Odata ce procesul de achizitie a companiei GE Insurance Solutions va fi finalizat, compania de asigurari Swiss Re va trece la o reducere de 15% a personalului angajat, informeaza publicatia Insurance-Echo. Disponibilizarile vor afecta personalul ambelor companii, astfel incat pana in 2008, aproximativ 1700 de locuri de munca vor fi desfiintate.

Oficialul Swiss Re, citat de Insurance-Echo, a mai precizat ca in prezent nu poate oferi mai multe detalii in legatura cu diviziile unde se vor face aceste restructurari. In noiembrie anul trecut, Swiss Re a anuntat intentia de a cumpara GE Insurance Solutions, divizia de asigurari si reasigurari a companiei General Electric, contra sumei de 6,8 miliarde dolari.

Tot atunci, oficialii companiei au precizat ca vor incerca sa reduca cheltuielile cu costurile cu circa 300 milioane dolari. In urma acestei achizitii, noua entitate va deveni cel mai mare reasigurator din lume. Tranzactia va fi finalizata la mijlocul anului acesta.