Un grup de oameni onorabili au elaborat, sub titulatura Comisiei prezidentiale pentru educatie, un raport foarte critic la adresa situatiei actuale din invatamant si cercetare.
In preambulul raportului se spune raspicat: "Consideram ca in Romania de astazi... sistemele educatiei si cercetarii nu corespund cerintelor minime ale unei societati si economii europene in care cunoasterea este marfa cea mai de pret si sursa cea mai importanta a dezvoltarii economico-sociale si personale.
Riscam ca... economia sa stagneze, sa devenim dependenti de inovatiile venite din afara, iar democratia sa functioneze cu sincope". Solutiile oferite sunt curajoase si de orientare justa: mai multa competitie, mai multa calitate, buget in functie de performanta etc.
Raportul e excelent, dar, cu toate acestea, vad doua probleme majore in calea transformarii sale in practica.
Prima problema tine chiar de necesitatea acestei comisii. Nu e nimic neconstitutional. Acest organism a aparut insa cand la Ministerul Educatiei era un ministru numit de PD si a functionat ignorat complet de sefii Partidului Democrat.
Nimeni din stafful ministrului sau specialistii ministerului nu au prea fost implicati. De acord ca ministerul e conservator, inert si ca orice reforma serioasa trebuie sa inceapa cu el, dar imi exprim totusi neincrederea fata de o politica publica formulata astfel.
Daca exista asemenea probleme de incapacitate de actiune colectiva chiar la Partidul Democrat sau intre acesta si presedintele Romaniei, ele se vor manifesta si mai departe, indiferent ce rapoarte scriem noi. Un ministru slab se schimba cand esti la putere. Un minister intesat de nulitati se curata.
Nu faci o comisie paralela cu ministerul care e tot al tau, ca pe o cale informala sa avansezi o agenda de bun-simt. Ce Constitutie sa trecem ca sa rezolvam asemenea lucruri?
A doua problema este ca unii autori par sa creada in exces ca buna planificare este cheia unei bune politici publice, ignorand ca aceasta se afla mai degraba in zona stimulentelor.
Ideea conform careia copiii nostri risca sa fie la maturitate din ce in ce mai putin competitivi pe piata europeana a muncii si tot mai putin priceputi in gestionarea vietii personale nu ma convinge.
Daca sunt de acord ca riscurile colective sunt mari, mai ales in stagnarea productivitatii si a inovatiei, nu am impresia ca scolarii nostri mai slabi ca media europeana la teste au probleme cu gestionarea vietii personale: pleaca pe capete sa munceasca in Europa.
La fel, tinerii competitivi se descurca perfect si cu programa actuala si ies foarte buni din scoli. Dar pleaca in alte tari. Romania produce competente, dar le pierde printre degete.
Cum multi tineri repatriati de la studii externe imi trimit mie CV-urile lor, ma distrez si eu expediindu-le la onor Guvernul si Presedintia. Sa nu va imaginati ca se bate lumea pe ei!
Nu stiu daca atunci cand selectia e de vina e intelept sa pui toata reforma pe furnizor.
Autorii aduc in discutie stimulentele cand propun ca bugetele sa fie legate strict de performanta, dar aici ne lovim de o alta problema serioasa. Masa critica nu e de partea performantei, iar stimulentele plecarii in Occident sunt mult mai mari pentru cei competitivi decat ce am putea noi oferi.
Apoi, cine sa evalueze performanta? Poate o agentie straina! E un pas inainte ca se atribuie vina proastei calitati a resursei umane conducerilor universitatilor: pana acum toata vina se dadea gresit pe minister.
Nu, contraselectia care opereaza la noi nu vine din varful piramidei, ci din sutele de centre de putere descentralizata si aflata in mana unor nulitati profesionale. Guvernul Tariceanu da la anul de doua ori mai multi bani pentru cercetare.
De ce? Daca ne uitam ce a rezultat din cercetarea ultimilor ani, vedem ca sistemul prin care se distribuie acesti bani ii va imparti, marea majoritate, tot persoanelor dovedite fara performanta.
Fiind fericitul recipient al multor granturi europene obtinute prin competitii externe, fara romani in jurii, m-am uitat abia anul acesta pentru prima data pe site-ul unei institutii organizatoare din Romania.
M-a izbit lipsa totala de criterii. Cine selecteaza proiectele si scrie termenii de referinta nu e lipsit doar de viziune, ci si de experienta unor competitii internationale.
Or, ca sa iasa o padure tropicala din gradina scoasa la concurs trebuie sa fii capabil sa enunti pe acolo ca incurajezi plantarea de sequoia, nu de duzi. Academia a dat si ea niste granturi in anul precedent. Cine a prezidat comisia de distribuire?
Academicianul Dan Berindei, care nu a castigat niciodata vreun grant de cercetare european, ca sa stie cum se organizeaza asa ceva, nu are o carte publicata in strainatate, a trecut de optzeci de ani si l-am vazut ultima data la televizor in curtea de istorici pe care si-a facut-o Gigi Becali. De unde sa vina inovatia?
Eu personal ii tin pumnii comisiei prezidentiale. Dar in acelasi timp ma pregatesc sa predau de acum inainte intr-o universitate occidentala, pentru ca aici onor comisia ministeriala care ar trebui sa aprobe ca eu sa conduc doctorate e condusa de Ilie Badescu.
Nu il veti gasi pe dl Badescu in Social Science Index, unde ne este evaluata performanta academica, el fiind strain de acest termen. In schimb, veti gasi in Romania Mare si raportul comisiei Tismaneanu, la loc de cinste printre inventatorii ideologiei national-comuniste a regimului Ceausescu.
Sfatuiesc comisia de lustratie liberala sa treaca la Ministerul Educatiei de la Arhive daca vor sa faca vreo treaba, pentru ca altfel o mie de rapoarte bine intentionate nu vor schimba situatia de fapt: ca oameni ca mine pleaca chiar azi, iar oameni ca Badescu raman pana la moarte, ca ei nu au unde se duce.
