Cu toate ca problemele de mediu de la CET Holboca sunt unele dintre cele mai grave din tara, conducerea regiei iesene prefera sa le ascunda, pentru a nu fi nevoita sa dea explicatie pentru fondurile care ar fi trebuit destinate in 2004 acestui sector.

Potrivit unui raport intocmit de specialisti ai Uniunii Euroepene, punctul de lucru din Holboca a fost catalogat drept zona critica din punctul de vedere al starii de mediu si al normelor de poluare a solului. Totusi, conducerea societatii nu a luat pana acum nici o masura pentru a diminua impactul negativ al poluarii.

In raportul inaintat de specialistii UE, CET Holboca prezinta acelasi grad de poluare ca si schela petrolifera din Videle sau cea din Poieni. Mai mult, localnicii din Holboca sunt mai expusi la substante nocive decat cei ce locuiesc in apropierea exploatatiei miniere Poieni sau decat angajatii de la Alro Slatina.

In ciuda tuturor acestor aspecte, conducerea CET continua sa sustina ca, atat la Iasi, cat si la Holboca, nu exista nici o problema din punctul de vedere al poluarii. Mai mult, purtatorul de cuvant al unitatii afirma ca aceste "deficiente minore" vor fi rectificate pana-n...2014!

Pericol pentru salariatii CET

Pentru ca de foarte multe ori angajatii CET Holboca aveau de-a face cu vantul, care imprastia toate resturile de zgura si cenusa in atmosfera, conducerea regiei a crezut ca cea mai buna metoda de a scapa de aceasta deficienta ar fi sa transforme toate resturile solide, in forma lichida.

Directorul unitatii a omis insa faptul ca aceasta metoda este total interzisa in UE de mai bine de 50 de ani, intrucat cei ce gestioneaza aceste substante sunt supusi la boli profesionale dintre cele mai grave. "Noua tehnologie este total respinsa de specialistii pe probleme de mediu a Uniunii Europene.

Nu cred ca in tara mai exista o unitate care sa practice aceasta metoda de depozitare a zgurii si cenusii, de vreme ce in strainatate este extrem de contestata. Acum nu mai exista pericolul ca vantul sa transporte particulele in zonele invecinate unitatii, dar se pot ivi alte probleme, mult mai grave.

Am sesizat aceasta problema la un control efectuat la sfarsitul anului la Holboca, dar din cate stim nu a fost luata nici o masura in acest sens.

Din ce ni s-a comunicat, nici nu se va face nimic in acest sens, pana nu va expira termenul limita impus de UE, mai exact ianuarie 2014", a precizat Irina Petruc, sef serviciu deseuri si substante chimice periculoase in cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi.

CET se disculpa

In replica la raportul inaintat de specialistii Uniunii Europene, dar si la controalele Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi, conducerea CET afirma ca "toate deficientele minore vor fi reparate pana in 2014".

Mai mult, purtatorul de cuvant al unitatii prefera sa nu faca nici o declaratie pe problema poluarii de la CET si a catalogarii punctului de lucru de la Holboca drept "zona critica", pe motiv ca aceste aspecte nu sunt problema ziarului Flacara Iasului. "Nu intampinam probleme deosebite nici la CET Iasi, nici la Holboca.

Avem ragaz pana-n 2014 sa ne rezolvam problemele, mai mult nu pot comenta pe aceasta tema, toate neregulile fiind mostenite de la vechiul sistem", a precizat Ovidiu Mihaiuc, purtator de cuvant la CET.

Ignoranta autoritatilor

In aceeasi masura, si Tudor Tudose, seful de cabinet al primarului Gheorghe Nichita, afirma ca problema poluarii de la CET nu este de competenta sa. "Numai primarul poate face declaratii pe aceasta tema. Chiar daca stiu care sunt actualele probleme pe care le intampina regia ieseana, nu pot face nici o afirmatie", spune Tudor Tudose.

Referitor la aceeasi problema, am incercat sa-i contactam si pe directorul executiv al Primariei, Cosmin Coman, pe seful serviciului tehnic Mihai Chirica, dar si pe cei doi viceprimari ai Iasului, Constantin Neculau si Constantin Adascalitei.

Fiind duminica, nici unul dintre cei mentionati nu a putut fi contactat, acestia avand fie telefonul inchis, fie erau plecati din localitate si nu au raspuns la apelurile reporterilor Flacara Iasului.

Condamnati in cenusa

In urmatorii noua ani, CET Iasi va trebui sa investeasca peste un milion de euro in retehnologizarea punctului de lucru de la Holboca. In caz contrar, unitatea ieseana nu va mai primi autorizatie de mediu. Cu toate acestea, conducerea CET ridica din umeri.

