Primăria Capitalei a emis o nouă autorizație de construire pentru cele 4 turnuri din Floreasca, în luna noiembrie a anului trecut, anunță reprezentanții One United Properties, într-un punct de vedere transmis HotNews.ro. Prima autorizație de construire emisă de Primăria Capitalei pentru acest proiect a fost suspendată în instanță de Asociația Salvați Bucureștiul, la cererea locuitorilor din zonă, fiind invocate mai multe motive de nelegalitate. Municipalitatea a emis cea de-a doua autorizație când procesul de suspendare și anularea a primului act administrativ erau pe rol.

Turnuri AutomaticaFoto: One Mircea Eliade Properties

„La data de 27 noiembrie 2018, pentru proiectul imobiliar dezvoltat de One Mircea Eliade Properties S.R.L. pe terenul aflat în Calea Floreasca nr. 159-161, a fost obținută autorizația de construire nr. 631/1663880 emisă de Primarul Municipiului București. În prezent, lucrările desfășurate în șantier sunt realizate pe baza acestei autorizații, în conformitate cu anunțurile privind începerea executării lucrărilor înregistrate sub nr. 1691744 din 18 decembrie 2018 la Primăria Municipiului București și sub nr. 86336 din 17 decembrie 2018 la Inspectoratul de Stat în Construcții. Până în prezent, această autorizație de construire nu a fost contestată nici la autoritatea emitentă și nici în instanță, bucurându-se astfel, în continuare, de prezumție de legalitate”, au declarat reprezentanții One United Properties, într-un punct de vedere transmis HotNews.ro.

Autorizația de construire nr. 631/1663880 din 27 noiembrie 2018 a fost emisă în baza unei documentații care conține toate acordurile și avizele noi impuse de lege și solicitate prin noul certificatul de urbanism obținut, mai spun reprezentanții companiei.

Contactat de HotNews.ro, Nicușor Dan, vicepreședintele Salvați Bucureștiul, a declarat că nu știa de existența celei de-a doua autorizații.

Tribunalul București a suspendat recent planul urbanistic zonal, acordul de mediu și autorizația de construire emisă de Primăria Capitalei la începutul anului 2018 pentru proiectul imobiliar care prevede construirea a patru turnuri - două de 15 etaje, unul de 16 etaje și unul de 19 etaje - lângă Hala Ford din Floreasca, monument istoric. Procesul a fost intentat de Asociațiile Salvați Bucureștiul și SOS Bucureștiul, la cererea locuitorilor din zonă, nemulțumiți că imobilele aprobate de Primăria Capitalei sunt prea înalte pentru infrastructura subdimensionată din zonă și vor aduce mai mult trafic și poluare. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Decizia este executorie, a declarat Nicușor Dan, vicepreședintele Asociației Salvați Bucureștiul, și rămâne valabilă până la judecarea recursului sau a procesului de anulare a actelor administrative.

”Suntem în Floreasca și această zonă este sufocată de trafic și zgomot. În aceste condiții, a amplasa aici trei blocuri între 16 și 20 de etaje, locuințe, un bloc de birouri de 20 de etaje și un hipermarket, cu un estimativ de 1.200 de mașini care să vină zilnic aici, însemnă să blochezi și mai mult zona. Acesta este motivul pentru care oamenii din cartier s-au mobilizat și au făcut mai multe acțiuni de protest, au participat la dezbaterile publice, nimeni nu i-a ascultat și atunci în întâmpinarea lor am făcut un demers în instanță, am atacat trei acte. PUZ-ul dat în 2011, în mandatul lui Oprescu, acordul de mediu dat la începutul anului 2017 și autorizația de construire dată la începutul anului 2018, de Gabriela Firea. Tribunalul București a decis suspendarea lor”, a declarat Nicușor Dan, vicepreședintele Asociației Salvați Bucureștiul, în urmă cu două zile.

Acesta spune că printre motivele pentru care Asociațiile și cetățenii au cerut anularea planului urbanistic și a autorizației de construire se numără densificarea excesivă și un studiu de trafic nerealist.

