In decembrie 1989, abia ieseau din adolescenta. Tineretea le-ar fi dat dreptul sa nu tarasca dupa ei imaginea ranilor indurate de parintii lor, sa intre intr-o alta epoca lepadati, asemenea multora, de obsesia istoriei. Cu toate acestea, si Catalin Mitulescu, si Corneliu Porumboiu au ales, pentru debutul in lungmetraj, subiecte al caror fundal este revolutia. Ante si post decembrie 1989.

Talentul le-ar fi sustinut oricare alta optiune. Anvergura succeselor anterioare - unul: Palme d’Or pentru scurtmetraj, altul Premiul Cin?fondation, la Cannes - le-ar fi justificat libertatea de a-si arunca ochii oriunde in jur, chiar si dincolo de zare.

Cu toate acestea, tinta lor a fost una si aceeasi: intrebarile nedeslusite in adolescenta, raspunsurile de atatea ori distorsionate oferite mai tarziu de altii. Nu poate fi o intamplare ca doi dintre cei mai inzestrati cineasti ai generatiei lor s-au intalnit, acum, pe acelasi teren tematic.

Optiunea lor poate si ar trebui, de fapt, sa descumpaneasca pe cei tentati sa judece din goana trenului o generatie pragmatica, perceputa ca una care a intors cu voiosie spatele istoriei, de pe urma careia nu ar mai putea avea beneficii.

Dupa cum ar trebui sa proiecteze intr-o alta lumina noul val al cineastilor care, iata, se pare ca sunt departe de a se impaca, in indiferenta, cu hegeliana „viclenie a istoriei”. Pelicule despre revolutie s-au mai facut. In primii de dupa ’89 zburau teroristii pe ecrane, in camesoaiele lor negre, precum liliecii.

Solutia cea mai facila era, atunci, sa produci oportuniste „filme de actiune inspirate din actualitate”, in vechea, nezdruncinata noastra traditie.

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii al lui Mitulescu, A fost sau n-a fost (12:08, East of Bucharest) al lui Porumboiu sunt purtate nu numai de un impuls de respingere a minciunii, a bajbaielilor, a gesticulatiei de arena ce insotesc evocarea evenimentelor de acum 16 ani, ci si de reactia desprinderii de un cinematograf mediocru in pretentia lui de a face ordine in istorie, de a fi detinatorul

adevarului unic. Sunt filmele unei generatii care, inainte de orice, vrea sa inteleaga ce s-a intamplat dar si ale unei alte priviri, eliberate de ticurile uniformizarii. Tocmai de aceea nu seamana unul cu altul. Catalin Mitulescu este un artist ingandurat, melancolic, Porumboiu - un hatru al carui umor devastator lasa destul loc amaraciunii.

Unul se situeaza la un capat al segmentului istoric: presimtirea furtunii. Altul - la polul opus, al unor nedumeriri si ambitii caraghioase ce se tot prelungesc de mai bine de un deceniu. In finalul din Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, vaporul inundat de lumina, la care au visat copiii, se tot indeparteaza de tarmul nostru, ca o himera.

A fost sau n-a fost se incheie cu imaginea unor amarate de felinare ce se aprind exact ca si acum 16 ani, palpairea lor razbatand cu greu in intunericul ulitelor, la fel ca atunci.

Abia acum, pornind de la cele doua filme, atat de diferite, se poate vorbi, cu adevarat, despre inceputul scrierii unui capitol cinematografic in care cei de maine vor putea gasi repere ale raporturilor dintre arta si istoria traita de noi toti. Fara fanfaronada si, nu mai putin, fara gaunosenia mimarilor estetizante.

O mare scoala de film, cea poloneza, se impunea, dupa razboi, preluand din istorie tema destinului tragic al unui popor. Noi am ratat aceasta proba. Sunt semne ca noua generatie nu vrea sa piarda sansa inaintarii compacte. Sa le luam in seama la timp, nu doar in zilele de sarbatoare.