Englezii descopera Romania de dincolo de Chitila

de V. O.     HotNews.ro
Marţi, 4 septembrie 2007, 0:00


Traditii precum taiatul porcului sunt inca practicate in Romania europeana
Foto: AP

O Romanie pitoreasca, arhaica, unde traditia se impleteste cu saracia si unde impactul aderarii la Uniunea Europeana abia se face simtit - asa arata Romania rurala in doua reportaje ample publicate, marti, de agentia Reuters si de postul britanic BBC, preluate de Rador.

Jurnalistii se intreaba daca stilul de viata existent in satele romanesti are vreo sansa sa supravietuiasca dupa admiterea in UE si daca regulile europene in materie de agricultura pot functiona in aceasta lume rudimentara.

Potrivit BBC, „in regiunea Transilvania din centrul Romaniei, o femeie vesela cu o basma roz sta in spatele unei mese de lemn din apropierea casei sale. Are in fata un cantar model vechi, cateva cosuri de plastic cu pere si o lada mica cu mere...

Oriunde ai merge in Romania, ca agricultura la scara mica este sangele care iriga tara, fie pentru bani de buzunar, consum gospodaresc sau supravietuire.”

„De-a lungul drumului se zaresc mai multe mese cu borcane si sticle cu miere de diverse dimensiuni si forme. Oile pasc pe un petec de iarba dintre doua case, unde proprietarii isi parcheaza masina. Un barbat duce o vaca de funie pe langa sosea.

Femeile stau rabdatoare pe prispa in asteptarea clientilor pentru gramezile de vinete lucioase si piramidele de pepeni”, suna, idilic, reportajul postului britanic.

Dilemele taranilor si dilemele Europei

Acesta arata, insa, ca dupa aderarea Romaniei la UE, la inceputul acestui an, unii se intreaba daca acest stil de viata va supravietui. „UE si-a reformat Politica Agricola Comuna (PAC) acum cativa ani, astfel incat sa nu mai incurajeze supra-productia marilor ferme, ci sa urmareasca in primul rand <>”.

„Dar va functiona oare aceasta strategie in Romania, unde agricultura traditionala va intra inevitabil in conflict cu alte valori UE precum "standarde de igiena si siguranta pentru ferme"? Si aderarea Romaniei la UE va insemna oare facilitarea importului productiei straine standardizate si modernizarea tehnicilor agricole?”, se intreaba, in continuare, BBC.

Postul citeaza si doi specialisti care apara interesele satenilor din Romania si modul traditional de munca al acestora.

Potrivit lui Mark Redman, expert britanic in agricultura si mediu care locuieste intr-un sat din Romania si care ajuta guvernele si fermele din Ucraina si Turcia sa se pregateasca pentru aderarea la UE, "UE ridica in mod evident multe obstacole pentru acesti oameni, dar exista si oportunitati imense. Problema este exploatarea acestora".

"Regulile venite de la Bruxelles trebuie interpretate creativ la nivel national. Dar este nevoie de un angajament politic la nivel national pentru a proteja acest sistem agricol... Nu vad pe nimeni sarind in apararea modului de viata al acestor oameni", spune Redman.

Modificarea peisajului rural este inevitabila

La randul ei, Raluca Barbu de la World Wildlife Fund trage un alt semnal de alarma: agricultura traditionala este esentiala, vitala pentru biodiversitate. "Copacii amestecati cu pasunile inseamna ca exista o diversitate de specii de pasari, cinci dintre cele mai amenintate varietati de fluturi, mamifere mici si, spre padure, ursi si lupi.

Acesta este rezultatul unei balante intre natura, oameni si animale. Dar in acest sat oamenii abandoneaza pamantul, se implica mai mult in turism, iar pentru mentinerea biodiversitatii ai nevoie de animale", spune ea.

Sunt citati si investitori romani si straini in agricultura, care profita de pe urma subventiilor UE, dar au de-a face si cu interdictiile aplicate la nivel comunitar si care spun ca modificarea peisajului rural in Romania este inevitabila.

