Candidatii la presedintie Mihail Prohorov si Vladimir Putin au publicat in mass-media articole program presarate cu critici la adresa adversarilor, scrie Gazeta.ru. Putin avertizeaza in legatura cu pericolul unei revolutii si a stagnarii si-i critica pe „populistii” cu lozincile lor rasunatoare, in timp ce Prohorov ii catalogheaza pe adversarii lui – liderii LDPR, Vladimir Jirinovski, liderul Rusiei juste, Serghei Mironov si pe liderul comunist, Ghennadi Ziuganov – „trei veterani ai Dumei de stat", „agenti ai Kremlinului cu o vechime de peste 20 de ani” si care nu au „dreptul moral de a vorbi in numele opozitiei”.

Intitulat „Rusia se concentreaza – provocarile la care trebuie sa raspundem”, articolul lui Putin a fost publicat in Izvestia. O mare parte a textului este dedicata criticilor lansate impotriva acelor forte politice care au folosit „o retorica populista” de-a lungul campaniei electorale pentru Duma de stat, in timp ce guvernul condus de Putin promova „o politica economica bine gandita si preventiva”, fara „a se lansa in jocuri de-a nimic”.

In paragraful trei apare cuvantul „revolutie” ca „tendinta a unei parti a elitelor rusesti de a schimba lucrurile brusc in detrimentul unei evolutii consecvente”, desi „intreaga experienta mondiala demonstreaza ca astfel de salturi, cand unii vor sa o ia inaintea evenimentelor, nu aduc nimic bun”, scrie Putin. El insista asupra faptului ca „nu poate exista o democratie reala fata ca politica sa fie acceptata de majoritatea populatiei, sa reflecte interesele acestei majoritati. Da, este posibil ca pentru o scurta perioada de timp, atentia unei parti importante a societatii sa fie atrasa de lozinci rasunatoare, de promisiuni privind un viitor mai bun, dar daca acesti oameni nu se vad pe sine in acest viitor, ei vor intoarce spatele acestei politicii si vor refuza sa participe la orice alt act politic. Asa ceva s-a intamplat nu o data in istoria noastra”.

In finalul articolului, premierul explica de ce a acceptat sa se inscrie in cursa prezidentiala. Cand, in 1999, a fost numit prim ministru, Rusia era in plina criza, iar guvernul lui a „scos tara din impasul unui razboi civil, a distrus aripile terorismului, a refacut integritatea teritoriala a statului si ordinea constitutionala, a respus pe picioare economia si a asigurat timp de 10 ani unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere din lume si un standard de viata mai ridicat pentru cetatenii ei”.

Putin nu scrie despre planul sau de actiune daca va castiga alegerile. El promite sa ofere aceste informatii in viitorul imediat.

Prohorov si-a publicat articolul in RBK Daily. El ii catalogheaza pe adversarii lui – liderii LDPR, Vladimir Jirinovski, liderul Rusiei juste, Serghei Mironov si pe liderul comunist, Ghennadi Ziuganov – „trei veterani ai Dumei de stat", „agenti ai Kremlinului cu o vechime de peste 20 de ani” si care nu au „dreptul moral de a vorbi in numele opozitiei”.

„Nu avem nevoie de o astfel de opozitie”, scrie Prohorov, apreciind ca „oamenii care au iesit in Piata Bolotnaia si in Piata Saharov, nu au nevoie de asemenea lideri. Oamenii au fost animati de sentimentul propriei lor demnitati, nu de niste lozinci. Miscarea nu apartine nimanui. Si nici nu trebuie sa apartina”, crede Prohorov.