Cetățenii din Șoseaua Giurgiului 164 au obținut o nouă victorie în instanță în lupta dusă de 7 ani pentru a-și apăra grădinile blocurilor. Judecătoria Sectorului 4 a anulat luni titlul de proprietate prin care a fost retrocedat peste un hectar de spațiu verde din jurul blocurilor lor. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs.

Bloc nou Sos. Giurgiului 164Foto: Hotnews

”Instanța anulează Titlul de Proprietate nr. 18393/4 eliberat la data de 29.06.2000 de către Prefectura Municipiului Bucureşti. Obligă pârâta Subcomisia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Sector 4 – prin Primar şi Primăria Sectorului 4 Bucureşti la plata sumei de 4266,66 lei către reclamanţi cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert judiciar. (..) Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 21.12.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.

”Încă o victorie! S-a anulat Titlu de Proprietate! Cei 10.500 mp de spațiu verde dintre blocuri ,,retrocedati" vor reveni cetățenilor! Multumesc tare mult oamenilor din acest cvartal, pentru sprijin, d-nei av Mihaela Jicol, d-nului av. Alin Busea pentru profesionalism. Când îți sunt încălcate drepturile, nu ezitați să vă faceți dreptate! #coruptiapoatefiinvinsa”, a scris pe pagina de Facebook Luminița Șandru, unul dintre cetățenii de pe Șoseaua Giurgiului 164 care au intentat procesul.

Harta cu spatiile verzi retrocedate in zona, reprezentate cu hașura

Spațiile verzi dintre blocurile de pe Șoseaua Giurgiului 164, practic grădinile imobilelor, 10.500 mp, au fost retrocedate în anul 2000 lui Cerkes Gheorghe Andrei pe Legea 18/1991 de Prefectura Municipiului București, titlul de proprietate fiind semnat de Romeo Raicu, secretar general la Prefectura București la vremea respectivă.

După retrocedare, o parte dintre aceste terenuri au fost vândute și au primit adresa și număr cadastral în sectorul 5, deși ele erau în momentul retrocedării în documentele oficiale în sectorul 4. Până în 2012, nu s-a mai întâmplat nimic, iar locatarii din blocurile vechi habar nu aveau că spațiile verzi de lângă blocurile lor au fost retrocedate și urmează să fie construite.

În 2012, pe 30 mai și 15 octombrie, Primăria sectorului 5 a emis două autorizații de construire pentru două blocuri de locuințe cu subsol, parter, două etaje și mansardă dublă, pe trei dintre loturile retrocedate (dintre care două comasate), una dintre clădiri urmând să se construiască în față blocului 5 de pe Sos Giurgiului 164, unul în spate, la câțiva metri de ferestrele locatarilor din blocul vechi.

HotNews.ro a scris despre subiect încă din 2014.

Pe două dintre aceste parcele s-au construit doua blocuri, iar pe a treia a început edificarea altei construcții. Cetățenii au mers în instanță, cerând anularea autorizațiilor de construire și au câștigat proces după proces.

În noiembrie 2018, cetățenii din Șoseaua Giurgiului reușeau să demoleze, în baza unei decizii judecătorești definitive, prima din cele 3 clădiri autorizate de Primăria Sectorului 5 pe spațiul verde de lângă blocul lor. A fost o premieră la nivelul capitalei, fiind primul bloc ridicat ilegal care se demola.

Blocul demolat în 2018

”În 2012 am început procesul pentru anularea autorizației de construire și demolare. Ne-am judecat până în 2016. Instanța a dat o decizie definitivă prin care obliga proprietarul să aducă terenul la starea inițială. În cazul nostru problema a fost că Primăria Sectorului 5 a dat autorizație de construire pe teritoriul Sectorului 4. Blocul era la câțiva metri de geamurile noastre, dezvoltatorul a făcut un fals în înscrisuri și a lipit niște lotulețe care nu puteau fi alipite, a luat autorizație pe un procent de ocupare mai mare, a dezmembrat terenurile și a construit pe sută din teren. După ce am câștigat procesul, am dat la executor, executorul i-a pus sechestru pe toate bunurile. După aceea am fost în instanță și am cerut încuviințarea instanței, fiindcă investitorul și-a luat angajamentul că demolează el, ceea ce nu s-a întâmplat. Am mers în instanță și am cerut instanței să demolăm noi, Asociația de proprietari, pe cheltuiala lui. Când a văzut că i-a ajuns cuțitul la os, a început el demolarea săptămâna trecută”, declara pentru HotNews.ro Luminița Șandru, în noiembrie 2018.

În septembrie 2020, cetățenii au obținut o nouă victorie în instanță, respectiv demolarea altei clădiri cu subsol, parter, două etaje și mansardă care se ridica nelegal în lateralul blocului lor, pe spațiul verde al blocului, în baza uneia din cele trei autorizații de construire menționate mai sus.

Autorizația de construire a blocului a fost anulată deoarece a fost emisă de Primăria Sectorului 5, deși terenul era în Sectorul 4, dar și fiindcă era prea aproape de blocul vecin, pe spațiul verde, spun cetățenii.

”Am început procesul în 2016, imediat după ce instanța a stabilit definitiv granița între Sectoarele 4 și 5. Cu toate astea, după ce s-a dat decizia definitivă care stabilea faptul că aceste terenuri nu au fost niciodată în Sectorul 5 ci sunt în Sectorul 4, Primăria Sector 5 a eliberat autorizație de construire pe teritoriul Sectorului 4, pentru construcția unui bloc cu subsol, parter, două etaje și mansară, pe spațiul verde din lateralul blocului nostru. M-am dus la investitor, i-am arătat decizia, faptul că aici nu are cum să construiacsă, i-am spus că noul bloc va fi foarte aproape de blocul nostru și cu toate acestea mi s-a precizat faptul că au toate avizele și autorizațiile și încep lucrările. Noi am mers în instanță, iar la șase luni după s-a dat decizia de anulare a autorizației de construire. Numai că a mai durat ceva timp deoarece Tribunalul nu a precizat cine să demoleze. S-a trimis dosarul la rejudecare, iar aici instanța a stabilit ca Codrea Company, dezvoltatorul, să demoleze clădire. Ei nu au apucat să o termine, au construit doar parterul. Acum, la Curtea de Apel, decizia a rămas definitivă”, a declarat pentru HotNews.ro Luminița Șandru, reprezentanta Asociației de proprietari care a câștigat procesul, în septembrie 2020.

Până va începe demolarea blocului va mai dura însă.

”Așteptăm motivarea instanței, vom legaliza cele două decizii, vom merge la un executor, executorul va merge din nou în instanță și va cere încuviințarea pentru Asociația de proprietari să demolăm noi pe cheltuiala investitorului. Investitorul dacă nu se conformează, se dă un termen de câteva luni. La blocul din spate, cel demolat, am dat un termen de 3 luni. Aici va fi mai greu deoarece blocul este ridicat de o societate comercială, nu pe persoană fizică, fiindcă în general firma intră în faliment și nu ai pe cine să mai execuți, numai că vom apela în continuare la terenul pe care s-a construit, vindem terenul”, a mai spus Luminița Șandru.

Nici cel de-al treilea bloc autorizat de Primăria Sectorului 5 nu va rămâne în picioare. ”Și pentru cel de-al treilea bloc este un proces câștigat de ISC, Primăria 5 trebuia să demoleze etajele 3 și mansarda și trebuia refăcutr structura de rezistență conform deciziei instanței, dar primăria nu a pus în aplicare. Mai avem puțin de așteptat și aici”, a mai spus Luminița Șandru în septembrie 2020 pentru HotNews.ro.