Teodor Stolojan va deschide lista candidatilor PLD la Parlamentul European, insa liderul partidului spune ca nu va renunta la sefia partidului si sustine ca va putea conduce partidul de la Bruxelles. Pe de alta parte, Stolojan se arata dispus sa renunte la mandatul de europarlamentar daca i s-ar oferi o pozitie intr-un viitor Guvern.

L-am intrebat pe liderul PLD daca varianta Stolojan-premier, vehiculata ca solutie luata in calcul de Traian Basescu in urma unor alegeri anticipate, dispare daca va ajunge in Parlamentul European. Stolojan sugereaza ca, intr-o astfel de situatie, ar putea renunta la mandat:

„Nu, nu poate disparea nici o varianta vis-a-vis de o functie publica insemnata in Romania. Eu nu discut neaparat de prim-ministru, discutam aici de functii executive importante. Vorbesc de Guvern, pozitii de ministri, ministri de stat sau prim-ministri.

Intotdeauna, intr-o organizatie internationala, asa cum este si Uniunea Europeana, a munci pentru o functie publica importanta in tara ta este un argument foarte serios pentru ca organizatia respectiva sa inteleaga ca trebuie sa faca acest sacrificiu si sa nu-si puna probleme in momentul in care un membru al ei preia o asemenea functie in tara din care provine”, afirma liderul PLD.

Despre candidatii la PE, Stolojan a spus ca „isi vor exercita mandatul” si ca „nu vom pune pe lista candidati pentru a-i retrage apoi, cum au anuntat deja unele partide”.

Nu exista riscul anticipatelor

Theodor Stolojan crede insa ca nu exista riscul unor alegeri anticipate si si nu crede in sansele motiunii de cenzura anuntate de PSD. In opinia sa, Guvernul Tariceanu isi va duce mandatul pana la capat „pentru ca e un guvern bazat pe un troc politic, pe aranjamente de culise intre PSD si PNL”.

Un alt lider PLD, Valeriu Stoica, a calificat motiunea de cenzura drept o „scena din piesa santajului reciproc dintre PNL si PSD”, adaugand insa ca „solutia fireasca” ar fi alegerile anticipate.

Surse de la varful partidului afirma ca desemnarea lui Teodor Stolojan in fruntea listei pentru euroalegeri este o solutie de compromis. Fara Stolojan, partidul risca sa rateze intrarea in Parlamentul European. Sondajele indica acum un scor de maxim 4% pentru PLD, iar pragul electoral este de 5%.

Candidati anonimi pentru euro-parlamentare

Cu exceptia lui Nicolae Vlad Popa si a fostului procuror general din perioada 1998- 2001, Mircea Criste, candidatii PLD sunt nume fara notorietate, chiar anonimi. Pe de alta parte, daca va ajunge la Bruxelles, liderul PLD va lipsi din tara in plina campanie electorala (alegerile locale, urmate de cele generale din 2008).

Stolojan spune ca e un „risc asumat” si ca se bazeaza pe echipa de conducere de la Bucuresti. De fapt, partidul n-a prea avut de ales, deoarece euroalegerile reprezinta un moment cheie pentru viitorul PLD, ai carui lideri mizeaza optimist pe un scor de „minim 10%”.

Un ziar central relata ca unul dintre vicepresedinti, Cristian Boureanu, ar tinti sefia partidului, insa liderii PLD spun ca ar fi o diversiune menita se starneasca suspiciuni si confuzie.

PLD solicita guvernului sa organizeze cat mai repede alegerile pentru parlamentul European, cel tarziu pe 18 noiembire. PSD si-a exprimat preferinta pentru data de 10 decembrie. Luni va avea loc o prima consultare dintre premierul Calin Popescu Tariceanu si liderii grupurilor parlamentare pe tema datei alegerilor.

Initial, Guvernul stabilise data de 13 mai, insa premierul Tariceanu a decis, la jumatatea lunii martie, amanarea euroalegerilor din cauza referendumului de suspendare a presedintelui.