Dl Patriciu si procurorii care se ocupa de cazul sau au fost saptamina trecuta in postura a doua echipe de fotbal care se intrec, in joc, sa trimita balonul in tribune.

Daca, prin absurd, un astfel de meci ar avea loc, un neavizat si-ar putea inchipui ca scopul sportului rege este impresionarea spectatorilor prin frecventa cu care mingile le sint pasate. Similar, un neavizat si-ar fi putut inchipui ca intreaga procedura desfasurata saptamina trecuta a avut ca scop stabilirea, de catre public, a (ne)vinovatiei dlui Patriciu. Iar confuzia a fost amplificata si de sincronizarea dintre cele doua echipe.

Ambele parti au fost de acord ca justitia trebuie lasata sa se pronunte, dar au tinut sa se pronunte in locul ei. Dl Patriciu a acuzat public Parchetul de abuz, declarindu-se nevinovat. Dar nevinovat este oricum, in virtutea prezumtiei de nevinovatie. Acest statut nu depinde de Parchet, poate fi schimbat doar de decizia definitiva a instantei in acest caz.

Judecatorii sint singurii care au dreptul sa transforme prezumtia in certitudine, in schimb este de neconceput ca procurorii sa renunte sa mai acuze. Ultima observatie, insa, se aplica la fel de bine si Parchetului.

Institutia nu poate ocoli chestiunea credibilitatii actiunilor sale. „Justitia e oarba, toti sint egali in fata legii, nu se pot face discriminari intre persoanele anchetate", enunturi care suna foarte frumos in principiu si foarte greu de crezut cind le spune dl Botos. In urma cu doar citeva luni, subordonatii dniei sale il tratau pe Ion Tiriac cit se poate de diferit.

Referindu-se exclusiv la faptul ca procurorii au renuntat, la un moment dat, la cel mai grav cap de acuzare, dl Botos ar putea raspunde ca a fost o decizie cit se poate de legala. Asa cum spune si in ce priveste actiunile procurorilor in cazul dlui Patriciu. In ambele cazuri ar avea dreptate.

Dar tocmai aici este problema: daca legalitatea acopera la fel de bine doua decizii diametral opuse, atunci este perfect justificata intrebarea daca procurorii actioneaza cu buna credinta atunci cind aleg o decizie in locul celeilalte.

Este justificat sa ne intrebam daca au fost de buna credinta insistind sa-i puna dlui Patriciu, intr-un maraton de 18 ore, intrebari pe care nu i le-au pus timp de cinci ani. Este justificat sa ne intrebam si care a fost motivul conferintei de presa a procurorului general.

Sa fie protejarea subordonatilor sai de intimidari si presiuni, asa cum a declarat chiar el? Pai daca doar „interpretarile subiective si oculte" ale presei si criticile unui ONG „nereprezentativ" ii pot determina pe acesti procurori sa-si schimbe un curs de actiune pe care, cu buna credinta, il considera just, atunci e evident ca si-au gresit meseria.

Dl Botos le face, implicit, un repros mai mare decit cele de care sustine ca ii apara. Sa fie atunci incercarea de a respinge atacurile la adresa sa? Se poate, dar nu vad nici un motiv sa tratez pledoaria pro domo a dlui Botos altfel decit pe cea similara a dlui Patriciu.

Iar daca motivul a fost sa convinga spectatorii ca dl Patriciu este, intr-adevar, vinovat, atunci raspunsul este, inca o data, acelasi cu cel dat acestuia din urma: judecatorii sint cei care trebuie convinsi, nu publicul. Justitia se face in instanta; adusa in fata camerelor TV, se transforma in spectacol si se compromite.