Ministerul Finantelor a finalizat proiectul de lege privind modificarea si completarea Codului Fiscal. Actul normativ va intra in sedinta de Guvern de saptamana viitoare si are termen de aplicare de la 1 ianuarie 2007.

Conform unui comunicat de presa dat de Ministerul Finantelor, proiectul de lege va fi inaintat in procedura de urgenta Parlamentului dupa aprobarea acestuia de catre Guvern, astfel incat sa existe timpul necesar pentru ca dezbaterile parlamentare sa fie finalizate pana la 1 iulie 2006.

Totodata, forma finala a actului normative va fi supusa spre dezbatere, la inceputul saptamanii viitoare, in Comitetul Economic si Social (CES). Conform comunicatului de presa, ministerul anunta ca legile privind TVA, directivele europene privind impozitul pe venit si cele referitoare la accize au fost discutate cu oficialii Uniunii Europene.

O noutate adusa de noul Cod Fiscal este ca, la nivel local, colectarea taxelor si impozitelor se va face o data la trei ani. Potrivit noilor reglementari incasarea impozitelor si taxelor locale sa va face la doua termene, in rate egale, la 31 martie si 30 septembrie, in loc de patru termene de plata, cum este in prezent;

La propunerea structurilor autoritatilor locale, actul normativ stabileste domeniile in care consiliile locale pot decide instituirea taxelor speciale si majorarea impozitelor si taxelor locale cu pana la 20%, in loc de majorarea nelimitata a acestora, lucru care a creat numeroase nemultumiri din partea contribuabililor.

Totodata, reglementarile in vigoare prevad posibilitatea ca autoritatile locale sa majoreze taxele locale pentru proprietati si vehicule, dar nu este precizata o limita.

In cadrul sectorului imobiliar modificarile legislative vor fi semnificative, fiind scutite de TVA urmatoarele tranzactii: leasingul cu bunuri imobile, livrarea bunurilor imobile care nu sunt noi si de terenuri care nu sunt construibile si schimbarea destinatiei initiale a bunului imobil.

De la data aderarii vor fi eliminate o serie de scutiri de TVA incompatibile cu acquis-ul comunitar. Cele mai semnificative sunt: activitatile de cercetare dezvoltare, comisionul pentru tranzactiile burselor de marfuri, precum si veniturile obtinute de Societatile de Valori Mobiliare pentru administrarea si depozitarea de actiuni.

Pe langa scutirile de TVA eliminate, au fost incluse in legislatia armonizata o serie de scutiri de TVA obligatorii, precum: scutirea pentru operatiunile de leasing cu bunuri imobile, scutirea pentru vanzarea de terenuri de orice fel cu exceptia celor construibile, scutirea de TVA pentru vanzarea de constructii care nu sunt noi.

Majorarea nivelului accizelor la principalele grupe de produse cu intrare in vigoare la data de 1 ianuarie 2007 potrivit calendarelor de crestere graduala a accizelor pana la atingerea nivelelor minime impuse, se face astfel:

- benzina cu plumb de la 395,01 euro/1000 litri la 421,19 euro/1000 litri;

- pacura de la 9,50 euro/1000 kg la 13,00 euro/1000 kg;

- gaz natural utilizat drept carburant de la 2,00 euro/gigajoule la 2,60 euro/gigajoule;

- electricitate utilizata in scop comercial de la 0,19 euro/Mwh la 0,26 euro/Mwh;

- electricitate utilizata in scop necomercial de la 0,39 euro/Mwh la 0,52 euro/Mwh;

Potrivit legii , proiectul de modificare a Codului Fiscal trebuie avizat prima data de catre Guvern, apoi urmeaza sa fie trimis spre dezbatere si avizare la comisiile Parlamentului, data limita de afisare a legii in Monitorul Oficial fiind 1 iulie 2006.