Istoria atat de palpitanta a scandalului stenogramelor degenereaza, in aceste zile, intr-un santaj politic fara precedent. Liderii PSD sunt supusi unei presiuni uriase. Daca nu vor fi implicati personal pentru afirmatii lansate in Delegatiile Permanente, pot fi, in schimb, crucificati pentru marturii mincinoase, prin nerecunoasterea stenogramelor. Daca ies la lumina inregistrarile audio.

Este interesant, in final, sa vedem daca ei vor ceda sau nu. In cele ce urmeaza, voi face unele dezvaluiri explicand, in acelasi timp, de ce redactia ziarului ZIUA a refuzat sa se transforme intr-un instrument al unei operatiuni extrem de dubioase. In spatele careia se afla o "vulpe".

Reamintesc ca ZIUA este cotidianul care, anul trecut, intr-o editie speciala, a publicat 16 pagini de ziar de stenograme, dupa care, in numai cateva zile, editura cu acelasi nume a tiparit si difuzat, fara nici o modificare ori omisiune, toate documentele accesibile, la acea data, pe Internet.

In editoriale succesive, autorul acestor randuri a aratat ca stenogramele nu pot fi decat autentice si ca, dincolo de rafuielile cu caracter politic dintre Puterea si Opozitia de atunci, stenogramele reprezinta si un pretios document cu caracter istoric referitor la guvernarea Adrian Nastase. Fireste, PNL si PD au utilizat din plin mingea ridicata la fileu.

Si nimeni nu poate reprosa liderilor acestor partide ca au utilizat, in plan electoral, aceasta dezvaluire in serie a ceea ce puneau la cale PSD-istii, in staff-ul lor de partid. Iata, insa, ca stenogramele sunt folosite ca proba juridica pentru deschiderea unor dosare penale impotriva liderilor celui mai important partid, aflat, de aceasta data, in Opozitie. Un fapt in sine destul de discutabil.

Mai grava este, insa, turnura de santaj pe care o iau, cu mare repeziciune, evenimentele. Si cand ma gandesc ca in epicentrul acestor operatii se afla chestorul Virgil Ardelean, zis Vulpea, care conduce un serviciu secret recidivist in politie politica, ma copleseste dezgustul.

Cum este posibil ca grupuri politice mafiote aflate in prezent la putere sa se preteze, cu ajutorul Vulpii, la un asemenea joc?

Cum in politica, in general, coincidentele sunt bizare si obliga la circumspectie, ne permitem sa remarcam ca procurorii insarcinati cu anchetarea liderilor PSD, in baza stenogramelor, au apasat pe pedala de acceleratie exact in momentul in care a intrat in linie dreapta operatiunea de inlocuire a presedintilor celor doua Camere. La comanda sau din simpla obedienta.

Asupra PSD, presiunea in acest sens este uriasa. Dar si pentru Alianta DA, o infrangere, fie si partiala, la Camera sau la Senat, ar putea avea efecte catastrofale. Sa nu uitam ca liderii acesteia se afla sub puterea unui protocol, al doilea in acest sens, care ii obliga sa-i mature pe Nicolae Vacaroiu si pe Adrian Nastase de la conducerea Senatului, si respectiv, a Camerei Deputatilor.

Pentru a-si putea instala, in aceste importante functii, propriii reprezentanti. Si, spun multi analisti, pentru a netezi, astfel, drumul catre alegerile anticipate, dorite cu multa insistenta atat de presedintele Basescu, cat si de PD. O infrangere in acest demers, de schimbare a presedintilor Camerelor sau chiar o tergiversare a acestei proceduri ar putea da peste cap planurile Puterii.

Din aceasta perspectiva, orice presiune pusa asupra liderilor PSD nu poate fi nici neglijata, nici eliminata din calculele Puterii. Iar lansarea unor acuzatii penale, avand ca punct de plecare stenogramele, se transforma intr-un instrument extrem de util. Ca, de altfel, si anchetele penale la care sunt supusi principalii lideri PSD.

In definitiv, nu ar fi prima data in istorie cand un partid cedeaza teren sub santaj. De ce utilizez acest termen? Fiindca, in urma cu cateva zile, "sursa" stenogramelor a scos, in fine, capul. Si a informat mai multe publicatii, intre care si ZIUA, ca detine noi stenograme, dar si inregistrari, care pot aduce si mai multa greutate acuzatiilor impotriva liderilor PSD.

Iar ca proba, iata ca a fost prezentat un material nou. Pe care ZIUA, intuind murdaria jocului si identitatea autorului, a refuzat sa il difuzeze.

Sa punem punctul pe "i". Pregatindu-se sa sara, cu succes, dintr-o barca politica in alta, asa cum a facut si in trecut, Virgil Ardelean este cel care a reusit anul trecut performanta de a pune mana pe inregistrari. Printr-o subordonata a Dorinei Mihailescu. Opozitia de atunci le-a folosit. Dar, pentru a se mentine la conducerea serviciului secret MI, Vulpea a pastrat o parte din marfa.

Pe care a plasat-o intermediat abia acum. Dupa ce liderii PSD si, in primul rand, Adrian Nastase, au apucat sa declare la Parchet ca nu s-au facut stenograme ale sedintelor PSD. Daca se demonstreaza contrariul, atunci li se pot deschide dosare penale pentru declaratie mincinoasa.

A doua dovada ca ne aflam in prezenta unui santaj este ca inregistrarile si celelalte stenograme sunt scoase la iveala abia daca PSD nu cedeaza. Astazi, termenul santajului expira. Care va fi viitoarea miscare a Vulpii?