Joel Embiid (Philadelphia 76ers) și Karl-Anthony Towns (Minnesota Timberwolves) au fost performerii zilei de luni în NBA, cei doi jucători reușind să repete o performanță care a mai avut loc de doar trei ori în istoria campionatului nord-american de baschet.

Joel EmbiidFoto: Derik Hamilton / AP / Profimedia

Joel Embiid, 70 de puncte în meciul dintre Philadelphia 76ers și San Antonio Spurs

Embiid a devenit doar al nouălea jucător din istorie care înscrie cel puțin 70 de puncte într-un singur meci (a bifat și 18 recuperări și 5 pase decisive). Camerunezul a reușit acest lucru în partida cu San Antonio Spurs, scor 133-123. De la cealaltă echipă s-a remarcat tânărul Victor Wembanyama (33p, 7r și 2a).

Joel a reușit acest lucru la 18 ani distanță de la a doua cea mai bună performanță a unui jucător în istoria NBA (în 2006, Kobe Bryant a înscris 81 de puncte împotriva celor de la Toronto Raptors).

„De când am început să joc baschet, Kobe a fost cel care m-a inspirat. El e motivul pentru care în prezent sunt sportiv profesionist” - Joel Embiid.

NBA - Cele mai multe puncte înscrise de un jucător într-un meci

Wilt Chamberlain - 100 vs New York Knicks (2 martie 1962)

Kobe Bryant - 81 vs Toronto Raptors (22 ianuarie 2006)

Wilt Chamberlain - 78 vs Los Angeles Lakers (8 decembrie 1961)

David Thompson - 73 vs Detroit Pistons (9 aprilie 1978)

Wilt Chamberlain - 73 vs New York Knicks (16 noiembrie 1962)

Wilt Chamberlain - 73 vs Chicago Packers (13 ianuarie 1962)

Wilt Chamberlain - 72 vs Los Angeles Lakers (3 noiembrie 1962)

David Robinson - 71 vs Los Angeles Clippers (24 aprilie 1994)

Elgin Baylor - 71 vs New York Knicks (15 noiembrie 1960)

Damian Lillard - 71 vs Houston Rockets (26 februarie 2023)

Donovan Mitchell - 71 vs Chicago Bulls (2 ianuarie 2023)

Devin Booker - 70 vs Boston Celtics (24 martie 2017)

Wilt Chamberlain - 70 vs Syracuse Nationals (10 martie 1963)

Joel Embiid - 70 vs San Antonio Spurs (22 ianuarie 2024).

Karl-Anthony Towns, al doilea meci din carieră cu cel puțin 60 de puncte marcate

Tot luni, Karl-Anthony Towns a înscris 62 de puncte pentru Minnesota Timberwolves, dar echipa sa a fost învinsă surprinzător de Charlotte Hornets, scor 125-128.

Towns este al șaptelea baschetbalist din istoria NBA care a marcat cel puțin 60 de puncte în mai multe partide.

Wilt Chamberlain - 32 de meciuri cu cel puțin 60 de puncte înscrise

Kobe Bryant - 6 meciuri

Damian Lillard - 5 meciuri

Michael Jordan - 4 meciuri

James Harden - 4 meciuri

Elgin Baylor - 3 meciuri

Karl-Anthony Towns - 2 meciuri

Doi jucători au mai marcat cel puțin 60 de puncte în aceeași zi de NBA de doar alte trei ori:

9 aprilie 1978: David Thompson (73) și George Gervin (63)

17 ianuarie 1962: Jerry West (63) și Wilt Chamberlain (62)

8 decembrie 1961: Wilt Chamberlain (78) și Elgin Baylor (63).