Candidatul Aliantei DA la Primaria Bucurestilor Adriean Videanu (foto) a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca il va actiona in judecata pe contracandidatul sau Marian Vanghelie (PSD) pentru delictele de calomnie si insulta prevazute de articolele 205 si 206 din Codul Penal.

Videanu a precizat ca va face acest demers "in nume strict personal" si ca nu il va ierta pe Marian Vanghelie, indiferent de eventualele scuze publice pe care acesta le-ar putea prezenta. El a marturisit ca intentioneaza sa ii solicite lui Vanghelie daune morale a caror valoare va fi cuantificata impreuna cu avocatul sau.

Candidatul DA a mai explicat ca face acest demers pentru ca nu poate accepta astfel de acuzatii venite de la un om "lipsit de onoare si de principii", care reprezinta, probabil, "sfarsitul unei ere politice a unor oameni lipsiti de demnitate si de caracter".

Marian Vanghelie l-a acuzat pe Adriean Videanu, intr-o emisiune de televiziune, ca ar fi facut obiectul unei anchete penale in dosarele "SAFI" si "Apartamentul".

Videanu s-a adresat Ministerului Public pentru a clarifica acuzatiile, iar Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a comunicat in 31 martie ca "in sarcina lui Adriean Videanu nu s-a retinut savarsirea vreunei fapte prevazute de legea penala" in dosarele "SAFI" si "Apartamentul".