Funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea vor avea loc vineri, la ora 10.00 (11.00 - ora Romaniei), la Bazilica Sfintul Petru, a anuntat ieri purtatorul de cuvint al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, precizind ca Sfintul Parinte nu a lasat nici o alta indicatie testamentara in acest sens.

In ultimele zile circulasera mai multe zvonuri cu privire la dorinta Papei de a fi inmormintat in Polonia, tara sa natala. Criptele de la bazilica, cunoscute sub numele de "grota", adapostesc ramasitele multor predecesori ai lui Ioan Paul al II-lea. Slujba va fi celebrata de cardinalul german Joseph Ratzinger.

Aceste decizii au fost luate ieri dimineata de Colegiul cardinalilor, care administreaza afacerile bisericii pina la alegerea unui nou papa, la Palatul Pontifical. Conform traditiei Vaticanului, vineri era ultima zi in care ar fi putut avea loc funeraliile.

La prima reuniune, care a durat doua ore si jumatate, au participat 65 de cardinali, dintre care multi non-electori, cu virste de peste 80 de ani.

Garda Elvetiana, escorta pe ultimul drum

Dupa ce, duminica, trupul Papei Ioan Paul al II-lea a fost expus in Palatul Apostolic numai pentru prelati, ambasadori si alti demnitari, corpul Sfintului Parinte se afla, de aseara, la Bazilica Sfintul Petru pentru a permite credinciosilor sa-si prezinte ultimele omagii. Ieri dimineata, Papa Ioan Paul al II-lea parea ca a fost miscat sau imbalsamat peste noapte.

Capul Sfintului Parinte este asezat pe perne aurii, iar in jurul miinilor lui impreunate a fost infasurat un rozariu.

Cardinalul-sambelan (camerlingo) Eduardo Martinez Somalo a binecuvintat corpul Pontifului defunct, care odihnea, pina ieri seara, pe un catafalc drapat in catifea rosie - culoarea doliului clerical -, in Sala Clementina a palatului apostolic.

Apoi, opt halebardieri din Garda Elvetiana a Vaticanului au luat pozitie de-o parte si de alta a catafalcului, care a fost ridicat pe umeri de 12 barbati imbracati in negru si coborit pe treptele palatului pontifical.

Catafalcul a plutit pe un riu de lacrimi

Trupul neinsufletit a fost scos din Palatul Apostolic pe usa cea mare din bronz si a fost purtat prin Piata Sfintul Petru, unde se adunasera, ca in fiecare zi in ultima perioada, zeci de mii de oameni. Multimea a aplaudat in semn de respect, in timp ce obrajii tuturor erau scaldati de riuri de lacrimi.

Cortegiul funerar, alcatuit din zeci de cardinali si episcopi, care insotea catafalcul a traversat imensa piata pina la Obelisc, apoi a intrat in Bazilica Sfintul Petru prin poarta centrala, in timp ce corurile bisericesti intonau o litanie inchinata Sfintei Fecioare.

Avind in vedere numarul urias de oameni care vor dori sa-si ia adio de la Ioan Paul al II-lea, usa Catedralei Sfintul Petru va ramine permanent deschisa, accesul fiind interzis doar trei ore, in cursul noptii, cind se va face curatenie.

Daca, initial, se spunea ca doua milioane de credinciosi din toate zonele lumii sint asteptati la Roma cu aceasta ocazie, acum oficialitatile italiene au ajuns la concluzia ca numarul celor care se pregatesc sa vina la Vatican ar putea fi dublu.

Inelul papal, distrus

Cu ocazia reuniunii de ieri, cardinalii au luat masurile necesare pentru distrugerea inelului papal, asa-numitul Inel al Pescarului, si a sigiliului folosit de Ioan Paul al II-lea.

Distrugerea acestor insemne face parte din traditie, rostul masurii fiind prevenirea aparitiei unor false scrisori papale si chiar a unor impostori, asa cum s-a mai intimplat in trecut, cind, din lipsa mijloacelor de comunicare rapide, oamenii aflau cu mare intirziere ce se intimpla la Vatican, care papa a murit si cine a fost ales in locul sau.

In momentul cind se va alege un nou Papa se va fabrica un nou inel, cu numele acestuia.

Pelerinaj fara oprire

Membrii Garzii Elvetiene de la Vatican, prezenti atit la bazilica, cit si la Palatul Apostolic, au primit costume negre pe care trebuie sa le poarte pe toata durata perioadei de doliu.

