Patru case de licitatie londoneze au anuntat recent ca intr-o singura saptamana din decembrie 2005 au vandut lucrari de arta rusa in valoare de 50 de milioane de lire sterline (87 de milioane de dolari), stabilind astfel un adevarat record.

Cifrele confirma estimarile dealerilor privind ascensiunea fara precedent a lucrarilor de arta rusa, dar si intrarea oficiala in lumea colectionarilor de elita a unor magnati rusi.

Sotheby's a reusit sa stabileasca un nou record pe 1 decembrie, cu 22,2 milioane de lire, doar cu putin mai mult decat eterna rivala Christie's, care reusise cu o zi inainte sa vanda lucrari de arta rusa in valoare de 22 de milioane. MacDougall, o casa londoneza, a vandut pe 28 noiembrie arta rusa in valoare de 2,5 milioane, iar Bonham in valoare de 1,9 milioane de lire.

Pentru Bonham a fost o adevarata premiera reusita, fiind prima sa vanzare de arta rusa.

Atat Christie's cat si Sotheby's au infiintat in anii '80 departamente

speciale pentru lucrarile rusesti, intuind dezvoltarea ulterioara a unei

piete atunci abia in formare. Astazi lucrarile rusesti sunt pe locul patru

in topul vanzarilor, fiind depasite doar de cele impresioniste,

contemporane si cele ale vechilor maestri. Aceasta crestere a cotei de

piata a artei ruse este determinata in buna masura de revirimentul

economic al Rusiei, dar si de aparitia unei noi clase de magnati si oameni de afaceri, care se orienteaza spre cumpararea de arta, dupa ce pret de decenii regimul comunist impusese si in acest domeniu o austeritate vecina cu saracia.

La cele patru licitatii-record principalul cumparator a fost singurul fond

rus de investitii in arta, Aurora Fine Art, o prezenta constanta la

fiecare vanzare de opere de arta rusesti. Fondul este controlat de

miliardarul Viktor Vekselberg, care in 2005 a cheltuit pentru

achizitionarea de opere de arta peste 100 de milioane de dolari, spre

disperarea colectionarilor marunti. Reprezentantii fondului au cumparat

cam orice era rusesc: tablouri, portelan, argintarie, emailuri.

Nici Christie's nu s-a putut plange, rezultatul ultimei licitatii de arta

rusa - 21,9 milioane de lire - depasind cu mult valoarea estimata de 13,5 milioane. Cinci dintre loturile oferite s-au vandut cu peste un milion de lire, desi 28 la suta dintre cele 230 de piese oferite nu si-au gasit cumparatori.

Cea mai scumpa lucrare, "Odalisca", un tablou de mici dimensiuni realizat in 1919 de Boris Kustodiev, a fost cumparat prin telefon pentru 1,69 milioane de lire, de peste sapte ori mai multe decat pretul estimat de 220.000 lire, stabilind o noua cota de piata a

artistului. Pe locul doi in topul vanzarilor s-a clasat o pereche de vaze

imperiale cumparate pentru 1,6 milioane de lire. Locul trei a fost ocupat de un tablou de Konstantin Somov, vandut pentru 1,3 milioane de lire, de cinci ori pretul estimat.

Nu doar oamenii de afaceri rusi cumpara lucrari de arta, ci si muzeele,

intre care Muzeul Tsarskoe Selo de langa St Petersburg.

Ultimele licitatii au fost marcate si de aparitia unui grup de

colectionari ucrainieni, care au cumparat tot ce au putut, inclusiv doua

dintre lucrarile din lista celor mai scumpe 10 lucrari intocmita de

Christie's in urma vanzarilor. Acestia au ezitat sa discute cu ceilalti

cumparatori sau cu presa, declarand ca incearca sa aduca inapoi piesele care atesta valoarea culturala a tarii.

Nici Casa de licitatie Sotheby's nu a dus-o prea rau, cele 22,2 milioane

de lire obtinute reprezentand aproape dublul estimarilor initiale. Cele

mai scumpe lucrari au fost opere de la inceputul secolului trecut.

Recordul absolut pentru arta rusa a fost stabilit de tabloul "Natura

moarta cu flori" de Ilya Mashkov, cumparat pentru 2,13 milioane de lire sterline, in timp ce pretul de plecare a fost de 300.000.

Cu toate ca preturile de cumparare au fost cu mult mai mari decat era

asteptat, licitatia a fost destul de lenta, doar 67 la suta din cele 220

de loturi fiind vandute in prima sesiune. Potrivit reprezentantilor

Sotheby's piata este foarte receptiva la aparitia lucrarilor scumpe si

valoroase, care sunt vandute pentru sume impresionante. Lucrarile de mai mica importanta sunt evitate, colectionarii considerandu-le prea scumpe.

Potrivit dealerilor preturile operelor de arta rusesti cresc foarte rapid,

in paralel cu intrarea pe piata a noi si noi piese, de valori variabile.

Unul dintre cei mai cunoscuti dealeri moscoviti, Natalia Kournikova, a

declarat insa ca in prezent colectionarii sunt dati la o parte de oamenii

de afaceri care doresc sa investeasca in arta, chiar daca nu au o

pregatire de specialitate si nu stiu exact ce sa cumpere. In conditiile in

care piata de arta rusa devine tot mai mult un mediu al speculatiilor si

imbogatitilor de moment, cresterea este foarte rapida, dar ar putea sa

urmeze o prabusire drastica.