Schimbarea peisajului rural este inevitabila
Foto: AP

Arnaud Perrain, un francez stabilit in Romania de zece ani, spune ca tractorul sau este doar una din noile masini pe care le-a cumparat cu ajutorul subventiilor UE in valoare de 104 000 de euro. Dar el afirma si ca UE l-a si costat bani, deoarece vechile pesticide ieftine au fost interzise si a crescut pretul semintelor.

Totusi, admite Perrain, UE ofera siguranta legala strainilor care vor sa cumpere aici si spune ca modificarea peisajului e inevitabila: "Nu este viabil din punct de vedere economic sa ai cateva hectare. Romania are momentan mult de recuperat. Oamenii aspira la un anumit nivel de confort, de avere.

Nu vor sa aiba grija de o vaca si un porc si sa lucreze duminica, sa lucreze in fiecare zi din saptamana, cultivand un petec de pamant", spune el.

Parere la care adera si Nicusor Serban de la Agroserv Mariuta, potrivit caruia "oamenii vor sa se uite la o priveliste frumoasa, sau sa se hraneasca? Lucrurile par altfel cu stomacul plin."

Comunitate ucisa de investitori francezi

La randul sau, agentia Reuters relateaza drama taranilor ramasi singuri in satele lor pe masura ce „Romania accelereaza”.

Sursa afirma ca peste tot in Romania, „una dintre cele mai sarace si mai inapoiate membre ale UE, care incearca sa-si modernizeze sectorul agricol invechit”, se petrec drame precum cea a Ecaterinei Serban, ultimul locuitor din satul Bozieni, unde comunitatea vibranta de odinioara a fost „ucisa” de o companie franceza producatoare de vin.

Aceasta a cumparat tot terenul vecinilor pentru a cultiva vita de vie, iar "oamenii si-au vandut terenurile francezilor si au plecat spre oras, sa-si trimita copiii la scoala, sa se angajeze si sa se imbogateasca".

Potrivit Reuters, citand datele Institutului National de Statistica, din cele aproape 13.000 de sate din Romania cu un numar mediu de 800 de locuitori, 100 de sate sunt complet pustii si alte 1.500 au sub 100 de oameni.

Investitiile straine - abia la inceput

Si aceasta, in conditiile in care aproape 40% din populatia Romaniei de 22 de milioane inca mai traieste la tara si „e o obisnuinta sa-i vezi lucrand pamantul cu mainile sau cu ustensile de lemn si deplasandu-se cu cai si carute. In multe sate nu exista inca apa curenta.

In zone precum Maramures din nordul tarii, locuitorii inca mai poarta - spre bucuria turistilor - costume traditionale brodate si pastreaza o bogata mostenire istorica si culturala.”

Reuters il citeaza pe Nicolae Idu, seful Institutului European de la Bucuresti, potrivit caruia "va dura cel putin un deceniu solutionarea acestei imense probleme structurale, deoarece Romania este o tara mare si prea multi oameni traiesc din agricultura".

Agentia afirma ca investitiile straine ar putea schimba si structura agriculturii din Romania, pe masura ce investitorii se concentreaza mai mult asupra cultivarii lanurilor cu floarea soarelui si soia, care se bucura de o cerere mare pe pietele UE, in loc de grau si porumb.

„Dar datele oficiale arata ca firmele straine detin mai putin de 5% din terenul cultivabil al Romaniei de aproximativ 14 milioane de hectare”, scrie Reuters.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


668 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    se muleaza pe subiect perfect (Marţi, 4 septembrie 2007, 23:44)

    f [anonim]

    www punct youtube punct com/watch?v=bksACM4iMd0
  • 0 (0 voturi)    
    si totusi... (Miercuri, 5 septembrie 2007, 0:58)

