“In perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, se incearca sa fie desfiintate toate centrele de tip rezidential.

Acestea ar putea fi pastrate numai daca numarul de copii nu ar fi mai mare de 50 si s-ar crea module de tip familial, care sa aproprie ingrijirea si educarea copilului de cea familiala”, spune Ioan Groza (foto), directorul adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) Bihor.

Mai putini copiii abandonati

Statisticile arata ca numarul copiilor abandonati de familii a scazut in ultimii ani. “Pentru a nu fi despartiti copiii de familiile lor, Primaria ofera diverse alternative: ajutorul social si ajutoare banesti sau materiale.

O data cu legalizarea avortului, a scazut natalitatea, drept urmare si numarul copiilor din Centrele de Plasament s-a micsorat”, declara Ioan Groza.

Casele de tip familial din Bihor nu au fost finantate din bugetul propriu al Directiei pentru Protectia Copilului, ci cumparate sau construite de organizatii si fundatii private, cum ar fi “Sera” din Bucuresti, fundatia romano-germana “Asteldorf Romania” si “Hope and Homes for Children Romania”, din Baia Mare.

“Acestea au fost donate sau date in folosinta DGASPC pe o anumita perioada de timp. Daca se va dovedi ca va fi nevoie de ele dupa incheierea termenului respectiv, casele familiale vor intra in proprietatea Consiliului Judetean, iar noi le vom putea folosi in continuare”, spune Ioan Groza.

Trei casute au fost donate de belgianul Patrick Beling, iar altele doua de Marius Vizer. Personalul casutelor provine de la fostul Centru de Plasament nr.1 si este format din 56 de referenti educatori, 16 asistenti medicali, doua surori medicale, 10 bucatari si 27 de ingrijitori.

Buburuze, ghiocei si albinute

Casutele au denumiri de flori sau de ganganii care inveselesc atmosfera. “Buburuza”, “Fluturele”, “Ghiocelul”, “Albinuta” si “Mamaruta” sunt numai citeva dintre acestea. In fiecare casa sunt cate 12 copii si 11 angajati.

“Casele de tip familial sunt construite si dimensionate in functie de nevoile copiilor cu dizabilitati. Acestia beneficiaza de curte unde se pot juca. Are loc un proces de socializare prin contactul copiilor cu vecinii si de individualizare din punct de vedere a nevoilor lor.

De ei se vor ocupa diversi specialisti: logopezi, kinetoterapeuti si psihologi. Fiecare membru al personalului din casa are ca referinta un copil de care se ocupa in mod special”, declara Ioan Groza. Micutii vor frecventa scoli speciale adecvate gradului lor de handicap, transportul realizandu-se cu microbuze.

Atmosfera din casele familiale se apropie foarte mult de caldura unui camin. Constructiile sunt fiecare formate dintr-un living in care micutii se joaca, asculta muzica sau se uita la televizor si patru dormitoare. Copiii au la dispozitie doua bai si o bucatorie. In fiecare camera sunt cazati cate trei copii.

“Toti copiii au fost evaluati din punct de vedere psihologic de catre specialistii nostri, care au stabilit in functie de compatibilitati, impartirea copiilor pe casute si apoi pe dormitoare” adaoga directorul executiv adjunct al DGASPC. Varstele lor sunt cuprinse intre doi si optsprezece ani.

Multi dintre ei sufera de semiparalizii sau de hidrocefalii, de aceea ingrijitoarele comunica cu acestia destul de greu.

Acasa la ei

La casa “Ghiocelul” copiii sunt in camera de zi. De cateva zile ploua intruna si copii se joaca inauntru. Majoritatea sunt fetite. Cel mai mic din grup e un baietel de cinci ani. El e totodata si cel mai vioi. Din pacate micutul cu zambetul mereu pe buze, nu aude. De-abia poate articula cateva sunete neinteligibile.

