Puternica si inspiratoare se dovedeste a fi personalitatea acestei tinere artiste a carei evolutie am avut prilejul a o observa de la varstele cele fragede ale copilariei, pe perioada studiilor din tara, apoi de la Conservatorul din Viena si pana la intrarea in viata internationala de concert, dat fiind marele premiu obtinut la Concursul "Clara Haskil" din Elvetia.
In mod cert, la nici 30 de ani, Mihaela Ursuleasa dispune de cel mai impresionant aparat pianistic din cate au detinut sau detin pianistii nostri in ultimele decenii. Talentul cu totul exceptional, potentat de o rigoare stricta a educatiei profesionale, a rodit si rodeste cu forta unei adresari artistice fascinante, depasind nivelul strict al performantei pianistice. Gandirea muzicala este una matura, vie, responsabila.
Recitalul prezentat recent in Studioul de Concerte din strada Berthelot a inclus pagini de suprema virtuozitate instrumentala, de aleasa incarcatura spirituala, pagini care apartin identitatii romantice a secolului al XIX-lea, inceputului de secol XX.
Cu totul interesanta a aparut alaturarea unor lucrari semnificative din creatia sotilor Schumann; ne-au fost oferite trei piese de caracter salonard, de autentica eleganta, "Soirees musicales" op.
6, scrise de Clara in jurul varstei de 17 ani, si, de asemenea, marea Fantezie in do major, creatie fundamentala a sotului ei, Robert, creatie majora a repertoriului pianistic din prima jumatate a secolului.
In mod cert, complexul nuantelor timbrale, constructia ampla pe care o implineste aici tanara pianista se dovedesc a fi proiectii la nivel sonor ale unor straturi afunde ale sensibilitatii romantice involburate, sensibilitate pentru care linistea finalului se dovedeste a fi un teritoriu al cuceririlor de mare semnificatie spirituala; poate astfel ne explicam faptul ca tocmai aceste pagini se
constituie in momente preferate de Mihaela Ursuleasa, conform propriei declaratii. Intr-o zona apropiata a expresiei se inscriu si cele sapte piese fantezii op. 116 de Johannes Brahms, Capricii si Intermezzi, imagini caleidoscopice ale unei sensibilitati de mare adancime spirituala. Au fost precedate de cele Trei Studii de concert op.
65, de Alexandr Scriabin, lucrari de o virtuozitate transcendentala, de uimitoare stralucire sonora, aspect ce marcheaza, in plus, complexul impresionant al mijloacelor pianistice de care dispune tanara muziciana.
La cererea insistenta a publicului, Mihaela Ursuleasa a oferit o versiune cu totul speciala a celebrei piese "Toccata", de Paul Constantinescu, o versiune pitoreasca de un cautat colorit timbral, de o neobisnuita libertate privind tratarea ritmurilor, a tempourilor; in finalul concertului Mihaela Ursuleasa s-a identificat cu sine insasi, cu propria sensibilitate, oferind publicului una dintre
piesele foarte rar cantate la noi, una dintre cele mai profunde ale lui Serghei Rahmaninov, anume marea "Elegie"... Cu regret am putut constata faptul ca publicul nostru de concert, o importanta parte a acestuia, o simpatizeaza mult pe Mihaela Ursuleasa...
dar nu o respecta in egala masura; actul creatiei interpretative nu este onorat, nu este respectat si inteles la justa valoare atunci cand zgomotele parazitare ale salii viciaza teritoriul sacru al muzicii.
Semnificativ apare faptul potrivit caruia cu doar cateva saptamani in urma Mihaela Ursuleasa a evoluat la Viena intr-un concert cameral gazduit de celebra sala de la "Musikverein", printre altii in compania sopranei Angela Gheorghiu; atat publicul de concert, cat si marile cotidiene vieneze "Die Presse" si "Kurier" au apreciat cu mare respect si in mod cu totul special cultura
profesionala, consistenta demersului artistic pe care il dezvolta tanara noastra pianista.
Avem de invatat si in aceasta privinta, in privinta respectului pe care il datoram actelor de cultura autentice.
Un articol de Dumitru Avakian
