Romanii sunt pe locul doi in Europa, dupa rusi, in ceea ce priveste numarul de cereri adresate Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, potrivit unei statistici oficiale solicitate de ziarul „Gandul”.

Astfel, din cele peste 110.000 de cereri aflate in prezent pe rolul Curtii, peste 10% dintre ele apartin unor cetateni romani, care reclama diverse incalcari ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, cel mai adesea incalcarea dreptului de proprietate.

Din cele 46 de tari care au ratificat Conventia (47, dupa aderarea Muntenegrului, dar aceasta tara nu este inca inclusa in statisticile Curtii), Rusia ocupa locul 1 in ceea ce priveste numarul de cereri trimise la CEDO.

Peste 90% dintre cereri sunt declarate inadmisibile, potrivit statisticilor citate. Si in cazul Romaniei, plangerile declarate admisibile sunt reduse procentual, iar numarul de solutii date in favoarea reclamantului este mic.

Astfel, din 1 noiembrie 1998 si pana anul trecut, CEDO a pronuntat impotriva Romaniei circa 4.500 de solutii, dintre care 186 de sentinte in care constata incalcari ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, majoritatea privind dreptul la un proces echitabil, protectia proprietatii, libertatea de exprimare, dar si tortura sau tratamente inumane sau degradante.

Statistic, cele mai multe contestatii impotriva Romaniei, finalizate cu o decizie favorabila reclamantului, se refera la dreptul la un proces echitabil (129) si dreptul la proprietate (96).

Tendinta a continuat si in ultimul an, cand CEDO a constatat 13 violari ale dreptului la un proces corect si 22 de violari in ceea ce priveste dreptul de proprietate.

Romania urmeaza si aici „modelul” rusesc: cele mai multe solutii date impotriva Rusiei privesc dreptul la un proces echitabil (115 intre 1998 si 2006) si dreptul la proprietate (101 in aceeasi perioada).

Cele mai grave 10 violari ale Conventiei comise de statul roman

Intre 1998 si 2006, CEDO a admis contestatiile a 152 de romani, constatand 186 de violari ale Conventiei. Astfel, in aceasta perioada, in cazul Romaniei, cele mai multe violari se refera la:

Au mai existat, in aceeasi perioada, o solutie privind interdictia torturii, una privind incalcarea dreptului la asociere si alte patru solutii privind incalcarea altor patru articole ale Conventiei.

Cum au ajuns romanii reclamagiii Europei?

Corneliu Barsan, judecatorul roman de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, spune ca neincrederea in Justitia din Romania si inconsecventele legislative de la Bucuresti fac sa avem „un numar absolut impresionant de cereri ale romanilor in fata CEDO”.

Profesorul Barsan afirma ca „lucrurile sunt ceva mai complicate” cand incercam sa vedem natura plangerilor indreptate impotriva Romaniei:

„Este foarte adevarat ca inconsecventa legislativa, diferentele jurisprudentiale in legatura cu restituirea bunurilor care au fost confiscate de fostul stat totalitar - aceste elemente si-au spus cuvantul asupra conceptiei pe care o au cei nemultumiti de solutiile instantelor judecatoresti romane.

De aceea, a intrat in limbajul comun ca cele mai multe cereri privitoare la Romania au ca obiect dreptul de proprietate. Nu este chiar asa, pentru ca, la ora la care vorbim, as putea spune ca toate drepturile si libertatile garantate de Conventie se regasesc in cererile pe care le prezinta cetatenii romani.

Exista, de ce sa nu recunosc, un anumit sentiment de neincredere in actul de justitie sau, mai precis spus, in infaptuirea actului de justitie in Romania. Nu stiu daca intotdeauna este justificat, dar indraznesc sa reprosez chiar autoritatilor ca intretin acest sentiment.

Daca autoritatile spun ca nu exista incredere in actul de justitie, cu atat mai mult cetateanul obisnuit are aceasta impresie”

integral in Gandul