In multe locuri din Piata Sfintul Petru se pot vedea gramezi de flori, icoane, mesaje scrise de mina, desene facute de copii si, bineinteles, mii de luminari.

"Chiar daca ne temem ca am pierdut un punct de referinta, simt ca toata lumea din aceasta piata este imbratisata de el", declara Luca Ghizzardi, un asistent medical de 38 de ani, care a venit in Piata Sfintul Petru cu sacul de dormit si cu un steag al pacii confectionat manual.

"Ma gindesc la tot ceea ce a facut si cit de greu ii va fi succesorului sau sa ii calce pe urme", declara Ercole Ferri, un locuitor al Romei, in virsta de 72 de ani, care se mindreste ca a apucat deja sase pontificate.

Puhoi de VIP-uri la funeraliile Papei

Aproximativ 200 de inalte personalitati din lumea intreaga si-au exprimat deja intentia de a aduce un ultim omagiu Papei Ioan Paul al II-lea prin participarea la funeralii.

Din Europa si-au anuntat prezenta presedintele Austriei, Heinz Fischer, regele Albert al II-lea si regina Paola (Belgia), premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, marele duce Henri si marea ducesa Maria Teresa (Luxemburg), primul-ministru luxemburghez, Jean-Claude Juncker (care va reprezenta si presedintia Uniunii Europene), presedintele Portugaliei, Jorge Sampaio, insotit de ministrul

afacerilor externe portughez, Diogo Freitas do Amaral, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, presedintele francez, Jacques Chirac, si cancelarul german, Gerhard Schroeder, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, premierul Tony Blair si presedintele polonez, Aleksander Kwasievski. Statele Unite vor fi reprezentate de ultimii trei presedinti - George W.

Bush, tatal acestuia si Bill Clinton.

Din Orientul Mijlociu va participa presedintele Siriei, Bashar al-Assad. Din America de Nord vor mai fi prezent si premierul Canadei, Paul Martin.

America de Sud va fi reprezentata prin vicepresedintele Daniel Scioli, ministrul afacerilor externe argentinian, Rafael Bielsa, ministrul afacerilor externe bolivian, Juan Ignacio Siles, presedintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, vicepresedintele columbian, Francisco Santos, presedintele Abel Pacheco si ministrul afacerilor externe, Roberto Tovar, din Costa Rica, vicepresedintele Eduardo

Stein si ministrul afacerilor externe, Jorge Briz, din Guatemala, presedintele Mexicului, Vicente Fox, ministrul afacerilor externe venezuelean, Ali Rodriguez.

12 zile pentru a gasi un nou Papa

Colegiul cardinalilor, reunit ieri la Vatican, pentru prima oara dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea, nu a dezvaluit inca data la care se va intruni conclavul care va alege un nou Suveran Pontif, insa potrivit prevederilor canonice acest lucru trebuie sa se petreaca in urmatoarele 15-20 de zile de la deces.

Importanta decizie va fi luata in Capela Sixtina, in cel mai mare secret, cei 117 cardinali electori (care nu au implinit inca 80 de ani) neavind voie sa comunice in nici un fel cu lumea exterioara. De regula, astfel de conclavuri dureaza mai multe zile, deoarece de obicei nici un candidat nu obtine numarul necesar de voturi din primul tur de scrutin.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a gindit la binele cardinalilor care ii vor alege succesorul, dispunind construirea unei resedinte moderne in care sa fie gazduiti pe perioada Conclavului. Cardinalii electori nu vor mai fi gazduiti in Palatul Apostolic, ci la Casa di Santa Marta, situata in stinga bisericii Vaticanului, relateaza ziarul italian "La Stampa".

Pina in 1978, "principii" Bisericii au fost nevoiti sa se multumeasca cu locuinte provizorii, amenajate in saloanele din jurul Capelei Sixtine.

Anterior, camerele erau adevarate improvizatii, adesea fara dusuri, fara apa curenta si fara grupuri sanitare, un mare neajuns mai ales pentru niste oameni in virsta cum sint majoritatea cardinalilor.

De data aceasta vor avea la dispozitie camere dotate cu tot confortul, dar nu si mijloace pentru a comunica sau cunoaste evenimentele din exterior, precum telefonul, radioul, televizorul sau Internetul.

Din Casa di Santa Marta, cardinalii se vor deplasa zilnic la Capela Sixtina intr-un autobuz special al Sfintului Scaun.

Termenul Conclav deriva din latinescul "cum clavis", cu alte cuvinte un loc inchis, in care se reunesc cardinalii in secret si fara nici o posibilitate de a contacta exteriorul, pina la emiterea "fumului alb" care anunta alegerea Papei.

