Venirea Ioanei în România o prinsese pe doamna Ionescu într-un moment foarte prost. Era cu două zile înainte de salariu și nu prea stătea bine cu banii. Noroc cu o colegă de la serviciu care îi împrumutase 1000 de lei ca să treacă cu bine peste întâlnire. Urcându-se în autobuzul 385, doamna Ionescu luă o înghițitură din latte-ul tocmai cumpărat și se gândi că în nici 30 de minute o va întâlni pe prietena ei din copilărie, pe care n-o mai văzuse de 20 de ani, de când Ioana se stabilise în Canada.

Ciudatul factor latteFoto: BCR

În fața hotelului Marriott, 385-ul opri, iar doamna Ionescu coborî alături de alți 4 călători, îngroziți de frigul de noiembrie care le mușca fața și mâinile. ”Oribilă vreme!”, își spuse mai mult pentru ea doamna Ionescu, aruncând la coș paharul gol de cafea. Dar câțiva oameni din jur o auziseră, întrucât întorseseră capul spre ea, zâmbind.

A străbătut holul hotelului într-un minut, emoționată de revederea Ioanei, care o aștepta la bar, cu un ceai în față. S-au îmbrățișat, amintindu-și de vremurile bune din școala generală și apoi din liceu.

Un latte și încă un ceai pentru prietena mea, te rog, spuse doamna Ionescu băiatului ce venise să ia comanda.

După ce băiatul le-a adus comanda, Ioana a stors apa în exces din plicul de ceai, a pus pliculețul deoparte, apoi s-a uitat la Doamna Ionescu cu o expresie serioasă. „Când am ajuns în Canada, nu aveam decât valiza cu haine și un depozit mic de bani, cât să mă descurc până îmi găsesc un job. În ăștia 20 de ani am investit în mine, m-am plătit pe mine prima ca să zic așa, iar acum sunt suficient de bine așezată financiar.

”Felicitări! Eu abia mă descurc de la o lună la alta, să știi! Dar așa e la noi, în România. Știi, sunt luni în care, dacă nu cer fetelor de la contabilitate un mic avans din salariu, n-aș reuși să mă descurc...,” răspunse doamna Ionescu, privind într-o parte, jenată.

”Ești sigură?”, zise Ioana zâmbind și luând o înghițitură de ceai. ”Hai să ne uităm puțin pe cifre. Am văzut că la intrare aveai un pahar de caffe latte în mână. Aici, de când stăm de vorbă, ai mai comandat două....”.

”Da, dar sunt decofeinizate! Nu mă îndop cu....”, se apără doamna Ionescu

„Oh, dar nici n-am vrut să sugerez așa ceva!”, zise Ioana. „Revin: la tine e problema ”factorului latte”, din câte îmi dau seama.” Doamna Ionescu se așeză drept pe scaun. ”Problema cui?”

Ioana băgă mâna în buzunar, scoase o bancnotă de 10 lei și o puse pe masă. ”Vezi bancnota asta? Hai să-ți spun cum e cu factorul latte."

„Cafeaua ta, decofeinizată sau nu...cât a costat? Vreo 5 lei cel puțin, da?”, întrebă Ioana.

„Da, cam 5 lei e, dar depinde de unde-o iei.”

"Ok. Pare un lucru complet nesemnificativ, nu? Tu bei câte: 3 pe zi, adică 15 lei? Și asta cinci zile pe săptămână, timp de un an. Hai să presupunem că ai bea doar una. Iar 10 lei i-ai pune deoparte. Zilnic. Asta înseamnă cam 2500 de lei pe an, da? Știi că dacă ai pune banii ăștia în bancă, pe baza dobânzii compuse, în 10 ani ai avea peste 30.000 de lei. Banii tăi, da? Ăsta e miracolul factorului latte: mici cheltuieli zilnice pe care le faci aproape din inerție dar care te-ar putea îmbogăți dacă ai ști să renunți la ele.

Zâmbetul Ioanei dispăruse. Își puse cafeaua pe masă și o privea ca pe cineva drag care urma să moară.

„Te rog să nu înțelegi greșit ce-ți spun. Nu spun că trebuie să încetezi să bei latte. Aici nu e vorba despre cafeaua ta. Factorul latte este doar o metaforă. Ar putea fi orice produs pentru care cheltui bani în plus, fără de care ai putea trăi la fel de bine. Poate fi vorba de țigări, ciocolată, cocktail-uri....orice. Factorul latte se referă la micile extravaganțe și frivolități zilnice, oricare ar fi acestea - cei cinci, zece, douăzeci de lei pe zi pe care i-ai putea redirecționa la fel de ușor către propriul tău viitor. Este vorba despre a renunța la ceva mic pentru a ajunge la ceva mare”, spuse Ioana.

Doamna Ionescu îi mai mărturisi Ioanei că de fapt, cheltuia zilnic pe mici plăceri nevinovate, dar nu neapărat necesare, alți 10 lei/zi. Ba o apă plată (doar în caz că mi se face sete), ba șervețele de nas (dacă răcesc brusc și nu am la mine...?). Iar cumulat, banii aceia pe care azi nici nu-i băga în seamă, îi știrbeau practic stabilitatea viitorului ei financiar.

Punând deoparte doar 20 de lei /zi și luând în calcul dobânda compusă, doamna Ionescu realiza cât de bogată ar fi putut fi. În 10 ani, cu o depunere minimă inițială de 1000 de lei, ar fi ajuns la peste 55.000 de lei. Banii ei.

Și brusc, viața i se păru dintr-o dată mai frumoasă. La despărțirea de Ioana, doamna Ionescu o sărută apăsat pe obraji, îi mulțumi din suflet pentru discuție și, ajunsă acasă, își căută caietul în care își nota fiecare cheltuială, decisă să taie la sânge tot ce nu era necesar.

Citește și:

Articol susținut de BCR​