Cata vreme state europene considerate etalon de democratie si civilizatie au o alta agenda decat cea comunitara, Uniunea Europeana ramane doar o gluma. Buna pentru unii, proasta pentru altii, in functie de costuri si beneficii nationale si individuale.
Pentru orice om cu cap, fie el englez, roman sau african, continuarea campaniei antiromanesti din presa britanica nu mai are miza.
Guvernul de la Londra a decis adoptarea masurilor de „protectie” a pietei locale a muncii, introducerea pasapoartelor biometrice si-a mai gasit o ratiune in ochii aparatorilor democratiilor occidentale - aceea de a-i proteja pe cei din lumea civilizata de invazia infractorilor estici, iar opozitia britanica a mai marcat un punct impotriva Cabinetului Blair.
Cu toate acestea, seria relatarilor horror despre romani si ce le poate pielea continua, preluata fiind, cu infloriturile de rigoare si in presa italiana, spaniola sau chiar poloneza. Tari estice, in care nimanui nu-i trece prin cap sa emigreze, isi pun problema restrictionarii accesului celor ce vor deveni cetateni europeni odata cu 1 ianuarie 2007.
Reala motivatie a aceastei adevarate psihoze continentale este cu totul alta decat cea mediatizata si nu are nimic de-a face cu romanii, bulgarii sau englezii. Mass media occidentala nu reflecta spaimele popoarelor, ci le alimenteaza, iar masinaria este pusa in functiune de opozitia pe care statele o fac agendei Comisiei Europene.
Mobilitatea intracomunitara a fortei de munca este un ingredient vital al integrarii europene, al realizarii unei piete europene unice, fara granite, care sa creeze o competitivitate capabila sa faca fata celei americane si, pe termen lung, celei a tarilor asiatice.
Libera circulatie a cetatenilor europeni in interiorul granitelor Uniunii este necesara nu doar maximizarii profiturilor capitalului european, ci si supravietuirii pe termen lung a statelor. Studiile Bruxelles-ului arata clar ca doar jumatate de secol desparte Uniunea Europeana de colaps demografic si economic, iar cauza este imbatranirea accelerata a populatiei.
O politica demografica coordonata la nivel comunitar, de natura sa excluda aceasta varianta falimentara a viitorului, este imposibila fara mobilitatea persoanelor.
Stiind toate aceste lucruri, este cel putin curioasa persitenta statelor fondatoare ale Uniunii in a nu respecta principiul liberei circulatii a persoanelor, atunci cand beneficiarii sunt altii decat proprii lor cetateni.
Gandindu-ne insa ca guvernele sunt formate din politicieni, ajunsi la putere pentru ca promit avantaje electoratului si luand in considerare faptul ca democratiile occidentale sunt puternice si pentru ca aceste promisiuni sunt intr-o foarte masura indeplinite, lucrurile devin clare.
Oamenii care conduc tarile vechi membre ale Uniunii Europene isi conserva privilegiile doar daca intarzie cat se poate de mult trauma globalizarii continentale. In acelasi timp, aceste tari fac, prin reprezentanti, politicile pe care institutiile europene se straduiesc sa le implementeze.
Este un paradox care explica antiromanismul mediei britanice, nerespectarea regulilor de cei ce ni le impun, precum si politicile falimentare ale Uniunii in sectoare cheie.