Vinzatorii de voturi, excomunicati

Cu toate acestea, datorita noilor tehnologii, si a noutatii introduse in urma cu noua ani de Karol Wojtyla, de deplasare in exteriorul locuintelor cardinalilor, exista un risc de "contagiere" mai mare.

In plus, in fostul azil Santa Marta, construit la Vatican la sfirsitul anilor '90, pe linga cardinali vor fi admisi: personal de ceremonial, confesori, doi medici, infirmieri, personal de serviciu.

Printre ei se vor afla insa "persoane de mare incredere si capacitate tehnica", ce vor trebui sa certifice ca nu va surveni "inregistrarea, reproducerea si transmiterea de voci, imagini sau orice fel de scrieri", potrivit ziarului italian.

Totodata, Papa Ioan Paul al II-lea a inclus in modificarile Constitutiei apostolice in 1996 prevederi aspre pentru cardinalii care ar fi dispusi sa-si vinda votul sau sa incheie aliante secrete. Cei care vor comite un astfel de pacat vor fi excomunicati, avertizeaza Constitutia.

Fumul alb vesteste alegerea Papei

Buletinul de vot va avea o forma dreptunghiulara, iar in partea superioara va avea scris "eligo in summum ponteficem" (aleg ca Pontif). Sub aceste cuvinte este un spatiu alb pe care fiecare cardinal in va completa cu numele candidatului preferat.

In cazul in care nici un candidat nu intruneste doua treimi din voturi, buletinele sint arse, iar fumul negru rezultat indica lumii ca nu s-a ales un Papa. In ziua in care se reuseste gasirea unui nou Suveran Pontif, buletinele sint arse impreuna cu o substanta speciala, astfel incit fumul sa fie alb.

Potrivit modificarilor aduse de Ioan Paul al II-lea, conclavul nu poate dura mai mult de 12 zile, iar daca dupa 30 de tururi de scrutin nu s-a ales un Papa se renunta la regula celor doua treimi, fiind ales cel care intruneste majoritatea simpla.

Telegrafice

Mii de polonezi au scris ieri in cartile de condoleante deschise in toate diocesele din tara, dupa moartea Papei, unii semnind adevarate scrisori pentru suveranul adorat. La ambasada Vaticanului din Varsovia s-a format o lunga coada in curte, oameni de toate virstele sosind pe jos sau pe biciclete, pentru a scrie in cartea de condoleante.

Alti credinciosi isi scriau gindurile pe foi de hirtie pe care le dadeau apoi preotilor.

Urma Sfintului Parinte

Mozaicul cu imaginea Fecioarei Maria incriptionat pe unul dintre colturile Palatului Apostolic din Piata Sfintul Petru este iluminat, de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea.

Imaginea Madonnei "Mater Ecclesiae" ("Maica Bisericii"), alaturi de motto-ul "Totus tuus" ("Cu totul al tau") au fost inaugurate la 8 decembrie 1981, la cererea suveranului Pontif, care si-a dedicat viata Fecioarei, si reprezinta urma trecerii sale pe tronul Vaticanului.

Pariuri pe noul Papa

Succesiunea in fruntea bisericii catolice, dupa moartea Papei Ioan Paul al II-lea, a devenit subiectul favorit la casele de pariuri din Irlanda. Peste 5.000 de persoane au pariat in ultimele zile pe numele viitorului Pontif, favoritii fiiind italianul Dionigi Tettamanzi si nigerianul Francis Arinze. Casele au fost inchise o singura zi, duminica, din respect pentru memoria Papei.

Charles amina nunta

Oficialii Palatului regal britanic au anuntat ca nunta printului Charles cu Camilla Parker Bowles a fost aminata pentru simbata, initial fiind programata pentru vineri, in aceeasi zi cu funeraliile Papei, unde va fi prezenta si "soacra mare", Regina Elisabeta a II-a. Charles si-a intrerupt vacanta in Elvetia pentru a participa la o slujba oficiala dedicata Papei, care a avut loc ieri la Londra.

Specula funerara

Mai multe hoteluri, baruri si restaurante din apropierea Pietei Sfintul Petru, din Vatican, au profitat de afluxul de credinciosi sositi la Roma dupa moartea Papei, pentru a mari preturile la servicii. Asociatia pentru protectia consumatorilor Codacons a cerut fortelor de ordine sa ia masuri si sa-i sanctioneze pe cei care au permis sarirea preturilor in aer in doar citeva ore.

(Evenimentul Zilei, Sabina Nicolae)