Cei de la Freedom House au venit si au stat de vorba cu oameni de aici.

Apoi i-au intrebat pe cei de la PNA si de la parchet si nu au obtinut decit balmajeli ilogice cum obtin si ziaristii romani in interviuri.

Nu este prima oara cind Ministerul Justitiei comanda un raport de evaluare a sistemului. Ministerul a beneficat in ultimii ani de o multime de programe de asistenta si de obicei aceste programe se incheie printr-o evaluare a impactului. De obicei aceste evaluari ramineau la sertar.

De aceasta data, rezultatele au fost facute publice si ce a iesit i-a bulversat pe oamenii din sistem: un document asumat de o institutie a statului roman spune lucrurilor pe nume si nu se pierde in nesfirsitul limbaj de lemn.

Raportul a deranjat pentru ca vine in contradictie cu o seculara ipocrizie publica: noi stim ca nu e bine, dar asa e viata, urita, trebuie sa tinem capul la cutie. Pur si simplu, acest gen de lucruri nu se spun in cadru oficial. Raportul a intrat in coliziune cu o traditie a dublului limbaj: una credem, alta spunem.

Si asta ar fi trebuit sa faca si Freedom House. Asta ar trebui sa faca si ministrul Justitiei actual. In logica lui Ioan Amarie, daca iei un oengist rau de gura si il pui in fruntea unei institutii, el ar trebui sa „inteleaga", sa se adapteze, sa invete tehnica tinerii capului la cutie.

Iesirea din aceasta logica stirneste reactii primitive. Ion Iliescu are aerul ca vorbeste in dodii si spune ca raportul a fost facut de o organizatie „neprofesionista si neeuropeana". Procurorul sef Ilie Botos reuseste sa fie si simpatic si sinistru in acelasi timp.

Este citat spunind ca intreaga presa din Romania poate fi cumparata cu 500 de milioane de dolari. Neaga vehement si spune ca inregistrearea arata ca nu a zis asa. Inregistrarea arata ca exact asa a zis.

Si pentru ca tot a avut chef sa auda inregistrari, publicul afla ca Botos a acuzat Romania libera si Antena 1 ca iau bani de la RAFO. Domnul Botos spune ca nu stia ca ce spune el va fi folosit in evaluarea din raport.

Aici vine si partea simpatica: omul vorbea ca la bere, vorbea cum probabil sporovaieste cu cunoscutii, cind probabil recunoaste ca tot ce apare in raportul FH este adevarat. El functiona dupa logica schizoida a sistemului: vorbim intre noi liber, in public spunem prostii pretentioase.

Ridem, glumim, dar nu parasim incinta, cum isi spun doua schelete din cimitir, intr-un banc negru.

Saptamina trecuta Adrian Nastase a publicat un editorial in Jurnalul national. Fostul prim-ministru imagineaza un dialog intre Machiavelli si Montesquieu despre situatia din Romania. Primul este cinic si spune ca romanii au nevoie de un lider puternic, care sa ii conduca cu mina forte.

Al doilea, care devine un fel de alter ego al fostului premier, spune ca e nevoie de legi si de institutii, nu de lideri care pot deveni dictatori.

Ma tot gindesc cum este posibil ca omul care l-a arestat pe Ciuvica pentru Armaghedon, care a violat presa si justitia, care aparea sufocant si aberant la TV, care se complacea sa fie lingusit de Micky Spaga si Marian Oprisan, care a acceptat ca altii sa scrie carti in locul lui, care etc., etc.

, sa faca fandari intelectuale cu saracul Montesquieu. Nastase intruchipeaza natura profund schizoida a omului din sistem: sa traiesti machiavelic si sa pozezi in Montesquieu.