In urma cu o zi, pretul petrolului a atins un nou record absolut la bursa din New York, unde costul unui baril a fost stabilit la 59,50 de dolari.

Maine, romanii se confrunta si ei cu o scumpire, la pompe. Petrom anunta noi majorari la pretul carburantilor. Cel mai ieftin sortiment de benzina va ajunge la 33.900 de lei, iar motorina va fi cu 400 de lei mai scumpa.

Pretul maxim la care benzinariile Petrom vor vinde motorina Super Euro Diesel va fi de 32.500 de lei, iar litrul de motorina Euro Diesel va costa 31.500 de lei.

Benzina ECO Premium va costa pana la 34.200 pe litru, cu 800 de lei mai mult decat pretul vechi. Tot cu 800 de lei va creste si pretul la benzina Euro Premium, care va ajunge pana la valoarea maxima de 33.900 de lei.

Acelasi pret il va avea si benzina Premium fara plumb, in timp ce benzina Top Premium 99 Plus va costa 37.400 de lei pe litru. Singurul sortiment care nu va intra in acest joc al scumpirilor este AutoGas, care ramane la 17.600 de lei.

Noile preturi urmaresc fluctuatia cotatiilor internationale ale produselor petroliere. Este cea de-a treia scumpire pe care compania o anunta in numai trei saptamani.

Cele mai recente majorari de pret dateaza din 3 si 11 iunie. Statiile din reteaua Petrom practica preturi diferite, acestea fiind influentate de conditiile locale de piata si mediul concurential.