Primăria Sectorului 3 va concesiona aqua parcul din Parcul Pantelimon pe 35 de ani, cu posibilitatea de prelungire de 1 an, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat marți de Consiliul Local Sector 3. Delegarea ar urma să se facă prin licitație, iar cine va câștiga va administra și exploata complexul acvatic. Instituția a investit aici circa 30 milioane de euro, iar redevența minimă ar urma să fie circa 400.000 euro/an.

Aqua Parc PantelimonFoto: Google Earth

Consilierii USR au cerut retragerea proiectului de pe ordinea de zi, dar nu a fost aprobată.

În final proiectul a fost votat cu 20 de voturi pentru, 5 împotrivă și 3 abțineri.

Mihaela Văcaru, consilier local USR, a scris pe pagina de Facebook că această concesiune se va face în condiții strigătoare la cer.

”Gașca lui Negoiță a certificat azi procedura jafului pe 35 de ani! A aprobat documentația de concesionare a parcului acvatic Pantelimon. Clădiri și amenajări de 27 milioane de EUR și o parte semnificativă de parc cu deschidere la lac vor fi atribuite unei firme private. Condițiile sunt strigătoare la cer: firma va plăti Primăriei minim 400 mii de euro pe an. Asta in timp ce cetățenii vor plăti ratele și dobânzile la creditul care a finanțat investiția”, a explicat Mihaela Văcaru.

Aceasta a declarat că parcul acvatic din Oradea, în valoare de 20 milioane euro, finanțat din fonduri europene (nu credit), este exploatat de o firmă a Primăriei și inregistrează profituri de 2 milioane de euro pe an.

”Este de așteptat ca un privat să fie chiar mai eficient, situație în care suma de 400 mii euro este o rușine premeditată. Pe lângă exemplul Oradea am arătat și alte aspecte dubioase ale concesiunii propuse. Gașca a fost surdă. Nu știm dacă/ce beneficii s-au tranzacționat in legătură cu această concesiune”, a mai scris Mihaela Văcaru.

Cum vrea Primăria Sectorului 3 să concesioneze parcul

Complexul acvatic nu este funcțional acum, pentru operaționalizare cel care va câștiga licitația trebuie să facă mai multe investiții. În primul an investițiile vor fi de 1,5 milioane de euro, în anii 2 și 3 - 1,3 milioane de euro, apoi până la finalul concesiunii, diferența până la circa 7 milioane de euro.

Valoarea estimată a contractului de concesiune este de circa 1,4 miliarde lei (circa 280 milioane de euro). Nivelul minim al redevenței ar fi de minim 403.939,66 euro fara TVA/an.

”Ofertantul va face dovada unei cifre medii de afaceri globale pentru ultimii 3 ani, de cel puțin 41.512.750 lei, echivalentul a 8,2 milioane de euro. Ofertantul va face dovada disponibilității bănești, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni, în valoare de 7.500.000 lei, echivalentul investiției preliminare de 1.500.000 euro”, se arată în anexele proiectului de hotărâre.

În studiul de oportunitate privind concesionarea s-au făcut și scenarii de preț pentru accesul în complexul acvatic:

  • între 99 și 109 lei acces all day/adult și între 89 și 99 lei acces all day pentru pensionari, elevi, studenți.
  • între 119 și 129 lei acces all day VIP/adult;
  • Elevii din Sectorul 3 ar urma să beneficieze de acces gartuit in complexul acvatic, mai puțin zona VIP, timp de două ore/lună.

Gradul de ocupare mediu estimat pe zi este de 1.500 de persoane, cu o medie de 650 de persoane pe zi în primii 3 ani de exploatare, se arată în studiul de oportunitate.

Din studiul de oportunitate realizat de firma SDK Solutionns a reieșit că cea mai bună variantă este concesiune:

  • ”Din punct de vedere financiar, delegarea gestiunii activităților de administrare și exploatare a Complexului Acvatic Parc Pantelimon printr-un contract de concesiune va favoriza o eficientizare a prestării acestor servicii, după cum rezultă din analiză financiară și indicatorii tehnico-economici aferenți fiecărei activități.
  • În plus, Sectorul 3 al Municipiului București nu trebuie să mai utilizeze bani de la bugetul local pentru realizarea investițiilor de operationalizare a activităților și pentru cheltuielile operaționale aferente desfășurării activității, întrucât aceastea ar fi în întregime în sarcina operatorului economic delegat.
  • La finalul contractului de delegare de gestiune prin concesiune, concedentul Sectorul 3 al Municipiului București rămâne cu investiția realizată de către operator.
  • Un alt argument important este faptul că delegarea de gestiune prin concesiune va fi generatoare de venituri la bugetul local nu numai prin redevență încasată dar și prin taxele și impozitele încasate de la operatorul economic concesionar și de la utilizatorii finali.
  • Durata contractului de concesiune recomandată este de 35 de ani cu posibilitate de prelungire de 1 an”, este concluzia studiului de oportunitate.

Despre complexul acvatic

Primăria Sectorului 3 construiește în Parcul Pantelimon un aqua parc și un parc de distracții, inițial valoarea lucrărilor fiind estimată la circa 112 milioane lei. Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Sector 3 în 2018, atunci când au și început lucrările.

Termenul de finalizare a lucrărilor era noiembrie 2019, dar acesta a fost prelungit până în aprilie 2020, când tot complexul trebuia să fie gata.

În august 2019, lucrările din acest parc au iscat un adevărat scandal după ce Primăria Sectorului 3, prin societatea Algorithm Construcții S3, a cărat zeci de basculante de pământ de la parcarea subterană de pe bd. Decebal și le-a depozitat în Parcul Pantelimon, limita dinspre Gara Cățelu. Primarul Robert Negoiță a declarat la vremea respectivă că pământul este depozitat pentru amenajarea unui deal pentru derdeluș, iar lucrarea are autorizațiile necesare.

În aprilie 2020, Consiliul Local Sector 3, la solicitarea Primăriei, a alocat 15 milioane de lei pentru amenajarea unui patinoar în Parcul Pantelimon, pe acoperișul uneia dintre clădirile din parcul acvatic, dar și pentru achiziția de instalații de climatizare. De asemenea, termenul de finalizare a parcului acvatic a fost amânat cu 1 an, până în aprilie 2021. Apoi Primăria a cerut prelungirea termenului până la finalul anului 2022.

Luna trecută, Consiliul Local a aprobat o nouă majorare de preț pentru modernizarea Parcului Pantelimon și a complexului acvatic, de la 142 milioane lei la 162 milioane lei. În 2018, când s-a început proiectul, prețul era de 112 milioane lei.

Lucrările sunt executate de compania Primăriei Sector 3 - AS3- Administrare Străzi S3.