La fel si autoritatile: "Din informatiile pe care le detin, CET Holboca are autorizatie de functionare pentru depozitul industrial de zgura si cenusa, pana in 2014. La aceasta data trebuie inlocuita toata tehnologia unitatii, pentru ca UE nu mai admite nici o tehnologie care nu retine toate substantele poluante.

Pana acum, nu stiu sa se fi facut un demers pentru achizitionarea unei astfel de tehnologii, asta deoarece si costurile sunt destul de mari, de aproximativ un milion de euro", a precizat Irina Petruc, sef serviciu deseuri si substante chimice periculoase in cadrul Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi.

Modul in care va fi rezolvata aceasta problema este necunoscut chiar si de autoritatile locale. "Pana in 2014 trebuie sa ne conformam prescriptiilor impuse de Uniunea Europeana si anume diminuarea noxelor. Nu stiu cum va reusi CET Iasi sa faca fata acestor investitii extrem de costisitoare!", a spus viceprimarul Constantin Neculau.

Surprinzatoare a fost insa reactia lui Gheorghe Nichita, seful municipalitatii iesene, acesta avand o atitudine cat se poate de indiferenta: "Nu am primit nici o sesizare de la mediu in legatura cu aceasta problema. In momentul in care ni se va atrage atentia vom lua masurile care se impun. Deocamdata, nu am nimic de declarat".

CET considera articolul "o magarie"

Conducerea Centralei de Energie Termica continua sa minimalizeze factorii de risc pe care ii reprezinta transformarea cenusei si a zgurei in forma lichida, metoda care in unele state europene nu este folosita de mai bine de 50 de ani. Articolul publicat de "Flacara Iasului" si catalogat drept o "magarie" de Ivana a adus speranta in inimile satenilor din jurul localitatii Holboca.

"Poate ca dac-o sa scrieti la gazeta se mai schimba ceva. Sunt om batran. De 26 de ani sufar de astm. Inchipuie-ti cum e sa fii bolnav cu plamanii si sa inhalezi mereu gaze toxice", s-a plans Nistor Petru, un mos din satul Dealul Doamnei. Ioan si Marius Costachescu, doi consateni ai mosului Petru, sunt la randul lor nemultumiti de otrava CET-ului. "Dom'le, aici e zona saraca.

Omu' isi mai pune in pamant cate ceva, ca altfel moare de foame. Vara, cel putin, e dezastru. Nu poti sta la prasit. Sa vezi ce nori negri de funingine vin dinspre CET!", si-au exprimat nemultumirea acestia. La doi kilometri de Dealul Doamnei, in localitatea Chiperesti, situatia se prezinta la fel. Toti satenii acuza aceleasi probleme. "Am noroc ca stau in celalalt capat de sat.

Cei ce stau inspre CET se plang mereu ca nici o planta nu se face cum trebuie. Cand vantul bate inspre noi e jale. Totul se umple de zgura si funingine", a spus Cretu Nicoleta, localnica. Acelasi CET, aceeasi situatie la indigo chiar in Holboca. Totusi, Cotrita Pavel crede ca satul sau are ceva mai mult noroc decat celelalte doua. "Pe noi relieful ne mai fereste.

Vantul bate mai mult in partea aialalta, nu inspre noi. La Chiperesti e rau! Dar si aici, daca veniti cand este zapada, o sa vedeti ca e rosiatica. Nu mai spun, pui o camasa alba pe sarma si o scoti murdara", afirmat Cotrita.

Oamenii sunt revoltati

"Noi am ales primarul, iar acesta acorda prea putina importanta cetateanului de rand. Cu regret afirm ca nu se arata interes fata de ieseni. Multe ar trebui facute. Totusi, cu putina bunavointa multe probleme ar fi rezolvate. Cred ca autoritatile ar trebui sa se implice mai mult in problema de la Holboca", considera Ioan Iacobut. "Situatia de la Hoboca trebuie rezolvata.

Interesul pe care il arata cei care ne conduc lasa de dorit. Daca in municipiul Iasi se face cate ceva, la periferie nu se face mai nimic", a punctat Serghei Bucataru. "Primaria trebuie sa se implice. Pentru ca unii nu-si fac treaba, de ce sa sufere altii!?", se intreaba Anton Tudose. La randul ei, Verdes Rica acuza autoritatile de nepasare.

"Cand e campanie promit marea cu sarea, dar dupa aia uita totul. Sunt oameni batrani si bolnavi, care-s nevoiti sa inhaleze ce emana CET-ul, dar nimeni nu face nimic".

Dan TOMA

Ramona LEONTI