Traim in epoca marilor afaceri. Big Money Time, ar spune John Dos Passos. Totul, geografia, mineralul, zoologicul, istoria, politicul, visele si libertatea au devenit o chestiune de profit. Cum sa storci cat mai mult din ceva - iata legea. Cat mai rapid si cat mai profitabil - aceasta formula a cinismului eterat stapaneste mintea oricarui cetatean al lumii posttehnologice.
Nici cultura in genere si nici literatura in particular nu beneficiaza de imunitate in fata acestei invazii emfatice a randamentului cuantificabil.
Ce tiraje are cutare autor, cate premii a primit cutare plastician, cate expozitii personale a vernisat anume pictor, cate editii din romanul x a publicat scriitorul y - totul este contabilizat la sange, iar apoi iute mediatizat in revistele mondene, bune de citit intre o afacere si alta, intre un dineu si altul, intre o conferinta de presa si alta.
Maladia succesului a afectat un numar impresionant de scriitori. In prezent, nimeni nu mai are curajul sa admita ca scrie de fapt pentru sine, nu pentru ceilalti. Dimpotriva, sa ignori publicul si media reprezinta sinucidere curata. De aceea, cateva nume au devenit repere imuabile ale celebritatii si avutiei obtinute prin scris.
Foarte multa lume a auzit astazi de Dan Brown, Paolo Coelho si Arturo Perez-Reverte. Putini stiu insa ca acestia sunt si inventiile star-system-ului intelectual, marci vandabile ale marketing-ului cultural. Ce se vede e doar statuia mediatica - nu si strategiile de manipulare-promovare din spatele ei.
Din fericire, la fel ca si in viata, lucrurile nu sunt niciodata simple, reductibile la o monotona alternanta de alb si negru. Intre scriitorii enumerati mai sus, diferentele sunt totusi considerabile - ceea ce salveaza de doi bani speranta ideea ca succesul nu-l dezumanizeaza pe artist.
Din triada pomenita, pe o scala a autenticitatii auctoriale si a valorii literare, ibericul Arturo Perez-Reverte face figura mai mult decat onorabila. In plan narativ, arta acestuia se dovedeste imbatabila cat priveste stiinta constructiei, farmecul stilului si o anumita patina a retoricii vechilor eposuri europene.
Ceremonios si nostalgic, spaniolul, prin romane ca "Tabloul flamand", "Conspiratia din Sevilla" si "Clubul Dumas" reinvie ceva din nobila arta ce-l are pe Cervantes ca figura tutelara. Iata pricinile pentru care Perez-Reverte izbuteste sa supravietuiasca dezumanizarii competitiei mediatice in care a fost absorbit parca impotriva vointei lui.
Oricum, senzatia pe care o lasa lectura cartilor sale este ca sunt scrise gratuit, conform batranului si desuetului azi principiu "arta pentru arta".
Dan Brown, campionul vanzarilor beletristice din ultimii ani, sta foarte prost la capitolul scriitura. Stilul sau pare calchiat pe acela al benzilor desenate, fiind de o simplitate ce frizeaza banalitatea. Daca scrisul lui nu are virtuti literare memorabile, in schimb scriitorul a invatat la perfectie lectia marii literaturi politiste si a suspansului ce-l subjuga pe cititor.
Aproape fiecare capitol din "Codul lui Da Vinci", "Ingeri si demoni" sau "Conspiratia" se sfarseste in coada de peste, fapt care prinde publicul si-l face prizonierul lui "ce se intampla pana la capat".
Daca adaugam la aceste ingrediente facile, dar de succes si intuitia de a alege fundaluri tematice de amplu scandal intelectual - atunci dimensiunea tirajelor si a conturilor bancare ale lui Brown devine rapid inteligibila.
Brazilianul Paolo Coelho tine media intre Arturo Perez-Reverte si Dan Brown. El este mai "scriitor" decat americanul, dar mai putin "artist" decat spaniolul. Coelho a debutat fericit (intru celebritate) cu "Alchimistul", a inteles imediat ce doreste publicul si, hollywoodian, a variat cateva scheme functionale si garantate.
Nici "Veronika se pregateste sa moara", nici "Zahir" nu sunt altceva decat telenovele transpuse intelectual, dar cu oarece problematizare existentiala, astfel incat stima de sine a cititorului snob sa fie placut gadilata. Stilul e agreabil, nici prea superficial, nici prea elaborat, iar constructia prozelor lui Coelho nu presupune nici un savantlac particular.
De aceea, scriitorul carioca a si devenit autorul zilelor noastre, fapt insuficient insa pentru a face din el un mare artist. Tirajul a inabusit talentul.
