Cu un buget total de 540 de milioane de euro, din care 400 de milioane asigurate de Guvern, iar 140 de milioane provenite din fonduri structurale si credite externe,

campania ar fi putut produce rezultate notabile, mai ales daca ne gandim la numarul imens al sectoarelor de drum prost semnalizate, al intersectiilor neamenajate sau al trecerilor capcana pentru pietoni.

De fapt insa, la CNADNR se pregatesc cateva tunuri colosale, care se vor materializa cel mai probabil prin contracte cu dedicatie catre firmele "baietilor destepti" din domeniu. Astfel, pentru amenajarea refugiilor centrale la trecerile de pietoni in 500 de locatii s-au alocat 50 de milioane de euro.

La 100.000 de euro bucata, fie respectivele amenajari vor fi placate cu marmura si dotate cu indicatoare poleite cu aur curat, fie putem vorbi linistiti despre spagi, comisioane si supraevaluari.

Exact la fel stau lucrurile si in cazul insulelor separatoare de la intrarea si iesirea din localitati: 50 de milioane de euro pentru 500 de locatii.

Nici in cazul separatoarelor mediane ale sensurilor de circulatie nu s-a umblat cu jumatati de masura: cu tot cu parapetii de protectie, respectivele amenajari vor usura bugetul proiectului de 60 de milioane de euro.

Cum vorbim de 1400 de kilometri de drum, reiese ca plasticurile insirate pe mijlocul drumului, ca pe DN1, vor costa 42857 de euro pe kilometru! O nimica toata insa, daca ne gandim la cele 30 de sensuri giratorii, care vor costa 18 milioane de euro, adica vreo 600.000 de euro bucata.

Integral in Gandul