    Ciucker [anonim]

    eu nu inteleg ce ii doare pe ei.. ce urmaresc ei .. ce jurnalisti sunt si astia?.. le e greu in tara lor sa faca un reportaj calumea si cred ca in romania si`au gasit sursa... sa isi vada de tara lor si sa citeasca istoria >> sa vada cat de avatajati au fost ei.. si cat de mult am pierdut noi... asta este realitatea.. oameni saraci exista oriunde in lumea asta.. noi nu suntem ce`a mai saraca tara din U.E. >> nu suntem un ciot pentru ei in evolutia lor catre perfectiune.. sa ne mai scuteasca... in viitor le vom demonstra ca nu e chiar asa cum vad ei situatia.. cazurile izolate nu trebuiesc luate in serios.. Romania este plina de locuri pentru care altii saliveaza.. Numa` bine
  • 0 (0 voturi)    
    Pseudo-traditii (Miercuri, 5 septembrie 2007, 1:43)

    Rapidul. [anonim]

    Englezii vad ceva diferit, dar noi stim ca romanii nu mai au traditii, casele rurale nu au nici o arhitectura, ciment ,tabla, plastic , pamant, amestecate haotic. Hainele nu sunt taranesti romanesti sunt de oameni saraci. Manelele nu sunt traditii.
    Pt. ca cetatenii sacrifica animale inainte de petrecere nu-i de mirare ,vor proteine sa manance.
  • 0 (0 voturi)    
    sa se studieze mai atent cauzele (Miercuri, 5 septembrie 2007, 7:38)

    iacob serbanescu [anonim]

    starea de fapt a agriculturii romanesti are si ea o cauza;nu din totdeauna agricultura tarii noastre arata asa;am avut o agricultura bine pusa la punct si adaptata nevoilor din acea vreme.Dau doar un exemplu;vinurile romanesti de la Corcova din viile printului Bibescu,se cautau in Franta-tara mare producatoare de vinuri,iar faina grifica produsa de moara lui Barbu Druga din Craiova se vindea in toata Europa.
    Agricultura din romania adevarata adica dinaintea invaziei comuniste avea la un pol marile ferme particulare utilate cu mijloace moderne si la polul opus taranimea cu suprafete mici de teren pe care le muncea cu unelte rudimentare.Cine in lume isi cumpara un tractor doar pentru o bucatica de pamant?Totusi oamenii s-au descurcat,au fost credinciosi,corecti,au luptat pentru apararea tarii ,au pastrat traditiile specifice noua romanilor si nu au incetat sa spere in mai bine,in recuperarea tezaurului luat de rusi,in restituirea teritoriilor luate de vecinii rai.In PREZENT nu mai avem tarani pentru ca i-am adus masiv in orase ca sa sustina politica fals muncitoreasca a PCR;satele au fost parasite,oamenii si-au gasit de lucru in constructia de blocuri la orase iar agricultura a fost preluata de GAC,GAS SI CAP,toate forme falimentare .Incercam sa dam vina pe bietul taran care a fost nedreptatit,caruia i s-au furat produsele 25 de ani ca datorii de razboi iar pamantul l-a cedat fortat la COLECTIV ,I-L gasim vinovat ca isi mai pastreaza traditiile adica de ce dupa ce a suferit atata mai este si patriot si colac peste pupaza mai vrea sa si manance traditional.Cauzele actualei saracii agricole sta in distrugerea agriculturii traditionale .Taranul trebuia lasat sa munceasca asa cum au muncit stramosii nostri,dar sa fie ajutati sa-si cumpere unelete performante pentru ca pricepere si dragoste de pamant au avut tot timpul.
    Sunt indignat de felul in care acceptam sa-si bata joc de taranul roman diverse persoane,in loc sa gandim cum reparam greselile altora
  • 0 (0 voturi)    
    comentariu (Miercuri, 5 septembrie 2007, 8:00)

    florin [anonim]

    pariu cu agricultura a lui Iliescu si compania i-a fost frica de chiaburi ca asa a invatat el cind s-a format ca personalitate si asta este rezultatul ! ps. nu sunt mai explicit pentru a nu se cenzura!!!
  • 0 (0 voturi)    
    cand un jurnalist roman o sa .... (Miercuri, 5 septembrie 2007, 8:11)

    gigi [anonim]

    faca un reportaj despre "mahalalele" din orasele britanice,
    o vizita pe acolo ne ar umple de resprect si consideratzie,

    noi suntem mereu la control ,noi nu putem controla pe nimeni.....patetic si mioritic
  • 0 (0 voturi)    
    Saraci, jegosi dar SUPERIORI (Miercuri, 5 septembrie 2007, 10:08)

    Pink Panther [anonim]

    In toata lumea exista saracie, minciuna si indiferenta.
    Dar la noi este mai multa. Asta-i toata diferenta!

