Astazi de da startul celui mai important eveniment gazduit vreodata de Romania - summitul NATO - considerat istoric atat pentru tara noastra cat si pentru organizatia nord-atlantica. Evenimentul reuneste 24 de sefi de stat si 26 de prim-ministri, precum si alti demnitari sau oficiali ai NATO.

Ce se discuta la summitul NATO

Reuniunea are pe agenda extinderea organizatiei, operatiunile aliate in Afganistan, securitatea energetica si cibernetica precum si apararea impotriva rachetelor balistice.

Multe dintre decizii sunt inca in negociere, cum ar fi cea referitoare la aderarea Georgei si Ucrainei la NATO. Aceasta masura se bucura de sprijinul Statelor Unite, Canadei, tarilor baltice si a celor din fostul spatiu sovietic. In schimb, Germania, Franta, Spania, Grecia, Ungaria, Italia si Norvegia se opun acestei decizii. Turcia si Marea Britanie si-au exprimat retinerea.

De asemenea, este neclar daca toata cele trei tari candidate - Croatia, Albania si Macedonia - vor primi invitatia de aderare la NATO. In ceea ce priveste Afganistanul, toate statele membre sunt de acord cu suplimentarea trupelor, dar sprijinul politic este slab in unele state mebre.

Radio Romania Actualitati transmite ca in declaratia finala a summit-ului este foarte probabil sa fie cuprinsa si o alta tema delicata, din cauza pozitiei Rusiei: scutul antiracheta. Romania spera ca in documentul final sa fie inclusa o recunoastere oficiala a faptului ca e nevoie ca si tarile din afara ariei de protectie a viitorului scut antiracheta american sa beneficieza de acelasi grad de aparare, conform principiilor NATO.

Bush si Basescu, in vizita la Constanta

In aceasta dupa-amiaza, presedintele George Bush va merge, alaturi de presedintele Traian Basescu, la baza militara Mihail Kogalniceanu de la Constanta, dupa care cei doi sefi de stat vor avea o intalnire bilaterala la Neptun.

Stirea se actualizeaza