Ar trebui sa ne obisnuim mai mult sa tinem cont de agenda politicienilor cind le judecam prestatiile si sa facem diferentele in functie de aceasta. Vilva iscata de demisia Monei Musca ar putea fi un bun prilej.

Chiar pentru cei care nu urmaresc cu atentie viata politica, exercitiul este facil. Excelentele site-uri ale Camerei Deputatilor (www.cdep.ro) si Senatului (www.senat.

ro) pun la dispozitie informatii complete despre fiecare parlamentar, inclusiv interventiile, interpelarile si lista proiectelor legislative depuse (mai putin cum voteaza, pentru ca nu este tinuta numaratoarea). Lista initiativelor Monei Musca este impresionanta nu atit prin numar, cit prin temele abordate.

A depus un prim proiect de lege privind accesul la informatii publice. S-a zbatut pentru aceasta idee si a presat guvernul Nastase, astfel incit, pentru ca tema dadea bine la Europa, Vasile Dincu a produs si el un proiect similar. Din negocierile care au urmat a rezultat ceea ce este acum legea privind liberul acces la informatiile de interes public.

O lege pentru care Dilema a facut un numar special in urma cu citiva ani, nu are rost sa insist asupra ei.

Cind guvernul PSD a hotarit sa isi subordoneze agentia Rompres si sa faca din jurnalistii de acolo functionari publici, Mona Musca a facut scandal si a depus un proiect legislativ de reorganizare prin care subordona agentia Parlamentului. Rompres este acum in subordinea Parlamentului.

Cum a avut mereu relatii bune cu ONG-urile proeminente, i-a venit o idee: ce ar fi sa luam exemplul Ungariei, unde fiecare cetatean poate sa isi redirectioneze un mic procent din impozit catre o asociatie neguvernamentala.

A lansat o serie de dezbateri, a scris un proiect de lege si a mers cu el la ministrul de Finante, Mihai Tanasescu. Acesta tocmai lucra la Codul Fiscal si i-a venit ideea sa puna un articol acolo, mai convenabil decit cu o lege speciala.

Anul acesta, ONG-urile (de la Salvatii Copiii la Salvati Delta) si-au facut reclama pentru a atrage bani direct de la cetateni prin legea „lu` 1%”, si putina lume mai stie de unde a plecat totul.

A facut atita caz ca Romania nu are un sistem de aparare pentru femeile batute de barbati (sau invers) ca a obligat majoritatea parlamentara sa adopte o lege si sa creeze o agentie guvernamentala de protectie a familiei.

A se remarca faptul ca toate acestea au fost realizate de un parlamentar de opozitie intr-o tara in care parlamentarii functioneaza la ordine: voteaza ce vine de la guvern (si doar ce vine de la guvern) daca sint in majoritate si voteaza contra a ce vine de la guvern daca sint de la opozitie (sau de la PUR).

Asta pentru ca Mona Musca stie sa actioneze ca picatura chinezeasca, este un politician remarcabil care pleaca de la o idee si aduce sprijinul public necesar promovarii sale.

Da telefoane, discuta cu organizatiile neguvernamentale in functie de tema, fie ca este vorba despre libertatea presei, tranparenta sau violenta in familie (iar oengistii, acei oameni foarte circumspecti de obicei, tiu la Mona Musca), da interviuri, face manifestatii, se agita placut si isi domina

de sus adversarii la dezbateri. Pentru ca agenda sa este impecabila, adversarii sint de obicei in pozitia ingrata de a apara pozitii stupide. Nastase si-a dat seama ca subordonarea Rompres devine prea costisitoare politic pentru ca Musca se agita prin presa.

Tanasescu s-a gindit ca ar fi bine sa scape de ea si i-a acceptat ideea.

Cu Dincu a colaborat sa scoata legea accesului la informatii, a asteptat citeva luni si a facut un intreg taraboi ca legea nu ii este aplicata, de a trebuit ministrul Dincu sa faca afise si spoturi TV de popularizare a legii, doar sa scape de gura ei.

Alte teme pentru care s-a batut: prevenirea cruzimii fata de animale, drepturile persoanelor cu handicap, abrogarea legii ceausiste a presei (dupa care jurnalistii au obligatia sa urmeze doctrina PCR; nu se aplica, dar este in vigoare), legea lustratiei si, mai ales, recalcularea pensiilor (cea mai reusita politica a

guvernului Tariceanu, pe care nu stie deloc sa o „vinda” oamenilor).

Daca tragem linie, agenda doamnei Musca inseamna transparenta, libertatea presei si o societate responsabila fata de cei slabi.

La care adaugam o imensa dibacie in comunicare si un populism de bun gust care vorbeste mereu de interesul public, ceea ce ii scoate din minti pe adversarii din alte partide si din propriul partid, neobisnuiti nici cu acest fel de limbaj si nici cu acest fel de agenda.

Alegatorul curios mai poate gasi pe site-ul Camerei declaratiile de avere si de interese ale Monei Musca, de unde reiese ca dupa 14 ani de politica nu are afaceri si are proprietati modeste, foste nationalizate, recuperate de sot.

Cit despre interese, are actiuni de sase milioane lei vechi si este membra de onoare in Asociatia Timisoara si in Liga pentru Sanatate Mintala. Pina acum, presa nu ne-a dat motive sa ne indoim de aceste declaratii.

Politicienii nu sint toti egal de corupti, nici egal de ticalosi, desi presa iti poate crea aceasta impresie. Agenda doamnei Musca este cel mai bun exemplu.