    Partea proasta este ca avem o saracie plina de refulari, tristete, lipsa de perspectiva si educatie!
    Tanjim dupa bunastarea altora dar asta se face in primul rand respectandu-ne unii pe altii.

    Ii "blestemam" pe cei care ne pun oglinda in fata dar intre noi recunoastem ca asa este!

    Mergem in strainatate unde incercam (unii) sa se comporte civilizat dar odata ajunsi acasa incepem sa scuipam pe strada, dam muzica in masina la maximum si ne credem MACHO.
  • 0 (0 voturi)    
    Fost filo britanic! (Miercuri, 5 septembrie 2007, 10:48)

    Glo(a)balizatu' [anonim]

    Sa nu ne fie rusine ca suntem mioritici si ca nu scriem istorie!
    "Marile" popoare care scriu istorie, au mainile patate de mult sange.
    Lebensraum (spatiu vital) este un termen german, dar care nu a fost inventat de germani. Unor popoare pur si simplu nu le mai ajunge teritoriul pe care se afla si trebuie sa -i "civilizeze" pe altii!

    Britanicii se incadreaza in acesta categorie. Este un popor infumurat!
    Veti vedea cine va rade la urma!
  • 0 (0 voturi)    
    utie cum sta treaba (Miercuri, 5 septembrie 2007, 10:58)

    Alt Marius [anonim]

    Roman sunt si eu si m-am saturat de schelalaitul jignit al
    unora.

    Cine te impiedica, Gigi #6, sa faci un reportaj
    despre "mahalalele" din orasele britanice si apoi sa il postezi
    pe net? Nimeni!! Fa tu reportajul, apoi comenteaza.

    Am aflat de la oameni de 40 de ani din UE ca nu au vazut
    niciodata pana la vizita in RO o caruta trasa de cai (din cea
    neaosa, stie toata lumea cum e, nu din cea ptr turisti) care
    sa circule prin oras, printre masini.

    Stiti ce li se pare ciudat reporterilor englezi in pasajul:
    "Oile pasc pe un petec de iarba dintre doua case, unde proprietarii isi parcheaza masina. Un barbat duce o vaca de funie pe langa sosea."?

    Ca oile pasc de acolo de unde sunt parcate masini si ca vaca
    e dusa DE FUNIE PE LANGA SOSEA.

    Stiti ca vacile se spala regulat? Cand ati vazut ultima data
    in RO asta?

    In acelasi articol gasiti apoi comentarii apreciative despre
    peisajul rural romanesc (biodiversitate, etc).

    Numai ca romanii verzi din comentariile precedente sunt
    deja ofuscati ca altii le-au vazut jegul.

    Exista o solutie: munca, sapun, vointa de a continua o traditie.

    Si tot idiotii astia de englezi nesimtiti spun ca: "este nevoie de un angajament politic la nivel national pentru a proteja acest sistem agricol... Nu vad pe nimeni sarind in apararea modului de viata al acestor oameni"
  • 0 (0 voturi)    
    decat sa ne civilizeze britanicii, mai bine ramanem asa cum suntem (Miercuri, 5 septembrie 2007, 11:54)

    mandea [anonim]