”În ceea ce privește PUZ-ul, densitatea construită se mărește de 6 ori, în condițiile în care legea permite o mărire cu doar 20%. Acordul de mediu prevede niște măsuri de trafic, dar care nu sunt în responsabilitatea investitorului, ele sunt ipotetice. De exemplu, mărirea intersecției Radu Beller cu Mircea Eliade. Investitorul nu are nicio responsabilitate, este domeniul public, plus că presupune defrișarea unei bucăți de parc. Studiul de trafic s-a făcut din pix. În ceea ce privește zgomotul, există o prevedere care spune că o construcție nouă nu trebuie să ducă la mărirea nivelului maxim admis de zgomot. Suntem într-o zonă unde nivelul maxim de zgomot este depășit, în consecință dacă vrei să construiești altceva în zonă, trebuie luate măsuri pentru diminuarea zgomotului”, a explicat Nicușor Dan.

Dezvoltatorii proiectului spun însă că acesta va aduce mai multe beneficii zonei.

”Terenul aferent proiectului, deși este proprietate privată, va fi deschis publicului după finalizarea lucrărilor de construire. Din cei 27.000 mp de teren, amprenta la sol a construcțiilor va fi de numai 9.000 mp, iar diferența de 18.000 mp va reprezenta spațiu verde, alei pietonale, locuri și joacă și spații de relaxare, toate deschise accesului public. În ciuda faptului că amplasarea unor locuri de parcare supraterane ar fi fost soluția cea mai ieftină pentru investitor, s-a decis ca toate cele 1.200 de locuri de parcare menționate în noua autorizație să fie incluse în subteran”, susține compania.

Dezvoltatorul mai spune că va ceda municipalității o suprafață de teren de aproximativ 1.000 de mp și va aloca un buget de aproximativ 1,5 milioane de euro pentru lărgirea Caii Floreasca de la 4 la 6 benzi, implementarea unei noi soluții semaforizare în intersecția bvd. Mircea Eliade / Calea Floreasca / str. Ceaikovsky și adăugarea de benzi specializate pentru virare la stânga și respectiv la dreapta, schimbarea echipamentelor de semaforizare cu unele noi, compatibile cu sistemul de management al traficului din municipiul București (BTMS), noi alveole pentru stațiile de autobuz.

Investitorii spun însă că se va circula chiar mai bine după realizarea celor 4 turnuri, dacă se vor implementa aceste măsuri.

”Potrivit studiului de trafic realizat, indicii actuali de utilizare a capacităților intersecțiilor din zonă vor scădea efectiv, ca urmare a măsurilor menționate anterior. Astfel, dacă în prezent indicele de utilizare a capacității pentru intersecția Calea Floreasca cu bulevardul Mircea Eliade este de 150,8% iar pentru intersecția Calea Floreasca cu str. Glinka Mihail este de 104,4%, după realizarea proiectului, pentru intersecția Calea Floreasca cu b-dul. Mircea Eliade indicele de utilizare a capacității va fi de doar 97,6% (comparativ cu 150,8% cât este în prezent), iar pentru intersecția Calea Floreasca - str. Glinka Mihail va fi de doar 87,3% (comparativ cu 104.4% cât este în prezent”, se mai arată în punctul de vedere transmis.

Consiliul General al Municipiului București a aprobat, la sfârșitul lunii aprilie 2011, un Plan Urbanistic Zonal care prevede construirea a patru turnuri, pe Calea Floreasca, lângă hala Ford, monument istoric. Cea mai înalta clădire avea 25 de etaje, urmată de o clădire de 20 de etaje și două de 15. Proiectul propunea restaurarea Halei Ford, iar în interiorul ei se dorea amenajarea unui centru comercial cu dotări publice. Turnul de 25 de etaje avea funcțiunea de birouri, iar celelalte trei clădiri, locuințe.

Beneficiarul investiției era societatea Primăverii Gardens. Terenul pe care s-au aprobat construcțiile are aproape 28.000 mp și se află în incinta fostei fabrici Automatica, la intersecția bulevardelor Calea Floreasca cu Mircea Eliade, lângă Parcul Floreasca.

La începutul anului 2018, Primăria Capitalei a emis autorizația de construire pentru proiectul imobiliar. Aceasta prevede edificarea a două clădiri cu 3 subsoluri, parter și 15 etaje, una cu 3 subsoluri, parter și 19 etaje, una cu 3 subsoluri, parter și 16 etaje, restaurarea Halei Ford și transformarea sa în supermarket. Beneficiarii autorizației sunt: Auchan Romania si One Mircea Eliade Properties.