“Ne-a fost greu sa ne obisnuim la inceput cu munca aceasta, dar apoi am fost incantate de rezultate care nu au intarziat sa apara. Cu toate acestea, ne dam seama ca progresele unui copil cu dizabilitati merg numai pana la un anumit nivel, dupa care se opresc. Copiii din casuta noastra au fost toti zacatori.

Nu s-au putut ridica din pat. De cand ne-am mutat aici, unde spatiul este mai mare si ei mai putini decat la Leagan, se observa progresele. Aproape toti au reusit sa stea in fund si chiar sa mearga. Cu toate aceste zece din doispreceze folosesc inca scutece”, spune coordonatoarea casutei, Alina Bejusca.

“Am avut cativa copii autoagresivi, care obisnuiau sa se loveasca. Patuturile lor erau tot timpul inconjurate cu paturi care-i protejau. Acum nu mai stau in pat in timpul zilei, decat in orele de somn. Sunt foarte activi si bucurosi ca au casuta lor”, continua coordonatoarea.

Casutele sunt dotate cu aparate electrice, de la prajitor de paine si robot de bucatarie pana la combina muzicala si masina de spalat. „Fiind mai putini copii ne putem ocupa de ei mult mai bine. Nu exista o strictete de spital, ci se reda atmosfera din familie.

Se trezesc cand vor, mananca cand vor. De multe ori le satisfacem capriciile si le pregatim dulciurile care le plac. Casele acestea sunt ale lor pe viata. Vor invata deprinderile de sine, sa se descurce cat de cat singuri”, explica Alina Bejusca.

1.386 de copii singuri

Sistemul de protectie si promovare a drepturilor copilului e organizat la nivelul fiecarui judet prin Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului. In judetul Bihor sunt institutionalizati un numar de 1386 de copii.

Acestia se afla in centre de plasament, in case de tip familial si in grija unor asistenti maternali profesionisti.

“Strategia nationala precum si cea judeteana in domeniu prevede ca acesti copii sa nu fie despartiti, pe cat posibil, de familiile lor sau sa se gaseasca servicii alternative de mentinere a copilului in familii largite, adica pana la rudele de gradul IV”, declara Ioan Groza.

In judetul nostru mai functioneaza centre de plasament la Remeti, unde sunt 48 de copii si la Tinca, unde sunt 38 de copii, in ambele locuri copii fiind cu dizabilitati. “In Tinca se deruleaza un proiect pe programul Phare, asemanator cu cel din Oradea, prin care copii din Centrul de Plasament vor trece in patru case de tip familial.

In locul acestuia se va infiinta un Centru de Recuperare si Reabilitare pentru copii cu dizabilitati, care se va adresa atat copiilor din cele patru case, cat si celor din comunitate”, mai zice directorul adjunct de la Directia de Protectie a Copilului Bihor.Alte doua centre de plasament se gasesc in Popesti si in Tileagd, care adapostesc aproximativ 150 de copii cu deficiente de invatare.

In Bihor s-au construit in ultimii ani 25 de case de tip familial, alti copii fiind integrati in familiile a 360 de asistenti maternali.

Legea adoptiilor

Legea 273/2004 se refera la adoptiile nationale si le interzice pe cele internationale, cu ecpectia rudelor copilului pana la gradul II (bunici). Procedura de adoptie actuala este mai complicata decat fostele demersuri.

Vechea lege a adoptiilor prevedea ca acel copil care a fost declarat abandonat de instantele judecatoresti, copilul orfan sau pentru care parintii au renuntat la drepturile parintesti pot fi adoptati. In prezent, adoptia unui copil implica trei faze.

Parintii naturali ai copilului trebuie sa-si dea acordul in privinta adoptiei, gasirea unei familii adoptive si incredintarea copilului pe o perioada de trei luni in vederea adoptiei lui definitive. Daca cele doua etape s-au savarsit are loc in final incuviintarea adoptiei.

Acesta procedura tine de competenta institutiilor judecatoresti, pe cand gasirea unei familii potrivite si intocmirea documentelor necesare pentru copil revine Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Pana in acest moment, in Bihor au fost adoptati de-a lungul anului 2005 numai opt copii