Constat, cu un amestec de uimire, stupoare si lehamite, ca discutia despre turnatori a dus, uneori, cu voie sau fara de voie, la pervertirea bunei judecati. S-au nascut afirmatii de genul „albul nu-i chiar atit de negru, in schimb, negrul nu e negru deloc, ba chiar e cel mai frumos alb”.

Saptamina trecuta, in articolul Kuki si Gusti, declaram, de la bun inceput, ca nu am nici o emotie in ceea ce ma priveste, nu am fost turnator, am respins racolarea pe cind eram student si o eventuala inrolare in Securitate pe cind eram profesor la Lugoj. Nu sustineam ca am fost erou, pentru ca nu am fost. Nici erou, nici disident. Am fost un om speriat, care si-a gestionat bine spaima.

Dar care a ales sa respecte sfatul parintilor: “Vezi, pe unde te duci, sa nu ne faci de rusine!”. M-am straduit, si atunci, si acum, sa nu fac fapte care m-ar putea determina, mai tirziu, sa rosesc.

Chiar activitatea mea la “Viata studenteasca”, din ’87 pina in ’89, se poate vedea in colectie, nu ma face sa-mi fie jena de unele texte si sa-mi gasesc scuze de genul: asa era pe atunci, voi care n-ati trait vremurile nu puteti intelege.

Citeva editoriale, care nu ar fi facut gaura in cer, in fond mai toata lumea scria asa ceva, m-ar fi ajutat sa trec intr-o categorie de salarizare mai mare. Si nu le-am scris. Exista martori in viata pentru acest aspect. Faptul ca nu am turnat l-am enuntat in articolul de saptamina trecuta pentru a demonstra ca judec in cunostinta de cauza.

Ca am trecut si eu pe linga situatia lui Carol Sebastian. E drept ca nimeni nu m-a izbit cu capul de pereti ca sa semnez, nu mi-au fost smulse unghiile, nu am fost amenintat ca familia mea va pati ceva. Tatal meu era zidar, mama - casnica. Nu prea aveau ce sa le faca. Nu stiu cum as fi reactionat in cazuri extreme. Dar, intr-un caz simplu, de racolare “normala”, am refuzat.

Comentariile la articolul meu din editia electronica m-au facut sa ma ciupesc. Pareau o farsa. In principal mi se reprosa faptul ca nu am fost turnator si ca, din contra, am fost sef de promotie si am avut repartitie buna. Cer scuze ca, de teama vietii la tara, am invatat bine. Voiam post la oras, iar din cauza asta, recunosc, m-am dus chiar la marire de nota de la 9 la 10.

Reprosul ca nu am fost turnator este mai subtil. Adica, vezi Doamne, eu am fost un banal, in vreme ce fostul meu coleg de redactie a fost erou, dupa ce si-a turnat victima, a avertizat-o. Iar dupa aceea, dupa ’89, a luptat contra sistemului.

Eu nu am facut gestul omenesc de a-mi avertiza victimele pentru ca, iarasi trebuie sa o spun cu jena, nu am turnat pe nimeni. Nu-mi pot pune aureola de luptator contra Securitatii de pe pozitia de colaborator al ei. Incet-incet s-a nascut teza ca turnatorii erau niste tipi mai cool decit noi, ceilalti, turnatii.

Adica, domnilor, stiti ce framintari sufletesti minunate au avut ei, turnatorii, cum i-a modelat chestia asta, cum i-a pregatit pentru lupta de dupa ’89?! Voi, banalii, ce merite aveti?! Cu ce drept ii judecati? Ati avut, vreodata, taria sa va intilniti cu victimele fata in fata si victimele sa spuna ca va iarta? Nu, n-ati avut acest tip de prilej, habar nu aveti ce vorbiti!

De aici pina la constatarea ca turnatorii buni colaborau cu Securitatea patriota nu mai e mult. Iar cind turnatorii buni dadeau peste securisti rai, ii duceau de nas, ii pacaleau, dadeau doar note zeflemiste, consemnau doar aspecte secundare despre victime. Pina acum, dintre cei deconspirati sau autodemascati, nici unul dintre fostii turnatori nu-si asuma vreo vina majora.

Toti au fost de treaba, toti au actionat in asa fel incit sa nu distruga viata celor pe care ii turnau. Raul Romaniei trebuie cautat in alta parte, nu printre fostii turnatori de treaba si printre fostii ofiteri de Securitate care au fost niste simpli specialisti, au actionat la ordine, au urit, de fapt, dictatura.

Trista constatare. Ajungem in situatia de a ne dezvinovati pentru ca nu am turnat! Ar putea sa-mi para rau ca nu am facut-o. Acum m-as fi aflat intr-o companie selecta. Si, dupa cum se arata, din ce in ce mai selecta!