Consilierul pentru probleme de aparare Constantin Degeratu a fost "rechemat in activitate" prin Decretul 333/28.04.2005. Surse militare sustin ca reactivarea ar fi doar un prim pas, urmata de promovarea lui Degeratu ca sef al Statului Major General.

Functia aceasta, parca blestemata, este detinuta in acest moment de Eugen Badalan, un alt militar implicat in reprimarea Revolutiei din decembrie ’89.

Degeratu, stele rasarite pe reprimarea Revolutiei

Prin Decretul prezidential nr. 333/28 aprilie 2005, consilierul de stat pentru probleme de aparare Constantin Degeratu a fos "rechemat in activitate". Decretul de reactivare a lui Degeratu s-a facut la propunerea ministrului Apararii.

Surse din structurile militare sustin ca reactivarea fostului consilier de stat ar fi doar un prim pas care va fi urmat ulterior de promovarea sa in fruntea Armatei, ca sef al Statului Major General, functie pe care el a mai detinut-o in timpul administratiei Constantinescu.

In luna martie, Constantin Degeratu ne-a acordat un amplu interviu, in care ne-a relatat propria sa varianta despre activitatea sa profesionala desfasurata in decembrie 1989, pe cand era ofiter in Sectia Operatii a Armatei a IV-a. Acum, Degeratu contrazice atat propriile declaratii date, la inceputul anilor ’90, in fata anchetatorilor militari, cat si pe cele ale fostilor sai sefi si colegi.

In acelasi timp, spusele sale dezvaluie o viziune terifianta: reprimarea Revolutiei de la Cluj era considerata ca un simplu exercitiu de alarma. In acest interviu, Constantin Degeratu reia afirmatiile anterioare, referitoare la faptul ca, in decembrie 1989, s-ar fi ocupat cu "Cercetarea stiintifica" in cadrul Armatei a lV-a.

La fel ca majoritatea militarilor implicati in acele evenimente, si actualul consilier de stat pentru probleme de aparare sustine ca, aflat in serviciu, la Cluj, habar nu a avut despre ce se intampla atunci la Timisoara.

In schimb, afirmand ca, practic neexistand informatii credibile referitoare la o posibila agresiune externa, el prezinta organizarea dispozitivelor militare amplasate in centrul orasului mai curand ca pe o simpla alarma de exercitiu.

Reamintim ca, alaturi de alti militari cu functii inalte, numele lui Constantin Degeratu este inclus in dosarul "Case pentru generali", a carui ancheta a fost redeaschisa de procurorii Parchetului Militar, dupa cinci ani, in urma dezvaluirilor aparute in Jurnalul National.

"Aveam o experienta buna"

Jurnalul National: Ne puteti detalia in ce consta activitatea unui "Ofiter l cu cercetarea stiintifica"? Ce atributiuni ii reveneau unui astfel de ofiter in cadrul esalonului superior, care era Armata a lV-a?

Constantin Degeratu: Trebuie sa avem in vedere ca aceasta activitate se desfasura intr-un context operational, deci la trupe, si nu intr-un institut de cercetare.

Asta insemna ca un astfel de om, si nu eram multi care faceam treaba asta, se ocupa cu studierea experientei acumulate de comandamentul respectiv in cursul diferitelor exercitii militare, in diferite alte activitati de pregatire, cu sintetizarea acestei experiente in anumite concluzii si cu propuneri pentru perfectionarea regulamentelor,

pentru perfectionarea doctrinei, cu materiale care se prezentau in activitatile de analiza, la bilanturi, dar si la simpozioane, conferinte. In esenta, asta era activitatea.

Ofiterul cu cercetarea stiintifica trebuia, de asemenea, sa studieze proiectele de regulamente, sa sintetizeze propunerilor venite de la structurile carora le erau adresate acele regulamente.

Mai insemna si studii de natura operativa, participarea la proiectarea diferitelor exercitii militare, in calitate de om care poate fi consultat in legatura cu modul in care pot fi organizate fortele proprii, fortele adverse, conform scopului pentru care se desfasura un exercitiu militar sau o aplicatie.