    locuiesc in UK de multa vreme si in acest timp am avut ocazii nenumarate sa vad cat de 'civilizati' sunt britanicii. Cei mai multi sunt alcoolici, lipsiti de bbun simt, copiii devin mici huligani si iti arunca cu pietre in geamuri 'just for fun', politia te mangaie pe crestet si te dojeneste parinteste daca ai schilodit un om, mizeria este la ea acasa, inclusiv in Lodra; foarte multi englezoi sunt rasisti si nationalisti, chiar daca nu o recunosc; casele sunt scumpe, mici si murdare, dar 'au caracter' asa cum le place lor; femeile sunt proaste, alcoolice, grase si nu au deloc stil. Soferii britanici nu au o treaba cu regulile de circulatie, in pofida dificultatii cu care se ia un permis de sofat aici (90% nu semnalizeaza cand schimba directia de mers etc etc). Pe scurt, abia astept sa plec inpoi in Germania, tara unica in Europa din multe puncte de vedere, tara in care am locuit 10 ani. Va urez bafta si nu-i mai priciti pe englezoi ca pe nu stiu ce sfinti ca nu sunt.
  • 0 (0 voturi)    
    de acord cu baia vacilor (Miercuri, 5 septembrie 2007, 12:11)

    cornel periprava [anonim]

    dle marius[9[
    Departe de mine gandul ca veniti de pe alta planeta;asa este si animalele trebuie sa faca baie dar eu zic sa o luati treptat mai intai cu vietuitoarele superioare sau cel putin paralel.Nu uitati,ca o mare parte din populatia tarii ridicata din noroiul comunist abia a inceput sa respire si fiti sigur ca in scurt timp vor reveni la oamenii cu frac din cercurile pariziene de alta data .Toate treptat cu rabdare si fara jignirea unor oameni care au suferit mult si inca nu le vine sa creada ca sunt liberi.
    Daca intr-o comuna exista o singura fantana cu un bebit de zece ulcioare pe ora,as dori sa va vad pe dv.cum va descurcati si in special daca mai intai ati spala vaca sau copiii dv.
  • 0 (0 voturi)    
    WELCOME UK! (Miercuri, 5 septembrie 2007, 12:38)

    Ciumpalacul Maciucambus [anonim]

    O fi bine, o fi rau, ce e scris pentru noi, sa ramana al nostru. Pe mine nu ma deranjeaza catusi de putin ca ala isi plimba vaca in funie pe marginea soselei, e satul lui, nu-ti place nu treci pe acolo. Guvernul e de vina, pentru ca drumurile nationale nu trebuie sa treaca prin sate. Drumurile rurale tocmai de asta sunt frumoase ca poti vedea carute, vaci, oi pascand, oameni etc., doar nu o sa admir acum McDonald's-ul din centrul satului pentru ca asta inseamna civilizatie.
    Normal nu sunt de acord sa se intample toate astea in orase, pe autostrazi etc., pentru ca locul animalului si a agriculturii e la tara.
    Nu putem transforma insa satele in industrii de produs mancare (cu tot felul de E-uri si altele), pentru ca asa e civilizat. Unii oameni sunt lipiti de pamant si nu accepta o altfel de munca si o fac asa cum stiu ei, si o fac bine, si daca ati mancat vreodata la tara o mamaliga cu branza sau cu altceva in casa unui taran, stiti despre ce vorbesc.
    Asa ca, mai du-te cu vacile tale ingramadite, doua pe metru patrat, si spala-le in exteriorul granitelor mele.
  • 0 (0 voturi)    
    Mai, oameni buni ... (Miercuri, 5 septembrie 2007, 12:50)

    un rural [anonim]

    Dar, voi stiti ca Romania rurala a inceput sa fie descoperita de romani de-abia prin 1926, o data cu demararea cercetarilor monografice ale sociologului Dimitrie Gusti la Goicea Mare ? Tarziu descoperita, repede uitata. Sa ne bucuram insa ca exista oameni ca domnul Nicolae Idu care stiu ce trebuie facut si cum trebuie schimbate structurile timp de 10 ani, pentru a iesi cu bine la liman. Regret doar ca perioada e exagerat de lunga. Sa ne bucuram de asemenea ca ne mai ajuta si altii sa o redescoperim. Din pacate insa acestia nu au vazut totul. In unele locuri (POATE, IN CELE MAI MULTE) ruralul nu este pitoresc si arhaic, ci este inestetic si primitiv. Pare cum ca la adapostul indiferentei ocrotitoare a organelor locale ale administratiei se dezvolta injustitia, dezordinea si saracia. Cand acei englezi vorbesc de protejarea unui sistem agricol traditional, deja sunt in eroare, deoarece idealizeaza pana la bucolic realitatea existenta. Nu e vorba de sistem, ci de rudimentele unei culturi rurale autohtone si traditonale.
    Dupa mine, o solutie pentru remedierea situatiei ar fi regandirea si modificarea structurii consiliului local comunal, a atributiilor membrilor. Cand spun aceasta ma gandesc la ideea ca secretarul comunal sa fie in mod obligatoriu un orasean si functia sa sa fie centralizata, tinand de Ministerul internelor. Alte nuante si variante sunt posibile.
  • 0 (0 voturi)    
    apa de alte planete (Miercuri, 5 septembrie 2007, 13:00)

