Armata ucraineană s-a retras din oraşul Avdiivka, oraş din est în care situaţia s-a deteriorat considerabil în ultimele zile, a anunţat generalul ucrainean Oleksandr Tarnavski, comandantul trupelor din zonă, relatează AFP și Agerpres.

Aparatori ucraineni la AvdiivkaFoto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

„Conform ordinului primit, (ne-am) retras din Avdiivka pe poziţii pregătite în prealabil", a scris el pe Telegram.

Aceasta este cea mai mare victorie simbolică a Rusiei după eşecul contraofensivei de la Kiev vara trecută.

Ordinul a fost dat de șeful armatei, Oleksandr Sîrski, pentru a evita încercuirea, marcând cea mai mare schimbare pe front de când forţele ruse au capturat oraşul Bakhmut în mai anul trecut, conform The Guardian și News.ro.

Într-o postare pe Facebook, sâmbătă, Sîrski a afirmat că a acţionat pentru „a apăra viaţa şi sănătatea militarilor”, pentru a stabiliza situaţia şi a muta trupele către linii de apărare mai favorabile.

„Soldaţii noştri şi-au îndeplinit cu demnitate datoria militară, au făcut tot posibilul pentru a distruge cele mai bune unităţi militare ruse [şi] au provocat pierderi semnificative inamicului în ceea ce priveşte forţele şi echipament”, a spus el. „Viaţa personalului militar este cea mai mare valoare”

Cu o zi în urmă, comandantul ucrainean responsabil cu forţele din sud-estul ţării a declarat că forţele Kievului s-au retras din unele poziţii din oraş.

Joi, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, promisese că va face „tot ceea ce este posibil" pentru a salva trupele aflate în dificultate pe frontul estic, în special la Avdiivka.

După eşecul contraofensivei ucrainene din vară, trupele ruse sunt cele care au trecut la atac, în faţa unei armate ucrainene confruntate cu un deficit de personal şi de muniţii.

Casa Albă a avertizat, la rândul său, că „Avdiivka riscă să cadă sub control rus", chiar în timp ce ajutorul militar promis de administraţie este blocat de republicani.

Avdiivka este astăzi în mare parte distrusă, însă, potrivit autorităţilor locale, în oraş se mai află în jur de 900 de civili. Moscova speră că, prin capturarea localităţii, va face mai dificile bombardamentele ucrainene ce vizează Doneţkul.