Aveam o experienta buna in activitatea de "Operatii", lucram in structura Sectiei Operatii a Armatei din 1980. Anterior lucrasem in "Sectia de Cercetare a Armatei", de asta data chiar in ceea ce se intelege "Cercetare" la trupe: activitati de recunoastere, activitati de informatii. Mai inainte fusesem la "Vanatori de Munte", unde am fost seful Cercetarii.

Deci nu cercetare stiintifica, ci cercetarea militara propriu-zisa, privitoare la obtinerea de informatii necesare pentru pregatirea militara, pentru pregatirea de lupta.

Jurnalul National: Deci, "cercetarea stiintifica" nu se referea la aceasta activitate de culegere de informatii…

Constantin Degeratu: Nu, cu certitudine nu insemna acest lucru. Erau notiuni distincte. Exista "Sectia Cercetare", din Armata a lV-a, unde eu am lucrat intre 1975 si 1980, ca ofiter documentarist. Acolo am si scris o carte, prin 1984, impreuna cu un coleg.

Apoi, in 1983, am terminat si Facultatea de Drept, cu o lucrare de licenta privitoare la combaterea terorismului international prin mijloace juridice.

Jurnalul National: Ne puteti relata, in mod concret, in ce a constat activitatea dumneavoastra militara, incepand cu data de 16 decembrie 1989?

Constantin Degeratu: In primul rand, trebuie sa precizez ca in acea perioada, Timisoara nu se afla in zona de competenta a Armatei a lV-a de la Cluj, ci a Armatei de la Craiova. Deci nu am avut nici o posibilitate sa aflam ceva dinainte, asa cum am fi avut daca era in competenta noastra.

Eu am aflat primele lucruri legate de acele probleme pe 17 decembrie, cred ca era intr-o duminica dimineata.

Mai aveam trei zile de lucru si urma sa plec in concediu. Voiam sa vin in Prahova, la parinti, pentru zece zile, de Craciun, luasem deja si biletele de tren. In dimineata aceea m-a sunat seful de sectie, colonelul Pralea, care mi-a spus sa vin la serviciu. Nu am pus intrebari si m-am dus. Am ajuns acolo, dar in cadrul sectiei nu am gasit initial pe nimeni.

Nu a fost o problema, pentru ca aveam altceva de lucru: aveam de terminat un material pe care comandantul Armatei trebuia sa-l prezinte la o conferinta referitoare la perfectionarea instruirii trupelor, ce urma sa aiba loc la Bucuresti, pe 22 sau pe 23 decembrie.

"Niste probleme la Timisoara"

In jurul pranzului, m-am intalnit cu seful sectiei, care mi-a spus sa mai raman pe acolo, "pentru ca sunt niste probleme. Suntem chemati mai multi pe aici". L-am intrebat ce fel de probleme, dar el mi-a raspuns doar: "Cred ca niste probleme la Timisoara". Nu mi-a spus mai mult. In general, nu se puneau intrebari. Am inteles insa de la el ca se daduse un semnal, "Tabela ABC".

"Tabela ABC" era un semnal referitor la cresterea capacitatii de lupta a unitatii si se dadea, de obicei, cand "comandantul suprem" pleca la vreo activitate, in special in strainatate. Acest "semnal" era constituit din niste indicative care se comunicau ofiterului de serviciu, care transmitea luarea unor masuri tuturor celor care raspundeau de astfel de activitati.

"Tabela ABC" se daduse, spre exemplu, in timpul Congresului. Catre ora 13:00, m-am dus la ofiterul de serviciu operativ sa vad ce se intampla. Acolo era un singur televizor, unde am vazut si eu ca se transmitea un comunicat in legatura cu necesitatea respectarii legilor. Un comunicat destul de criptic, dar eu l-am pus in legatura cu ce-mi spusese mai inainte seful de sectie.

Am plecat acasa pe la ora 14:00, nu inainte de a raporta. Mi s-a spus ca pot pleca, dar sa las pe cineva in locul meu in sectie. A ramas un coleg de-al meu, maiorul Margin, care raspundea de documentele operative (la care eu nu aveam acces). Am plecat inainte ca el sa ajunga. Pe drum m-am intalnit cu un alt coleg de la Pregatirea de Lupta, chemat si el "sa vina pe la unitate".

