Statul a redevenit principalul actionar al RAFO Onesti detinand prin Ministerul de Finante peste 35% din actiunile rafinariei. De ieri devin actionari la RAFO si trei consilii locale: Onesti, Brasov si Fratesti - Giurgiu.

Principalul punct al ordinii de zi al Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor RAFO a fost aprobarea conversiei tuturor creantelor in actiuni.

In plus, cu incepere de luni, 28 martie, OG 142/2004 si-a incetat efectele, astfel ca trecerea datoriilor istorice in portofoliul AVAS, masura hotarita de fosta guvernare, ramane operationala pana ce Parlamentul si seful statului se vor pronunta asupra ei. Dupa AGA de miercuri, 30 martie, actionariatul Rafo se modifica semnificativ.

Astfel, Ministerul de Finante devine un actionar important, cu 35,4806 % din actiuni, Faber Invest din Viena, cu 21,9958%, in timp ce pozitia Balkan Petroleum devine una mai modesta, cu doar 17,3568 % din actiunile rezultate in urma conversiei. Compania VGB OIL detine 6,6569%, iar Directia Regionala Vamala Iasi are doar 4,1809% din actiuni.

Firmele lui Ovidiu Tender, respectiv, Tender SA, Prospectiuni SA si Atlas Gip SA detin impreuna 3,0464 %. AVAS detine si el 0,7982%, iar Primaria Onesti, 0,1966% din actiunile rezultate. Printre acesti noi actionari se numara si ... Primaria Brasov, cu 0,000000582% si chiar Primaria comunei Fratesti (Giurgiu), cu 0,00000604% din actiuni.

Timp de 30 zile, este posibil ca o parte din procentaje sa mai sufere unele modificari, ocazionate de calcularea unor penalitati si majorari de intarziere.

"Incercarea Ministerului de Finante, prin organismul sau teritorial de la Bacau, de a bloca desfasurarea AGA reprezinta o grava imixtiune in treburile Rafo si este, in fapt, o aberatie juridica", a tinut sa precizeze Paul Ivascu, directorul general al rafinariei. El a aratat ca fuziunea intre Rafo si Carom a fost impiedicata tot ca urmare a unor demersuri juridice ale aceluiasi minister.

In perioada urmatoare, hotararea AGA va fi pusa in aplicare si va incepe emiterea propriu-zisa de actiuni. Ziua de 14 aprilie va fi data la care hotararea AGA va fi inregistrata la Registrul Comertului si la Comisia Nationala de Valori Mobiliare.

O adevarata problema pentru viitorul rafinariei onestene ar putea fi situatia OG101/2004, prin care AVAS devenea gestionarul tuturor creantelor de la Rafo si Carom. Ordonanta este operationala in prezent, iar oportunitatea transformarii ei in lege este dezbatuta de Parlament.

In eventualitatea in care presedintele Traian Basescu va refuza promulgarea ei, s-ar putea ajunge la intrarea rafinariei in faliment.

Ministerul de Finante loveste Rafo in justitie

Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor de la Rafo a fost pe punctul de a fi blocata din cauza unei actiuni in justitie introdusa de Ministerul Finantelor. Acest organism a solicitat, pe calea unei ordonante presedentiale, suspendarea desfasurarii AGA.

Magistratii au hotarat judecarea acestei cereri la data de 1 aprilie, cu citarea tuturor partilor implicate, desi, potrivit afirmatiei administratiei Rafo, reclamantul a dorit judecarea dosarului fara prezenta nici unui reprezentant al rafinariei.

Statul este cel mai mare debitor al RAFO

Cel mai mare debitor al rafinariei onestene este statul roman. Potrivit declaratiei directorului general Rafo, Paul Ivascu, statul are de plata catre rafinarie nu mai putin de 2800 miliarde lei, suma ce consta din rambursarea TVA aferent importului de titei.

Desi a existat posibilitatea tehnica a compensarii acestei uriase datorii, oficialii Ministerului de Finante nu au dat curs propunerii inaintate in acest sens de administratia societatii. Cei de la Rafo nu isi fac nici un fel de iluzii in privinta platii cash de catre stat a acestei uriase sume.

"Probabil ca ea va fi stinsa prin compensari succesive de TVA, pe parcursul perioade urmatoare", a precizat Paul Ivascu. Consilierul presedintelui Balkan Petroleum, Marin Anton, e de parere ca ar trebui calculate penalitati pentru acest debit, dupa modalitatile pe care si statul le aplica in relatiile cu cei care ii datoreaza bani.