    Alt Marius [anonim]

    Domnule Periprava,

    Comentariul meu se refera la acea (semnificativa) parte
    a romanilor care se simt jigniti ca altii se uita la ei critic,
    dar, pentru a simplifica, nu se spala.

    Intr-o comuna in care apa e o raritate as spala pe rand
    copii si vaca. De ce sa le dau unor copii curati sa bea
    un lapte mizerabil si poluat? Pe alta planeta decat Romania
    (pentru a prelua introducerea dvs) vaca se spala, traditional.
    E mai sanatoasa, mai in forma (e si ea o fiinta) si da mai
    mult lapte, care e mai putin poluat.

    Atentie, ma refer la vaca traditionala si nu la cea modificata
    genetic, etc.

    De exemplu, stiati ca o mare firma de lapte a trebuit sa retraga
    produse de la vanzare pentru ca pe eticheta se sustinea ca
    vacile pasteau la munte si in realitate ele pasteau la munte,
    dar LA 500 DE METRI DE AUTOSTRADA?

    Nu e nici o rusine atunci cand apa lipseste,
    sunt multe locuri in lume unde e asa.
    Pe de alta parte remarc doar ca
    spalatul e doar o mica parte dintr-o curatenie.

    Oaia mananca iarba care contine multi poluanti, vaca
    romaneasca nespalata da mult mai putin lapte decit
    vaca spalata (printre altele), lapte poluat si el (toti stim
    cum se controleaza calitatea produselor alimentare in RO).

    Problemele astea se vor rezolva si vor fi si bune si rele:
    vom castiga ceva si vom pierde (poate deja am pierdut)
    altceva.

    Dar mesajul meu exprima o enervare la adresa "patriotilor"
    cu fumuri de superioritate fata de altii si cu multa intelegere
    pentru defectele proprii.

    In fine: nu vin de pe o alta planeta, e suficient sa circulati
    putin in lume pentru a va convinge ca multe pareri
    romanesti par ca vin intr-adevar de pe o alta planeta.

    Noi ii descoperim pe ei (si vedem ca suntem in unele
    domenii cu 50 de ani in urma, in altele mai aproape)
    si ei ne descopera pe noi. Este mereu util sa afli cum
    esti vazut, poate iti dai seama de lucruri care altfel
    iti scapa.
  • 0 (0 voturi)    
    transilvania! (Miercuri, 5 septembrie 2007, 15:36)

    xxx [anonim]

    doamne bine ca le-ai dat la englezi minte si au mers in transilvania! acolo este totusi altceva.........vai de capul lor sa fi ajuns pe undeva prin sud, la dracu'n praznic, ca ar fi fugit imediat!
    oricum in transilvania, vorbesc spre ex de regiunea sibiu - brasov, agricultura se face cu tractoare, in sate exista apa , gaz, cablu TV, si inca traditiile se mai pastreaza. hai sa nu dramatizam, dar nici sa credem ca vreodata sudul romaniei va face bani din turism si industrie precum transilvania! autoritatile ar trebui sa ajute la dezvoltarea specificitatii fiecarei zone ! este singura sansa.
  • 0 (0 voturi)    
    cine e V.O. (Miercuri, 5 septembrie 2007, 20:53)

    Ovidiu Holban de'a lu' Stefan [anonim]

    Margarite draga, cine e V.O.?
    Vrem sa-l stim.

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by