"Dislocare intr-o padure"

Am ajuns acasa, si, abia ne asezasem la masa, cand a venit agentul de legatura, care m-a anuntat ca este alarma. Am banuit ca este un exercitiu de alarmare, si am plecat la unitate echipat ca pentru misiune de lupta. Am ajuns, si primul lucru care m-a mirat a fost ca, la poarta, nu inregistra nimeni sosirea cadrelor, asa cum se facea de obicei in caz de alarma.

Am ajuns in sectie si abia atunci ni s-a comunicat ca este vorba despre "alarma de exercitiu", care avea ca indicativ "Rasuna valea". Ne-am dus fiecare la locul lui si am inceput activitatile care se desfasurau in astfel de ocazii.

Jurnalul National: Asta presupunea dislocare de trupe?

Constantin Degeratu: O parte a comandamentului pleca "la misiune", asa se spunea. De obicei, se disloca intr-o padure sau in alta localitate, unde ne instalam si incepeam pregatirea (n.r. – din pacate, in decembrie 1989, militarii Armatei a lV-a nu s-au mai dus in padure. Spre ghinionul clujenilor, ei au ajuns in oras, unde au provocat moartea a 25 de persoane si ranirea altor 50).

Restul ramaneau la sediu, unde executa activitatile specifice starii de alarma.

Jurnalul National: In acel moment, care erau unitatile din teritoriu care faceau parte din zona de competenta teritoriala a Armatei a lV-a?

Constantin Degeratu: Erau mai multe Divizii, Regimente si unitati militare de diferite arme. Era structura de organizare specifica unei Armate. Zona teritoriala de competenta a Armatei a lV-a era pe linia raului Mures, de la Arad pana la izvoarele Sucevei, in nordul Carpatilor Rasariteni. Aceasta era linia de frontiera de care raspundeam la acea data.

Era deci frontiera cu Ungaria si o parte din frontiera cu URSS, la nord. Iar in interior, zona de raspundere se intindea pana aproape de Fagaras, deci pe o adancime de peste patru sute de kilometri.

Jurnalul National: In aceasta situatie este de presupus ca exista si un organ de cercetare informativa, de culegere a unor informatii?

Constantin Degeratu: Armata avea propriile unitati de cercetare in dispozitivul inamicului. Era o singura companie de cercetare, la Huedin. Apoi, fiecare divizie avea un batalion de cercetare, adica trei companii de cercetare. Ele insa nu aveau competente de cercetare a teritoriului national pe timp de pace si actionau ca cercetasi doar in cadrul aplicatiilor militare.

Partea de cercetare a situatiei din teritoriu revenea organelor Ministerului de Interne si Securitatii. Existau probabil planuri de cooperare intre Armata si unitatile MI si Securitate, dar noi nu aveam dreptul de a efectua cercetare pe teritoriul national in timp de pace, ci doar pe timp de razboi.

"Eu stiam destul de multe"

Jurnalul National: In acest context, Armata, ca entitate militara, avea cum sa culeaga informatii referitoare la situatia externa?

Constantin Degeratu: Acesta este un alt paradox. Armata nu avea dreptul sa treaca dincolo de frontiera, sa culeaga informatii dincolo de frontiera pe timp de pace. Avea o singura posibilitate: prin cercetarea radio. Si apoi, in jurul nostru nu erau decat tari membre in Pactul de la Varsovia si nu aveam voie sa ne cercetam unii pe altii.

Cunosteam insa confidential si din surse mai mult sau mai putin "oculte" situatia de dincolo, din Ungaria si din Uniunea Sovietica, actuala Ucraina Subcarpatica. Nu aveam dreptul sa le cunoastem. Primele date referitoare la aceste aspecte le-am primit abia dupa 23 sau 24 decembrie. Cu titlu informativ, eu stiam destul de multe, ca om care ma ocupam cu cercetarea stiintifica.

Stiam ca exista patru divizii sovietice in Ungaria, divizii foarte bine plasate. La ora aceea, intreaga Armata ungara avea o putere de lupta echivalenta cu Armata a lV-a. De asemenea, mai stiam ca mai existau echivalentul a doua divizii in Ucraina Sovietica.

Jurnalul National: Ati avut semnale ca s-ar pregati ceva impotriva Romaniei?

