Primaria Cluj-Napoca va introduce, in premiera in Romania, intre 10 si 15 autobuze electrice, care urmeaza sa fie cumparate in baza unei finantari din partea Guvernului Elvetiei, pentru promovarea unui transport public ecologic, a anuntat primarul orasului, Emil Boc, citat de Mediafax. Costul unui autobuz este cuprins intre 300.000 si 500.000 de euro.

"In principiu, am primit acordul de finantare si asteptam ca Ministerul de Finante sa dea aprobarea finala. Sper ca acest model de la Cluj-Napoca sa fie preluat si de alte administratii locale din Romania pentru ca raspunde nevoilor de mediu, de consumuri reduse, nepoluante. Sper ca aceste autobuze, care vor face parte din parcul auto al RATUC, sa le avem anul viitor in circulatie pe strazile Clujului", a spus Boc. Tipul de autobuze si pretul acestora urmeaza sa fie stabilite in urma licitatiei care va fi organizata de Primaria Cluj-Napoca. Cofinantarea autoritatilor locale din Cluj-Napoca pentru acest proiect este de 15 la suta.

Regia Autonoma de Transport Urban Calatori (RATUC) Cluj-Napoca dispune, in prezent, de 213 autobuze care folosesc drept combustibil motorina.