Armata ucraineană s-a retras din orășelul Avdiivka, după o luptă crâncenă care a durat aproape patru luni și în care forțele rusești au asaltat locul fără încetare. Pierderile umane pentru armata Kremlinului au fost uriașe, este de părere ambasadorul ucrainean în România, iar soldații ucraineni s-au retras și pentru că au rămas fără muniție și tehnică suficientă.

Soldat rus în AvdiivkaFoto: Stanislav Krasilnikov / Sputnik / Profimedia

Pe frontul estic din Ucraina, la doar 15 kilometri de Donețk, soldații ucraineni au ținut în control până de curând orașelul Avdiivka, o localitate care avea o populație de circa 33.000 de oameni înainte de izbucnirea războiului declanșat de Rusia.

Din luna octombrie și până acum pentru Avdiivka s-au dat lupte crâncene.

Rușii ar fi pierdut peste 47.000 de militari doar în lupta pentru Avdiivka, susțin ucrainenii

  • „Din octombrie rușii practic au pornit un atac crunt asupra acestui oraș. Am observat cum nu le pasă de viețile omenești pentru că au suferit pierderi de vieți uriașe doar în Avdiivka. Estimările noastre arată de pe 10 octombrie până pe 17 februarie că au pierdut în doar aceste patru luni de ofensivă peste 47.000 de militari. Din aceștia peste 17.000 au fost uciși în luptă”, a spus Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei în România într-o discuție cu presa la care a participat și HotNews.ro

„Asta simbolizează această lipsă totală de respect pentru viața omenească [pe care o au rușii]”, a mai spus ambasadorul spunând că în Avdiivka practic nu a mai rămas nimic de apărat după luptele care s-au dus acolo.

Lipsa de muniție pentru ucraineni, factor de îngrijorare

„În luna ianuarie au fost aproape 600 de bombe de 500 de kilograme fiecare ceau fost aruncate asupra acestui oraș”, a spus ambasadorul, arătând jurnaliștilor imagini dramatice cu ruinele blocurilor și străzile dezafectate și pustii.

Ihor Prokopchuk a mai spus, totuși, că și soldații ucraineni care s-au retras din Avdiivka după atâtea luni de rezistență au început să resimtă „o lipsă de aprovizionare cu muniții din cauza întârzierilor livrării de pachete de apărare din partea partenerilor noștri”.

Ambasadorul ucrainean spune că acest lucru evidențiază nevoia de unitate a partenerilor cu Ucraina pentru a putea furniza apărătorilor ucraineni armele și munițiile necesare, în cadrul unui program de livrări stabil.

Ultima estimare a ucrainenilor: Peste 400.000 de militari ruși ar fi fost scoși din luptă în aproape doi ani de război

Conform ultimei estimări publicate joi de armata ucraineană, de la începutul războiului declanșat de Rusia, forțele Kremlinului ar fi pierdut:

- 407.240 de militari (+1.160 în ultima zi)

- 6.523 de tancuri (+7)

- 12.373 blindate de luptă (+35)

- 9.867 sisteme de artilerie (+41)

- 997 sisteme lansatoare multiple de rachete (+5)

- 680 sisteme antiaeriene (+2)

- 7.596 drone (+36)

- 339 avioane (+1)

- 325 elicoptere

- 25 nave și ambarcațiuni

- 1 submarin