Constantin Degeratu: Intre Romania si Ungaria a existat pe atunci un alt fel de "razboi rece", separat de celalalt "Razboi Rece". Exista o stare de tensiune inca din 1982. A existat o escaladare a tensiunilor dintre cele doua tari, pe problema Transilvaniei. Atunci, la inceput, am avut insa impresia ca acest "conflict rece" a fost acceptat, poate chiar "tolerat", de URSS.

In mod special, in ultima parte a anului 1989, inaintea Congresului al XlV-lea si dupa, Clujul a fost practic invadat de masini cu numar de inregistrare din Ungaria si Uniunea sovietica.

Jurnalul National: Dumneavoastra, ca esalon Armata, ati avut informatii legate de o presupusa agresiune maghiara, altele decat cele pe care vi le-a prezentat Ilie Ceausescu?

Constantin Degeratu: Altele nu, pentru ca nu existau alte surse, iar presa… nu era decat Scanteia, Romania libera si TVR.

Jurnalul National: Alarma s-a dat doar la comandamentul Armatei a lV-a sau si la unitatile din subordinea acesteia?

Constantin Degeratu: In mod normal, alarma se ordona nominal pe unitati. Alarma pentru toata Armata nu s-a dat, probabil, decat la cutremurul din ’77. Atunci, in decembrie, s-a dat alarma in toata Armata, iar cresterea gradului de alarmare s-a facut progresiv. Atunci cand s-a ordonat "Radu cel frumos", s-a precizat ca se executa in conditiile starii de necesitate.

Documentele de atunci nu prevad cum trebuia sa se declanseze starea de necesitate.

"Sefii stiau ce ordona"

Exista insa credibilitatea actului de comanda, in sensul ca sefii stiu ce ordona. Instituirea starii de necesitate special pentru Timisoara s-a facut pe 20 decembrie. A fost o ciudatenie, pentru ca atunci ne-am dat seama ca starea de necesitate de pe 17 decembrie nu fusese tocmai "de necesitate".

Dar pentru modul nostru de actiune de atunci, aspectele legate de anuntarea starii de necesitate nu aveau o semnificatie deosebita. Ar fi avut pentru populatie si pentru institutiile publice. Pentru armata avea doar aspectul ca i se permitea sa intervina pentru mentinerea ordinii publice.

Jurnalul National: Avea Armata dreptul legal de a interveni pentru mentinerea ordinii publice?

Constantin Degeratu: Avea. Constitutia de atunci prevedea ca Armata trebuie sa apere cuceririle revolutionare ale poporului roman. Acelasi lucru era prevazut si in juramantul militar, precum si in Legea 14 de organizare a Armatei. Cum este acum apararea ordinii de drept o misiune cu caracter politic.

Este cert ca, potrivit doctrinei de atunci, dar si de acum, armatele au si dreptul sa participe la mentinerea sau la restabilirea ordinii publice. Totusi, pe atunci Armata nu a avut si o doctrina corespunzatoare pentru indeplinirea unor astfel de misiuni, asa cum nu a avut nici o inzestrare corespunzatoare pentru o astfel de misiune.

Pe atunci s-a avut in vedere doar lupta impotriva unor grupuri de cercetare diversiune sau a unor activitati de natura terorista. In astfel de cazuri, exercitiile militare se faceau totdeauna in cooperare cu organele Ministerului de Interne si cu garzile patriotice si consiliile locale.

Jurnalul National: Ce s-a mai intamplat dupa ce s-a dat indicativul "Radu cel Frumos"?

Constantin Degeratu: Am inceput sa derulam activitatile prevazute in planul de alarmare corespunzator acelui indicativ. S-a inceput pregatirea esaloanelor de lupta si ale celor de sustinere.

Toate acestea trebuiau coordonate, urmarite, de catre comandamentele de pe diferite trepte, rapoartele despre aceste activitati trebuiau centralizate pe diverse documente, transpuse in imagini grafice, pe harti, raportate, urmau alte masuri si, concomitent, se pregateau alte variante de actiuni, daca nu venea o misiune de lupta.

Daca nu venea o misiune de lupta, comandantul era obligat sa-si prevada alte variante de actiune.

Deci aceste planuri de dislocare si de actiune erau de dinainte stabilite.

Activitatile ca atare erau prevazute la milimetru. Fiecare unitare avea plan de alarma, iar fiecare comandant avea caietul de alarma, unde era prevazut tot ce are de facut, pe ore si minute.

