Capul lui Iliescu vrem! (de Sorin Rosca Stanescu)

de Sorin Rosca Stanescu     Ziua
Vineri, 10 iunie 2005, 0:00



Informatia a cazut ca un trasnet, dand peste cap planurile redactionale pe tot parcursul zilei de ieri. Ion Iliescu este invinuit pentru participare la mineriada din 13-15 iunie 1990. Parchetul General ii vrea capul. Ramane de vazut cum va reactiona Parlamentul, care ar trebui, in prealabil, sa-i ridice imunitatea, si Justitia, care ar putea sa se pronunte definitiv.

Dar care pot fi consecintele acestei stiri-bomba asupra situatiei, si asa destul de precare, din PSD? Si daca vor exista convulsii politice interne, oare le poate influenta desfasurarea evenimentelor legate de soarta lui Ion Iliescu?

Nu pot decat sa constat ca, de la o vreme incoace, de la alegerile parlamentare si prezidentiale de la finele anului trecut, o tinem din suspans in suspans. Cetateanul este aproape zilnic uluit de ceea ce aude si vede. Jurnalistii transpira pentru a tine pas cu evenimentele. Observatorii de peste hotare sunt uluiti.

Si, intre timp, printre inundatii, rapiri, arestari spectaculoase si convulsii in interiorul clasei politice, parca-parca pierdem ritmul de integrare in Uniunea Europeana. Pe care ramane de vazut daca il vor putea accelera actualii si ipoteticii "populari". In acest context, invinuirea oficiala a lui Ion Iliescu nu este decat o escaladare, si atata tot, a unora dintre tensiunile existente.

Dar sa intoarcem putin roata istoriei. Sa nu ne mai intrebam, pentru moment, care a fost rolul serviciilor secrete sovietice si a agentilor de influenta ai acestora in evenimentele din decembrie 1989. Sa spunem ca a fost foarte bine, chiar si asa cum s-a intamplat, ca Ceausescu a fost scos din carti.

Sa incercam, pentru moment, sa dam la o parte si drama familiilor indoliate pentru mortii din decembrie. Sa ne prefacem ca uitam faptul bizar ca cele mai multe victime, peste 1000, au existat dupa ce Nicolae Ceausescu abandonase puterea, intr-un fel de razboi romano-roman, generat de teroristi pe care Iliescu si altii i-au vazut, dar care s-au volatilizat.

Cu Iliescu in frunte, Romania pornise, cumva, catre o democratie. E adevarat, cam ciudata. Cam schioapa. Un fel de perestroika. In care comunistii si securistii recuperau, in mare viteza si la greu puterea pe care tocmai o pierdusera. Iar dirijorul era acelasi. Adica Iliescu.

Dar aveam, in vara lui 1990, o societate civila care manifesta in forta in strada - si nu numai in strada - pentru accelerarea democratizarii, in general, si pentru existenta unor televiziuni libere, in special. Mai exista o presa independenta, nascuta, practic, peste noapte, care se plasase decis de partea fortelor democratice.

Si care a alcatuit, practic, primul segment al economiei de piata romanesti. Nu in ultimul rand, existau partidele istorice in opozitie, care acopereau cele trei zone importante in plan ideologic: social-democratia, liberalismul si crestin-democratia. In calea acestora, la putere, se aflau fostii comunisti. Grupati in jurul lui Iliescu.

In 1990, viata politica era mai clara decat acum, pentru ca exista mai mult alb si mai mult negru decat cenusiu. Ca sa ma exprim mai elegant, astazi suntem mai nuantati. Comunistii si securistii sunt mai bine raspanditi in structurile politice, ale societatii civile si in lumea afacerilor. Si, pe neasteptate, in mod indelung deliberat, Ion Iliescu organizeaza o lovitura de proportii.

Aducerea minerilor in Bucuresti de catre Iliescu nu era o necesitate politica. Fenomenul "Piata Universitatii" obosise. Intr-o asemenea masura incat, daca, vorba lui Iliescu, era lasat "sa fiarba in suc propriu" se stingea de la sine.

Inainte, insa, de navala minerilor, o mana de oameni, care erau grevistii foamei, au fost atacati in mod violent, maltratati si luati pe sus de trupele de interventie care actionasera la ordinul sefului statului. Si cu acordul primului ministru. Si cu complicitatea serviciilor secrete, care se regrupasera. Acest act a reprezentat, pentru bucuresteni, o provocare.

Care i-a determinat sa iasa, din nou, masiv, in strada. A urmat o serie de diversiuni, printre care celebrul episod al inscenarii incendierii autobuzelor politiei. Provocarea cetatenilor Capitalei a reprezentat pretextul provocarii minerilor. In acest context, ei au fost adusi pentru a se incerca nimicirea partidelor politice, a presei libere, a organizatiilor civice si a sindicatelor nou create.

Incidentul putea sa nu aiba loc. Iliescu putea sa nu il provoace. Dar a facut-o cu un scop. Acela de a intarzia, cu ani de zile, drumul Romaniei catre democratie. Si catre structurile euro-atlantice. A reusit.

Batranului politruc Iliescu nu i se va ridica imunitatea. El nu va fi condamnat pentru vina reala de a fi fost complice cu Cozma. In schimb, vom asista, din nou, la mari spectacole mediatice. Care pot avea efecte si in interiorul PSD.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


71 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by