Jurnalul National: In cadrul acestei "rutine" antestabilite, era prevazut si cazul in care se trimiteau forte militare in oras, in Cluj?

Constantin Degeratu: O astfel de prevedere nu exista in planurile de alarma. Existau insa masurile de intarire a pazei si apararii cazarmii si a locurilor de dispunere, care nu erau intotdeauna strict in cazarma. Puteau sa fie pe un stadion, puteau sa fie la marginea orasului.

Jurnalul National: Concret, la acea data, locurile de dispunere erau in oras sau in afara lui?

Constantin Degeratu: Pentru Comandamentul Armatei, toate locurile de dispunere au fost in comandament si in locurile sale de dispunere si doar unul dintre acestea a fost la marginea orasului. Pentru alte unitati a depins de configuratia cazarmilor. Problema este ca aici s-au suprapus doua feluri de activitati.

Dintr-o perioada premergatoare Congresului al XlV-lea, dar asta am aflat-o ulterior, nu am fost implicat intr-o astfel de activitate, s-au stabilit niste masuri de participare a unitatilor militare la mentinerea ordinii publice. Au fost niste astfel de masuri de organizare a unor subunitati de interventie, constituite la cererea organelor Ministerului de Interne, pentru astfel de situatii.

S-au facut recunoasteri, s-au stabilit locurile de dispunere.

Dupa Congres, starea de tensiune s-a mentinut si, ulterior, am inteles ca majoritatea comandantilor au mentinut cam aceleasi masuri in planurile lor de activitate, pentru cazurile in care se cereau subunitati de paza a unui obiectiv, care putea sa insemne Consiliul Judetean, Comitetul Judetean de Partid sau ceva de aceasta natura, ei destinau niste subunitati de valoare mica, astfel ca la chemare

sa poata fi folosite. Astfel de masuri erau in vigoare in decembrie 1989. Deci, unii dintre comandanti stiau cam unde o sa trimita subunitati, daca li se cereau. Presupun ca a existat un plan al MI pentru fiecare localitate.

Jurnalul National: Vreti sa spuneti ca MI putea sa va solicite sau chiar sa dea ordine Armatei in astfel de situatii?

Constantin Degeratu: Conceptia era ceva mai complicata. Intr-adevar, ei nu ne puteau da ordine, dar in fiecare oras si municipiu si la nivelul fiecarui judet functiona un Consiliu de Aparare, care era condus de primul secretar. In acest Consiliu de Aparare erau incluse toate categoriile de forte.

In mod bizar, la Cluj, comandantul de Armata se subordona primului secretar, pentru masurile ce se luau in oras si in municipiul Cluj. Din punct de vedere al executiei, se pastra regula ierarhica. Daca se solicita o anumita activitate si exista timpul necesar, comandantul cerea aprobarea esalonului superior. Deci subordonarea nu era stricta.

Insa presupun ca planul primului secretar il elabora Ministerul de Interne, care avea ca sarcina paza, apararea si mentinerea ordinii publice si a restabilirii ei. In acest context erau prevazute probabil masuri de intarire prin folosirea unor subunitati ale Armatei.

Jurnalul National: Ulterior, cum s-au derulat evenimentele?

Constantin Degeratu: In seara de 17, pe la orele 23:00-24:00, oamenii erau in punctele de adunare, cu tehnica pregatita, cu munitia pe masini, asteptand sa plece unde se da ordin, la misiune. Nu a mai venit nici un ordin pe tema asta. Comandantul a dat telefon la Bucuresti si a intrebat ce facem, pentru ca toata Armata era in pozitia aceasta, deci toate unitatile.

Ceva mai tarziu s-au facut niste precizari: pentru noaptea asta, pentru paza obiectivelor ramane doar o treime din forte, iar celelalte se trimit la odihna, dar cu armamentul asupra lor. S-a organizat ceva ca pe campul de lupta. Eu am fost numit sa raman de serviciu, la Sectia Operatii, pe timpul noptii.

Deci comandantul si seful de Stat Major si seful sectiei au plecat la odihna, la fel ca si doua treimi din sectia noastra. Eu am fost deci numit sa raman de serviciu la telefonul Operativ, din biroul comandantului.